„Uncut Gems”. Cu sufletul la gură ★★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/uncut-gems-cu-sufletul-la-gura-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM În „Uncut Gems” (2019), fraţii Benny şi Josh Safdie transformă prin stilul lor inconfundabil subiectul banal al încurcăturilor unui bijutier newyorkez (Adam Sandler) într-o experienţă hipnotică, într-un film despre viaţa trăită mereu la limită.

Un articol de Ionuţ Mareş|30 ianuarie 2020

Un bijutier din New York pe nume Howard, jucat de un Adam Sandler cu un look şi cu o abordare a rolului care îl fac aproape de nerecunoscut, intră în tot felul de belele. Face pariuri riscante, datorează bani mafiei, îşi păcăleşte unii clienţi dându-le ceasuri false despre care pretinde că sunt foarte scumpe, amanetează obiecte de valoare care nu îi aparţin.

Rostogoleşte datorii după datorii.

Nu e foarte clar cum a ajuns să îşi trăiască viaţa astfel, cu sufletul la gură, pe marginea prăpastiei. Frații Safdie nu ne livrează prea multe informații despre trecutul său, dar vedem că face parte dintr-o familie evreiască obișnuită cu afacerile.

Are de întreţinut propria familie (trei copii şi o soţie care s-a distanţat de el), dar şi un apartament separat unde îşi petrece unele seri cu amanta, o angajată a magazinului său.

Mai important însă e faptul că acest delir, această nelinişte – mascată de exuberanţă, dar cu greu ţinută sub control de un om care vrea să lase impresia că e sigur pe el – pare a fi de fapt natura sa profundă.

De altfel, toţi protagoniştii din filmele fraţilor Safdie, unii dintre cei mai importanți reprezentanți ai cinema-ului american independent al ultimilor ani, sunt dominaţi de un neastâmpăr care îi face să îşi trăiască viaţa cu o intensitate ieşită din comun.

Howard speră să scape de probleme cu o potenţială piatră preţioasă rară pe care şi-a procurat-o cine ştie cum din Etiopia şi cu care ademeneşte un baschetbalist celebru, care e convins că misterioasa și spectaculoasa bijuterie i-ar aduce noroc în meciuri.

Este iluzia marii lovituri, a Sfântului Graal care ar putea aduce liniştea într-o lume a banilor şi a strălucirii înşelătoare date de bijuterii și de lux.

Energia şi forţa filmului vin din tulburarea și dezechilibrul tot mai evidente ale protagonistului, pe care Adam Sandler le joacă subtil, dar mai ales din stilul hipnotic al fraţilor Safdie.

Camera este tremurândă, nesigură, mereu în mişcare și în alertă, cu treceri rapide, uneori bruște, de la un personaj la altul, mai mult în spaţii închise, aproape sufocante, așa cum pare să fie în special magazinul lui Howard.

Apoi e jocul de lumini puternice, strălucitoare, și de culori pe alocuri intense, țipătoare (imaginea e semnată de celebrul DOP Darius Khondji).

Iar totul e dublat de muzica ușor psihedelică, dar și vag melancolică, a lui Daniel Lopatin, extrem de prezentă prin ritmul alert pe care îl induce filmului, alături de montaj.

Sub aparenţa unei narațiuni simple, infuzată de umor, se ascunde un emoționant și profund film existenţialist.

Am văzut „Uncut Gems” la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (22 ianuarie – 2 februarie 2020), unde a avut câteva proiecții speciale. Din 31 ianuarie, filmul este disponibil și pe Netflix.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.