Un film despre Primăvara Arabă, marele câştigător al Cinepolitica 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-film-despre-primavara-araba-marele-castigator-al-cinepolitica-2017/

Ciocnirea/ Clash, filmul despre Primăvara Arabă, regizat de Mohamed Diab, a fost desemnat marele câştigător al Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica. Cinepolitica, unicul festival de film politic din România, a adunat în programul de anul acesta 14 filme, aproximativ 2.500 de spectatori.

Un articol de Petre Ivan|24 aprilie 2017

Clash, de Mohamed Diab – marele câştigător al Festivalului Cinepolitica 2017 / Juriul, format din Oana-Valentina Suciu, sociolog, Nicolae Mandea, rectorul Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”, şi Ioan Cristescu, scriitor şi conferenţiar universitar, a apreciat:

“realizarea artistică a filmului din punctual de vedere regizoral, actoricesc şi scenaristic, acuitatea observaţiilor psihologice şi sociale, crearea unui micro-cosmos uman, social, politic universal valabil, actualitatea temei (Primăvara Arabă) pentru evoluţia evenimentelor din Orientul Mijlociu şi efectele directe şi indirecte asupra politicii la nivel mondial, şi modul în care este subliniată importanţa libertăţii presei naţionale şi internaţionale pentru chestiunea drepturilor omului, respectiv a statului de drept”.

Menţiunea specială a fost acordată documentarului “Războiul Regelui/ The King Who Tricked Hitler”, în regia lui Trevor Poots, pentru:

“perspectiva profund umană a peliculei, calitatea pedagogică a modului în care este prezentată istoria recentă a României şi capacitatea de a declanşa gândirea critică în raport cu propria noastră istorie”.

Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica a avut loc în perioada 20 – 23 aprilie, la Cinema Elvire Popesco  şi Institutul Balassi din Bucureşti.

Foto: Clash – cinepolitica.ro

 

21
/11
/13

Lungmetrajul Poziţia copilului, regizat de Călin Peter Netzer, propunerea României la premiile Oscar din 2014, are ,,un scenariu strălucit", iar actriţa Luminiţa Gheorghiu realizează ,,o interpretare de legendă", scrie publicaţia Indie Wire.

19
/11
/13

Cel mai nou proiect al regizorului Radu Jude, „Inimi cicatrizate“, a fost selectat în cadrul ,,Coproduction Village” la ,,Festival De Cinema Europeen des Arcs”. Evenimentul va avea loc luna viitoare, în perioada 14-17 Decembrie 2013, în Alpii francezi.

19
/11
/13

CRONICĂ DE CARTE „Dicţionar subiectiv al realizatorilor filmului românesc“ (Editura Polirom, 2013), cea mai nouă carte a criticului de film Tudor Caranfil, conţine numeroase verdicte critice ratate, în special la cineaşti de valoare.