-->

„UN MINUT DE DANS sau UF !!!”, un nou spectacol de Gigi Căciuleanu
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-minut-de-dans-sau-uf-un-nou-spectacol-de-gigi-caciuleanu/

„E uşor să înveţi un rol şi apoi să-l interpretezi, dar noi vom inventa pe scenă un minut de dans, de fiecare dată altul. E multă nebunie în spatele unui minut de dans. Va fi un spectacol foarte personal şi foarte greu pentru mine!”, a declarat Gigi Căciuleanu despre noua sa creaţie coregrafică, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!”.

Un articol de Liliana Matei|2 septembrie 2015

Artistul va dansa din nou, pe scena pe care a debutat cu 50 de ani în urmă, în spectacolul dedicat „Măiastrei”, așa cum o numește Gigi Căciuleanu pe Miriam Răducanu. Premiera va avea loc pe 5 și 6 septembrie, pe scena Teatrului Mic, la ora 20.00.

Biletele pentru cele două spectacole au fost deja vândute, așadar alte patru reprezentații sunt programate pe 3-4 octombrie și pe 27-28 octombrie.

„Scena Teatrului Mic, pe care am debutat în urmă cu 50 de ani, e o scenă superbă. Spațiul în care creezi e foarte important. Teatrul Mic are un public diferit, minunat. În acest spectacol, mă voi arăta acestui public așa cum sunt, ca dansator și «făcător» de dans. Acest minut de dans nu va fi «aranjat». Nu știu cum va fi. Vor fi doi dansatori, compozitorul și autorul. Un alt personaj va fi, însă, Mozart. Aș vrea ca Mozart să dea un impuls, acestui spectacol, așa cum am primit și eu odată unul, de la Miriam Răducanu”, declară Gigi Căciuleanu.

„Ne vedem din nou, la mai puțin de un an de la premiera «fabriKa», care a fost nu doar un succes, ci și o mare bucurie. S-a deschis un drum, a fost făcut un pas, acum facem altul. Gigi Căciuleanu se traduce pe sine nu doar în dans, ci și în vorbe. Gigi este și un mare poet, iar mișcarea este pentru el și artă exactă, și poezie. Publicul va recunoaște semnătura lui Căciuleanu în dansatorii săi, așa cum a recunoscut amprenta lui Miriam Răducanu asupra lui Gigi însuși”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova și Bulgaria.

„Gigi Căciuleanu Romania Dance Company va aduce la Teatrul Mic un public foarte special. Acest spectacol va fi unul deosebit, se întâmplă în cadrul Festivalului George Enescu, ca urmare este foarte important pentru noi. Întâlnirea pe care am avut-o cu Gigi pentru aceste două spectacole a fost ca o roată, o spirală a reîntoarcerii la tinerețe, la poezie”, a declarat Mihai Dinvale, directorul Teatrului Mic.

Muzica îi apartine „omului orchestră” Paul Ilea, supranumit cu această ocazie „Mozartilea”, căruia coregraful i-a cerut să plece de la temele cele mai cunoscute şi populare ale lui Wolfgang Amadeus Mozart, pe care apoi să le dezvolte în felul său, cu cât mai multă „drăgăstoasă ireverenţă”. DansatoriI lui Gigi Căciuleanu sunt  Irina Ştefan şi Răzvan Stoian, Ana Vișan și Andrei Iancu, iar asistent coregrafie, Lelia Marcu-Vladu.

„Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” a fost înființată cu sprijinul JTI, corporație care s-a remarcat de-a lungul anilor prin susținerea predilectă a dansului contemporan. Astfel, Întâlnirile JTI, eveniment definitoriu pentru identitatea companiei, organizat anual începând din 2000, reprezintă un reper al calității pentru iubitorii acestei arte. De mai bine de 20 de ani, JTI sponsorizează, în România, unele dintre cele mai importante evenimente culturale: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Comedy Cluj, turneele naționale Pianul Călător, Flautul de Aur, Duelul Viorilor etc.

Producătorul spectacolului este Fundaţia Art Production, în parteneriat cu Teatrul Mic.

07
/02
/25

Joi, 13 februarie 2025, de la 19.00, melomanii sunt invitați la Sala Radio, la „ITALIAN MOOD”, concert prezentat de Big Band-ul Radio, dirijat de Simona Strungaru. Invitat special al serii este saxofonistul italian Stefano di Battista, artist de talie mondială, ce se va afla pentru prima oară alături de Big Band-ul Radio România.

22
/01
/25

Între 2 februarie – 8 martie 2025, Analia Selis prezintă publicului din România turneul național „ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI“, un eveniment conceput în jurul tango-ului și folclorului latino-american. Programul  turneului cuprinde recitaluri în formulă de trio și concerte simfonice, derulate în peste 15 orașe din România: București, Oradea, Bistrița, Sfântu Gheorghe, Craiova, Târgoviște, Brăila, Buzău, Slobozia, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Suceava, Iași, Târgu Mureș, Brașov. La București, Analia va prezenta două recitaluri la Teatrul „Godot”, pe 2 februarie și 8 martie 2025. 

13
/01
/25

INVITAȚIE O expoziție, un concert și un spectacol de poezie pun în lumină forța și farmecul creației autohtone. Trei dintre evenimentele culturale anunțate în capitală pentru 15 ianuarie, din anul 2010 Ziua Culturii Naționale, vă invită să descoperiți și să admirați câteva fațete ale culturii din România.

02
/12
/24

Scena intimă a Teatrului ACT va găzdui pe 7 decembrie un spectacol dedicat întregii familii, care-i reunește pe legendara actriță Alexandrina Halic și pianiștii Florian Mitrea și Daria Tudor. Artiștii vor împleti timp de aproape 100 de minute tâlcurile poveștilor narate live cu acordurile muzicii clasice adusă la viață prin intermediul pianului Steinway.

29
/11
/24

Printre evenimentele artistice speciale, dedicate întregii familii, în luna sărbătorilor de iarnă se regăsește în oferta culturală a Bucureștiului și „Poveste de decembrie”. Scena intimă a Teatrului ACT va găzdui pe 7 decembrie două reprezentații ale unui spectacol care împletește poveștile cu muzica clasică și care-i reunește pe legendara actriță Alexandrina Halic și pianiștii Florian Mitrea și Daria Tudor.