„Un pas în urma serafimilor”, cel mai așteptat debut în lungmetraj al anului
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-pas-in-urma-serafimilor-cel-mai-asteptat-debut-in-lungmetraj-al-anului/

Cel mai aşteptat debut în lungmetraj al anului, „Un pas în urma serafimilor”, scris şi regizat de Daniel Sandu, va fi lansat pe marile ecrane din România, în această toamnă, pe 22 septembrie 2017.

Un articol de Petre Ivan|23 mai 2017

Filmul spune povestea lui Gabriel, un adolescent care își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox.

Inițial încearcă să se adapteze mediului, dar în cele din urmă își dă seama că sistemul este complet corupt și abuziv; nu după multă vreme, el și alți trei colegi sunt etichetați de consiliul școlii drept elevi-problemă.

Prinși în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, și un profesor laic viclean și corupt, elevii învață că minciuna, furtul, manipularea și trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să și le însușească pentru a rezista în seminar.

„Un pas în urma serafimilor” îi are în rolurile principale pe Ștefan Iancu și Vlad Ivanov, distribuția fiind completată de Ali Amir, Alfred Wegeman, Ștefan Mihai, Niko Becker, Ilie Dumitrescu Jr., Cristian Bota, Marian Popescu, Radu Botar.

Un pas in urma serafimilor

Despre Daniel Sandu

Născut în Piatra Neamț, Daniel Sandu a studiat muzica și a absolvit Seminarul Teologic „Sfântu Gheorghe” din Roman, iar apoi regia la Universitatea Media din București.

 Daniel Sandu

Daniel Sandu

A scris și regizat o serie de scurtmetraje, precum și binecunoscute seriale de televiziune printre care: „Nimeni nu-i perfect” (Prima TV), „Gașca” (Kanal D), „La Bloc” (Pro TV).

În 2011, Daniel a produs, scris și regizat scurtmetrajul „Numărătoarea manuală”. A însemnat începutul colaborării cu Ada Solomon în calitate de coproducător prin Parada Film.

Producția a fost selectată în competițiile oficiale ale festivalurilor de film de la Sarajevo, Cambridge, Montpellier, Leuven, recompensat cu Premiul Juriului la Leiden. Scurtmetrajul „Vocea a doua”, realizat în 2012, a fost premiat la Festivalul de Film Anonimul.

„Cai putere” (2013) a avut premiera în competiția „Pardi di Domani” de la Locarno 2014 și a fost laureat la Cottbus („Cel mai bun scurtmetraj”).

Foto: Un pas în urma serafimilor – facebook

14
/05
/21

Până la 25 mai, cinci dintre documentarele de scurtmetraj din anii `30-`40 ale lui Jean Mihail, unul din pionierii cinematografiei române, pot fi vizionate gratuit pe platforma Cineclub Sahia Vintage, în cadrul Cineclubului One World Romania.

13
/05
/21

„Acasă” (r. Radu Ciorniciuc), „colectiv” (r. Alexander Nanau), „Ivana cea groaznică” (r. Ivana Mladenovic) și „Tipografic majuscul” (r. Radu Jude) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

06
/05
/21

Dintre zecile de filme româneşti disponibile Netflix, vă recomandăm trei documentare – poate mai puţin cunoscute, dar extrem de ofertante. Există mai multe filme de non-ficţiune româneşti pe platformă, însă cele trei propuneri sunt de neocolit.

22
/04
/21

CARTEA DE CINEMA A apărut recent, la Editura Universităţii din Bucureşti, o substanţială şi pasionantă carte: „Umorul între divertisment şi ideologie. O istorie culturală a filmelor de comedie din România comunistă (1948-1965)”. Volumul - lectură obligatorie - este teza de doctorat a tânărului istoric Eugen Ignat.

22
/04
/21

Pe lângă retrospectiva amplă Ulrike Ottinger, ediția a 14-a a festivalului One World România va cuprinde două focusuri pe colective cinematografice care s-au luptat cu armele specifice mediului pentru a sprijini cauza feministă, ambele învârtindu-se în jurul personalității lui Delphine Seyrig: Focus Delphine Seyrig și Focus Centrul Simone de Beauvoir.