UNDERCLOUD 2022: O invitație la curaj, curiozitate artistică și efervescență
https://www.ziarulmetropolis.ro/undercloud-2022-o-invitatie-la-curaj-curiozitate-artistica-si-efervescenta/

13-19 iunie 2022 = a 15-a ediţie a UNDERCLOUD. Spectacole şi performance-uri variate, dans, muzică, ateliere, dezbateri, conferinţe, poezie, expoziţii, în spaţii incitante, cu şi pentru oameni inspira(n)ţi.

Un articol de Cristina Enescu Aky|8 iunie 2022

Undercloud este de fapt un „silver lining” în peisajul teatrului independent românesc, și o gură de aer proaspăt la fiecare ediție pentru cei care deja iubesc (sau cei care încă nu știu că iubesc) artele performative independente. Festivalul este copilul de suflet al regizoarei și scriitoarei Chris Simion – Mercurian,  „frumosul nebun” care a inițiat și proiectul Grivița 53, „primul teatru construit împreună” după 1989, exclusiv din fonduri private și donații.

Grivița 53 este una dintre cele 7 locații partenere în care se va desfășura Undercloud anul acesta, iar al 8-lea spațiu va fi strada, mai precis trotuarele de la UNARTE până la Teatrul Dramaturgilor (un cartier istoric ce în perioada interbelică era considerat Montmarte al Bucureștiului și care astăzi, pe lângă amintiri, memorie, energie oferă și un imens potențial comercial și creativ).

În prag de Undercloud 2022, care se anunță multiplu efervescent, incitant și ofertant, Chris Simion-Mercurian de-a dat o degustare a energiei acestui festival, și a diferitelor ei declinări în cadrul celor 7 zile frumoase care urmează.

Cum a evoluat Festivalul Undercloud de la nașterea sa, de-a lungul anilor și până la ediția care urmează să aibă loc între 13-19 iunie 2022?

Sunt 14 ani de la prima ediție și, când mă uit în spate, îmi place ceea ce văd. Undercloud a crescut firesc. S-a construit organic. Ne-am păstrat spiritul dar n-am renunțat la rigoarea selecției. Girăm, susținem, promovăm ce e mai bun din stagiunea în curs. Și încurajăm an de an spre curaj și curiozitate artistică.

Chris Simion-Mercurian

 

Pentru că ineditul și adaptarea la situații dificile sunt caracteristici ale multor proiecte ale tale – cum a stimulat pandemia creșterea acestui festival, cu ce e el mai bogat astăzi?

În primul rând am hotărât să facem pasul pe care ne-am fi dorit să-l realizăm mai devreme: ne-am mutat pe Calea Griviței, ne-am extins. Și pe lângă spectacolele sau evenimentele care se întâmplă indoor în spații convenționale (Teatrul Dramaturgilor Români și Muzeul Literaturii), am abordat și câteva multe spații neconvenționale, două terase (Black Habit și J’AI Bistrot), curtea de la UNArte, biserica Sfinții Voievozi, casa și curtea din Grivița 53) și trotuarele. Check the program. E relevant! De la 10 dimineața la 11 seara. Uneori chiar miezul nopții…

Schimbarea spațiului în care se va desfășura festivalul nu este singura surpriză din acest an. Dacă tot e un început de revoluție culturală, atunci să fie o reformă complexă: identitatea vizuală a festivalului a primit o nouă formă și culoare, programul festivalului este construit pe o selecție de de spectacole – eveniment, întâlniri culturale unice, evenimente conexe care ridică ștacheta.

Pe lângă spectacolele de teatru și dans, amintim câteva evenimente conexe care ridică ștacheta: painting – performance stradal cu pictorița Mirela Trăistaru, zilnic, și expunerea lucrării sale în ultima zi a festivalului, concerte de percuție susținute de Gabriel Bălașa la instrumente inventate de el, instalație-performance „Dicționar de optimisme” în Grivița 53, întâlnire cu 6 scriitori contemporani la lumina lumânării, seară de seară, pe toată durata festivalului printre care Nora Iuga și Florin Iaru, biblioteca Undercloud în curtea Grivița 53 și ultima ocazie de a fotografia casa ruină care se va transforma în teatrul Grivița 53 – primul teatru construit împreună de la zero, conferința eveniment „Ce are teatrul și nu are biserica? Ce are biserica și nu are teatrul” dintre preotul Constantin Coman și regizorul Alexa Visarion, proiecție de film de teatru la miezul nopții, vernisaj de costum de teatru Maria Miu în vitrina de la J’Ai Bistrot, expoziție de manuscrise Blaga, Petrescu și Caragiale, concert inedit Nicu Alifantis cu muzica din spectacolele de teatru și tot așa timp de 7 zile.

Programul este anunțat pe site-ul festivalului www.undercloud.ro. Iar dacă aveți copii, diminețile le sunt dedicate cu ateliere de teatru, dans, scenografie, desen, pictură, construcție de păpuși și spectacole de teatru pentru copii și adolescenți.

 

MiniCloud @ Undercloud 2022

Despre ce vorbesc noua identitate vizuală și logo-ul Undercloud?

Alina Gavrilă-Borțun, creatoarea noului logo al festivalului și a noului afiș, spune că „simbolul logo-ului ne descrie un nor care se însăilează ușor pe cerul creativității, în manieră free hand, și vorbește despre libertatea de exprimare, despre inovație, un nor care plutește, fără început și fără sfârșit, îndemnând la desenarea fără limite a artei de orice formă și în orice spațiu” .

Cum se leagă noua locație a festivalului de visul tău numit Grivița 53 (și, desigur, în ce fază se află acest vis)?

Zona are de câștigat, e evident, căci festivalul dă amploare zonei în primul rând prin ceea ce girează la nivel de conținut, și astfel crește Calea Griviței și o revitalizează. Dar cu răbdare, nu într-o singură ediție. Dar nici în foarte multe. Festivalul este un pilon important pentru Cartierul Creativ și pentru dezvoltarea unui nucleu cultural în capitală. În perioada interbelică, zona Calea Griviței era considerată un fel de Montmartre al Bucureștiului. Deci avem la ce să ne raportăm. Calea Griviței e plină de istorie, poezie, romantism… și ne inspiră.

Legat de teatrul Grivița 53, noi ne creștem publicul prin acest festival. Ne apropiem spectatorii tineri, în care eu cred total și care îmi dau speranță. Cei care ne urmează, care ne moștenesc spiritul. De aceea investim mult în MiniCloud. Secțiunea MiniCloud este o bucurie, un spațiu de dezvoltare personală prin artele spectacolului. MiniCloud crește o generație de spectatori și poate deschide sufletul unor viitori artiști. Cu atât mai mult cu cât pe Calea Griviței, la numărul 53, în 2 ani se va naște primul teatru construit de la zero de noi, de comunitate. În fiecare dimineață de la 10 la 12 sunt ateliere de teatru, dans, construcție păpuși, desen, pictură , scenografie și de la 12 la 13 în curte la UNArte sunt spectacolele de teatru. Iar 12-14 atelier de actorie și scenografie pentru liceeni. Programul în detaliu este trecut pe www.undercloud.ro, pagina MiniCloud.

Care & cum este echipa Undercloud de anul acesta?

Echipa nu este aceeași de 15 ani. Evident că oamenii se schimbă. Nu rămânem toată viața în aceleași preocupări. Iar munca la festival este delimitată de o perioadă de timp, nu ne solicită non stop, nu e un job permanent. Consider că e important să nu îi uit pe cei cu care am început, în primul rând Călin Husar și Adrian Popescu, sau pe cei cu care am dezvoltat și am crescut festivalul cum este Carla Maria Teaha sau Ștefan Vasilescu. E important ca atunci când începem să lucrăm pentru o ediție să simțim că avem de parcurs un drum comun și că pentru o perioadă putem fi dedicați total. Întâlnirea Undercloud nu este despre orgolii, ego, este despre a trece prin această experiență cu sens.

Câteva highlight-uri din programul Undercloud 2022?

Zilnic sunt spectacole de teatru și dans unice atât în săli, cât și în exterior, există o instalație – performance chiar în casa din Grivița 53, ocazie cu care deschidem porțile și puteți vedea imobilul înainte să înceapă șantierul pentru construcția teatrului, să fotografiați, căci pozele vor rămâne în istorie. Performance-ul se numește „Dicționar de optimisme”, este inspirat din cartea pe care am scris-o, se intră individual, se stă un timp limitat și se trăiește experiența așa cum e propusă.

În fiecare seară între 18-21 pictorița Mirela Trăistaru pictează o pânză de 5m/2m pe care o vom expune la Gala Undercloud în ultima zi a festivalului, pânză inspirată de ediția 15. Seară de seară de la 22.00 la 23.00 întâlniri cu 6 scriitori contemporani (printre care Nora Iuga, Florin Iaru, Dan Mircea Cipariu) și cu lecturile lor premieră în Undercloud, la lumina lumânării, exclusiv pentru 12 persoane în fiecare seară. Dialogul dintre părintele Constantin Coman și regizorul Alexa Visarion din Biserica Sfinții Voievozi pe tema „Ce are teatrul și nu are biserica? Ce are biserica și nu are teatrul?”, expoziția de manuscrise de teatru Blaga, Petrescu, Caragiale de la Muzeul Literaturii sau concertul lui Nicu Alifantis cu muzica din spectacolele de teatru. Am ales cu greu. Îmi e imposibil. Toate sunt importante și aș vrea să veniți la toate.

„Faceți-vă timp pentru Undercloud 2022 pentru că….?”

… Undercloud nu este doar un festival de teatru. Este o stare.

Nu în ultimul rând, pentru că dedicăm o parte din locuri refugiaților ucraineni. Avem un spectacol de dans semnat și interpretat de o coregrafă de la Kiev, Vika Medviedieva, care împreună cu o coregrafă din România, Ioana Marchidan vă invită la o seară inedită de dans și emoție. Două spectacole jucate pe aceeași scenă, în același timp. O parte din locurile din MiniCloud de la ateliere și de la spectacole sunt alocate copiilor ucraineni. Sunt detalii în pagina MiniCloud de pe site. Și adulții ucraineni care vor să vizioneze spectacolele din Undercloud au acces gratuit în limita locurilor disponibile. Este un parteneriat pe care îl desfășurăm împreună cu UNITER și care este firesc, e uman.

Mulțumim tuturor instiuțiilor, partenerilor și prietenilor care fac ca Undercloud să se întâmple: Ministerul Culturii, ARCUB & Primăria Capitalei, AFCN, Raiffeisen Bank, Aqua Carpatica, Persil, Listerine, Kasper, Cartierul Creativ, The Institute, Gavrilă și Asociații, Țucă, Zbârcea și Asociații, Itsy Bitsy, Repunlica, ROCK FM și mulții alții pe care îi găsiți pe www.undercloud.ro. Bilete pe mystage și bilete.ro

 



26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.