UN FESTIVAL CA O FIESTA – O nouă ediție Película, în septembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-festival-ca-o-fiesta-o-noua-editie-pelicula-in-septembrie/

Cea de-a patra ediţie a festivalului Película – UN FESTIVAL CA O FIESTA! va avea loc între 11 şi 15 septembrie 2019, la Bucureşti. Timp de 5 zile, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes, Cinema Muzeul Țăranului Român şi alte spaţii alternative din Bucureşti, publicul va putea descoperi culturile altor ţări, diferenţele şi similarităţile dintre România şi zona Ibero-Americană.

Un articol de Petre Ivan|1 august 2019

Festivalul se concentrează pe cultura acestei zone și combină armonios proiecțiile de filme cu demonstrațiile de dans, mâncarea, muzica, expozițiile, cu poveștile celor îndrăgostiți de această lume plină de pasiune și umanitate, pentru o experiență unică.

În fiecare an, Película dorește să celebreze cinematografia și cultura Ibero-Americană și își îndreaptă reflectoarele spre una dintre țări în mod deosebit. Anul acesta Brazilia este in țara în focus.

Unul dintre filmele iconice ale Braziliei, CENTRAL DO BRASIL, va deschide miercuri, 11 septembrie, ediția a patra a festivalului Película! Filmul vorbește despre călătoria plină de emoții a unei foste învățătoare și a unui băiat în vârstă de 9 ani. Filmul are peste 30 de premii și nominalizări în festivaluri internaționale, a fost nominalizat la Oscar pentru Cea mai bună actriță în rol principal și Cel mai bun film străin și a primit în 1999 Globul de Aur pentru Cel mai bun film străin.

Competiția Película din acest an include 5 filme din Brazilia, Peru, Mexic, Argentina și Chile.

Producții puternice, care tratează subiecte de interes: părinți care trebuie să accepte desprinderea de copil și maturizarea firească, părinți care luptă să-și recupereze copilul răpit, probleme sociale și aspirația pentru o viață mai bună, secrete bine ascunse care o dată dezvăluite aduc cu ele crime, o privire intimă asupra vieții unei comunități izolate, care trăiește departe de excesele urbane, într-o epocă a schimbării și încercărilor.

Toate filmele selecționate în competiția acestui an sunt producții cu un important traseu internațional, multipremiate și cu ecouri extraordinare în presă.

BENZINHO/LOVELING – dramă, Brazilia- Uruguay, 2018
Regia: Gustavo Pizzi

CANCION SIN NOMBRE/SONG WITHOUT A NAME – dramă, Peru, 2019
Regia: Melina León

LA CAMARISTA/THE CHAMBERMAID – dramă, Mexic, 2018
Regia: Lila Avilés

ROJO – thriller, Argentina, 2018
Regia: Benjamin Naishtat

TARDE PARA MORIR JOVEN/TOO LATE TO DIE YOUNG – dramă, Chile, 2018
Regia: Dominga Sotomayor

Festivalul Película este organizat de FREEALIZE și Asociația Culturală ARTICHITANA și este susținut onorific de o parte dintre ambasadele țărilor din America Latină la București: Argentina, Brazilia, Chile, Mexic și Peru, cărora li se alatură Ambasada Franței, Institutul Francez și Institutul Cervantes.

Película promite o experiență inedită și vă așteaptă să luați parte la cât mai multe evenimente! Primele festival passuri, precum și biletele pentru o parte dintre filmele din program sunt deja puse în vânzare, aici.

Foto: Pelicula – facebook

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.