Un etaj mai jos, din 18 septembrie în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-etaj-mai-jos-din-18-septembrie-in-cinematografe/

Cel mai nou film semnat de Radu Muntean va fi proiectat în cinematografele din România începând cu 18 septembrie. Lăudat de presa internaţională, „Un etaj mai jos” a avut premiera mondială în această primăvară, la Festivalul de la Cannes, în selecţia oficială Un Certain Regard.

Un articol de Petre Ivan|12 august 2015

Un etaj mai jos va putea fi văzut în cinematografele din Bucureşti, Iaşi, Cluj,  Alba Iulia, Braşov, Brăila,  Botoşani, Călăraşi, Constanța, Craiova, Oneşti, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Târgu Mureş, Timişoara şi Tulcea.

Filmul spune povestea lui Pătrașcu, care, după ce are ghinionul de a fi unicul martor la o altercaţie domestică ce se sfârşeşte cu o crimă, trebuie să înfrunte doi „vecini” foarte apropiaţi: unul este ucigaşul, celălalt este propria sa conştiinţă.

Protagoniştii filmului sunt actorii Teodor Corban, Iulian Postelnicu şi Oxana Moravec.

Radu Muntean se află la al cincilea lungmetraj din carieră și a treia selecţie la Festivalul de la Cannes. În 2008, a fost invitat în Quinzaine de Réalisateurs cu filmul Boogie, iar în 2010 şi 2015 a revenit la Cannes, în selecţia oficială, secţiunea Un Certain Regard, cu Marţi, după Crăciun, respectiv Un etaj mai jos.

Imediat după proiecţia de gală de la Cannes, presa internaţională a apreciat noul lungmetraj al lui Radu Muntean.

Despre Un etaj mai jos au avut cuvinte de laudă mai toate marile publicaţii de cinema ale lumii –  de la „Variety”, „Screen Internaţional”, „The Hollywood Reporter”, „Positif” şi până la editorialiştii secţiunilor dedicate din „Le Monde” sau „Le Figaro”.

Renumita revistă britanică „Sight & Sound” l-a plasat în topul celor mai bune 15 filme văzute la Cannes.

Un film foarte bun, dacă nu chiar revoluționar, despre – așa cum o sugerează și titlul – perspectivă și distanță. –  The Hollywood Reporter

În România, Un etaj mai jos este distribuit de către Transilvania Film.

Un portret devastator al unui om slab și al societății pe care el o reprezintă, ambii rămași fără repere morale. – Screen International

Foto: Un etaj mai jos – Transilvania Film

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.