ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Încheiem aici cele 60 de portrete ale unor români care, de-a lungul timpului, au devenit cunoscuţi prin faptele lor, atât în ţară cât şi în străinătate.
Un articol de Georgeta Filitti|17 februarie 2018
Cel din urmă e un fiu de țăran sărac, născut în 1918 (i s-a confecționat la un moment dat și o obârșie voievodală) și care, dintr-un motiv nedeslușit a ajuns, de tânăr, în pușcărie. Contactul cu comuniștii închiși i-a schimbat pentru totdeauna rostul vieții. După al doilea război mondial, România se reconfigura: vechea societate era distrusă sistematic și alta, nouă, de inspirație sovietică, îi lua locul. Tânărul ”comunist”, resentimentar, violent și nu lipsit de oarecare vioiciune a spiritului, a ajuns rapid în eșalonul de conducere al țării. A colectivizat lumea satului românesc cu o brutalitate revoluționară care i-a adus laudele alor săi. Încadrat perfect în sistem, contribuind la făurirea și consolidarea temutei poliții politice, Securitatea, el a reușit să se impună încât, la moartea lui Gheorghiu Dej a fost considerat, chiar dacă din motive diferite (unii l-au crezut manevrabil, alții i-au intuit viclenia formidabilă și au înțeles să profite) omul ideal să conducă țara. A făcut-o vreme de 25 de ani. E un răstimp de umbre și de lumini părelnice. Tot ce a însemnat elită politică, culturală, profesională a fost distrus fizic (excepție au rămas colaboraționiștii); s-a creat nouă clasă conducătoare din persoane cu ”origine sănătoasă” și ”dosar curat”, a cărei viață duplicitară a rămas până azi în mare măsură secretă. Teoretic toți cetățenii erau egali dar ”reprezentanții clasei muncitoare” trebuia să locuiască în foste case boierești sau burgheze, să aibă magazine cu circuit închis, să călătorească în străinătate; ba, spre sfârșitul celor 25 de ani, să fie singurii beneficiari ai banalelor surse de încălzire. Un cult al personalității deșănțat a făcut din acest om de educație sumară un ”geniu al Carpaților”, un mentor politic al lumii întregi. Tot ce alții dobândiseră prin eforturi îndelungate, el a căpătat peste noapte. S-a trezit iscusit vânător, doctor în economie, decident în intimitatea căminelor românești cu privire la numărul copiilor fiecărui cuplu. A fabricat un program ”științific” de hrănire a populației, după ce trăsese admirativ cu ochiul la sistemul național de înfometare nord corean. Toate domeniile vieții politice, sociale și economice au fost subordonate voinței sale atotputernice. Astăzi e greu de spus unde a fost impactul cel mai nociv. Sistematizarea satelor? Desfigurarea orașelor? Oricum, Bucureștiul rămâne, pe harta lumii, orașul cel mai cumplit afectat, în vreme de pace. În anii ʹ80, 70% din locuitorii lui erau proaspăt veniți de la țară. Amplele șantiere, unde s-a lucrat epuizant, metroul, miile de blocuri-dormitor, Casa Poporului își au utilitatea lor dar, mai ales, gâdilă mândria unor oameni de educație mai mult decât precară. Concomitent, în lumea cu adevărat civilizată realizările erau cu adevărat spectaculoase.
În timpul dictaturii sale s-a modelat o Românie ascultătoare, traumatizată și mai ales înfățișată străinătății ca fiind mereu strâns unită ”în jurul conducătorului iubit”. O propagandă costisitoare, vizite grandioase, decorări cu cele mai valoroase însemne regale sau republicane au lăsat impresia că e vorba de una din marile personalități ale lumii contemporane.
Când falimentul economic bătea la ușă, când întreaga zonă dominată de sovietici se trezea la viață, dictatorul a fost trădat de ai săi.
În dorința bezmetică de a fi mereu originali, românii au reușit atunci, în 1989, să fie fără egali: creștini cucernici, l-au ucis în ziua Nașterii Domnului.
Istoria lui Nicolae Ceaușescu rămâne o pagină de meditație pentru fiecare român, victimă sau profitor al dictaturii sale fără precedent.
