„Un pas în urma serafimilor”, cel mai bun film la Gala premiilor Gopo 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-pas-in-urma-serafimilor-cel-mai-bun-film-la-gala-premiilor-gopo-2018/

„Un pas în urma serafimilor”, debutul în lungmetraj al regizorului Daniel Sandu, a fost marele câştigător al galei premiilor Gopo, producţia adjudecându-şi, printre altele, distincţiile pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu şi cel mai bun actor în rol principal. Filmul lui Daniel Sandu a primit , in total, nouă trofee Gopo.

Un articol de Petre Ivan|28 martie 2018

La primirea premiului pentru cel mai bun film, ultima distincţie acordată în cadrul galei, producătorul Ada Solomon a spus că realizarea peliculei „Un pas în urma serafimilor” a durat zece ani şi a făcut un apel către autorităţile române.

Filmul „Un pas în urma serafimilor” spune povestea lui Gabriel (Ştefan Iancu), un adolescent care îşi doreşte să devină preot şi intră într-un seminar teologic ortodox. Acolo, alături de colegii săi, el intră intră într-un joc al puterii, minciunii şi manipulării, o luptă alimentată de un profesor dur (Vlad Ivanov).

Evenimentul de la Teatrul Naţional Bucureşti a fost prezentat de actorul Alexandru Bogdan şi a cuprins şi scenete ce au reflectat tensiunile sociale şi politice din ţară şi din străinătate.

Astfel, primul moment artistic, din debutul galei de pe scena TNB, a făcut referire la protestul de la începutul acestui an, de la Muzeul Ţăranului Român din Capitală, care a întrerupt proiecţia filmului „120 BPM/bătăi pe minut” de Robin Campillo, pe motiv că ar aborda tematica gay.

Pe scenă au urcat actori care au desfăşurat bannerul „Hey, Soros, leave the cinematografia română alone”, amintind de acel protest. De asemenea, un scurt film prezentat la gală a făcut referire şi la mişcarea #metoo, manifestare globală ce a adus în lumină, pentru prima dată la Hollywood, tematica hărţuirii sexuale.

Criticul de film Bujor T. Rîpeanu a primit premiul special al galei iar directorul de imagine Ion Marinescu şi actriţa Sanda Toma au primit premii pentru întreaga activitate.

Premiul pentru întreaga carieră a fost acordat actorilor George Mihăiţă şi Vladimir Găitan, la 50 de ani de la crearea filmului „Reconstituirea”, de Lucian Pintilie. „Dedic acest premiu lui Lucian Pintilie”, a spus George Mihăiţă, pe scenă.

Premiul publicului, pentru filmul autohton care a avut cei mai mulţi spectatori, a fost acordat producţiei „Octav”, de Sergiu Celebidachi. Filmul a avut 57.813 spectatori. Premiul pentru filmul românesc cu cele mai mari încasări – 1.007.284 de lei – a revenit producţiei „Ghinionistul”, de Iura Luncaşu.

Premiile acordate în cadrul galei Premiilor Gopo 2018:

* Premiul pentru cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură: Cătălin Ciutu, Dana Roşeanu şi Iulia Roşeanu pentru filmul „6,9 pe scara Richter” de Nae Caranfil

* Premiul pentru cele mai bune decoruri: Andreea Popa pentru filmul „6,9 pe scara Richter”, de Nae Caranfil

* Premiul pentru cel mai bun sunet: Aleksander Simeonov, Tamas Szekely, Florin Tăbăcaru, Alexandru Dumitru pentru filmul „6,9 pe scara Richter”

* Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj: „Scris/ nescris” în regia lui Adrian Silişteanu

* Premiul „Tânără speranţă”: Ştefan Iancu, pentru rolul din filmul „Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu

* Premiul pentru cele mai bune costume: Doina Levintza şi Adina Bucur pentru filmul „6,9 pe scara Richter”, de Nae Caranfil

* Premiul pentru cel mai bun film de debut: „Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu

* Premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar: Diana Spătărescu, pentru rolul Anca Răşcanu din filmul „Fixeur”, de Adrian Sitaru

* Premiul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar: Ali Amir pentru rolul Aid din filmul „Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu

* Premiul pentru cel mai bun montaj: Dana Bunescu, pentru filmul „Ana, mon amour”, de Călin Netzer

* Premiul pentru cel mai bun film documentar: „Planeta Petrila”, de Andrei Dăscălescu

* Premiul pentru cel mai bun film european: „Despre trup şi suflet” de Ildiko Enyedi (Ungaria)

* Premiul pentru cea mai bună muzică originală: Nae Caranfil, Bogdan Dimitriu, Liviu Mănescu pentru filmul „6,9 pe scara Richter”

* Premiul pentru cea mai bună imagine: George Dăscălescu pentru filmul „Un pas în urma serafimilor”

* Premiul pentru cel mai bun scenariu: Daniel Sandu, pentru filmul „Un pas în urma serafimilor”

* Premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal: Diana Cavaliotti pentru rolul Ana din filmul „Ana, mon amour”, de Călin Netzer

* Premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal: Vlad Ivanov pentru rolul preotului Ivan din filmul „Un pas în urma serafimilor”

* Premiul pentru cel mai bun regizor: Daniel Sandu, pentru „Un pas în urma serafimilor”

* Premiul pentru cel mai bun film: „Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu

Foto: Un pas în urma serafimilor, Gopo 2018 – facebook

18
/06
/22

Cluj-Napoca e, zilele astea, orașul ideal. După cum ar spune un clasic în viață: „pentru că… din seria filmelor“. Pentru că… TIFF și pentru că… festival. Mare. Frumos. Prietenos. Aventuros. Și alte cuvinte care se termină la fel de spectaculos – spumos, delicios, tiffelicious.

10
/06
/22

Jocurile, atelierele și distracția în aer liber se întorc la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, într-un program extins, dedicat copiilor și părinților prezenți la Cluj-Napoca între 18 și 26 iunie.

09
/06
/22

În lunile iunie și iulie, Institutul Cervantes din București și Happy Cinema propun publicului interesat de artă o serie de proiecții de filme documentare având ca subiect diverse figuri iconice ale artei spaniole contemporane: Salvador Dalí, Generația Buñuel, Dalí, Picasso, Muzeul Prado, Remedios Varo, Antonio López. Proiecțiile vor avea loc în Sala Auditorium a Institutului Cervantes (Bulevardul Regina Elisabeta 38), în fiecare zi de miercuri, de la ora 19.00.

09
/06
/22

Filmul “Metronom” (2022), premiat pentru regie în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, va deschide a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, care se va desfăşura în perioada 14-17 iulie. Proiecţia va avea loc în prezenţa regizorului Alexandru Belc şi a tinerei actriţe Mara Bugarin, originară din Timişoara.

08
/06
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie 2022) anunță un parteneriat cu platforma TikTok, prin care își propune să aducă în focus creatorii români de conținut pasionați de cinematografie și să îi invite să-și găsească inspirația la cel mai mare eveniment de film din țară. Parteneriatul include un hashtag challenge, care va culmina cu un eveniment de premiere special la Cluj-Napoca, și un Masterclass VFX pentru adolescenți susținut de Robert Tatoi, în cadrul EducaTIFF.

08
/06
/22

Aurel Marton și-a petrecut peste 20 de ani în detenție. Acum se străduiește să ducă o viață normală, alături de familie. Povestea vieții sale și, mai ales, iubirea față de animalele abandonate, i-au atras atenția regizorului Mihai Dragolea, care l-a distribuit în noul său scurtmetraj. „Aurică, viață de câine”, care spune povestea unui evadat ce trăiește într-un lan de porumb și care se împrietenește cu câinele unui sătean de la care fură mâncare, va avea premiera în competiția Zilele Filmului Românesc din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), joi, 23 iunie, la Cinema Florin Piersic (Cluj Napoca).

08
/06
/22

BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival, singura manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, anunță deschiderea sesiunii de înscrieri pentru secțiunile competiționale de scurtmetraje ale celei de-a opta ediții, care va avea loc între 8 -11 septembrie 2022, la București. Datele limită la care se pot trimite aplicațiile sunt: 24 iunie (normal) și 15 iulie (târziu).

07
/06
/22

10 pentru FILM, programul care intermediază întâlnirea între actori români de teatru și lumea cinematografiei, a ajuns la cea de-a 11 ediție. O rampă de lansare pentru peste 100 de artiști talentați de pe scenele teatrelor din România, 10 pentru FILM își continuă misiunea și în 2022, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 - 26 iunie 2022). Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la TIFF, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

06
/06
/22

Chef-ul Adi Hădean vine la Festivalul Internațional de Film Transilvania 2022 pentru o zi specială: Ukrainian Street Food Day. Acesta va pregăti, alături de bucătari din Ucraina, preparate tradiționale din țara vecină, pe care clujenii sunt invitați să le încerce pe 20 iunie la un eveniment special, care va fi organizat pe strada Potaissa din centrul orașului. Toate fondurile strânse în urma acestui eveniment vor fi donate inițiativei #SolidarSocial, care livrează mese calde refugiaților.

02
/06
/22

Fidel misiunii sale de a cultiva pasiunea publicului tânăr și foarte tânăr pentru arta cinematografică, programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie). Calendarul evenimentelor include anul acesta o amplă selecție de filme dedicate copiilor și adolescenților, ateliere creative și cursuri de jurnalism de cinema, dar și o prezentare în premieră a opționalului de educație cinematografică, care va fi testat pe parcursul unui an școlar la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca, la inițiativa Asociației Festivalului de Film Transilvania (AFFT).

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.