Cum era şcoala pe vremea lui Delavrancea (1858 – 1918) aflăm dintr-o însemnare a scriitorului Șerban Tomşa.
Un articol de Petre Ivan|16 octombrie 2018
„– Cum trebuie să vie şcolarul la şcoală?
– Cu lecţiile învăţate.
Barbu Ștefănescu Delavrancea
– Cum trebuie să stea şcolarul în bancă?
– Drept, cu căciula pe spate şi cu ochii pe carte.
– Cum trebuie să meargă şcolarul pe uliţă?
– Liniştit, să nu asmuţă câinii, să nu înjure şi să nu se bată.”
Barbu Ștefănescu Delavrancea a fost un scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar al Capitalei. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România.
*
Altfel, într-o analiză a academicianului Dinu C. Giurescu, acesta sintetiza astfel învăţământul până în 1944:
Dinu C. Giurescu
“1.Învăţământul primar (pe atunci de obicei clasele I-IV) dădea pregătirea necesară unui elev silitor ca să reuşească la examenul de admitere în liceu (pe atunci cu o durată de 8 ani), fără să recurgă la meditaţii.
2. Liceul asigura o pregătire cuprinzătoare la secţiile „reală”sau „umanistă”; bacalaureatul era un examen greu, iar diploma respectivă avea însemnătate. Industria meditaţiilor dezvoltată tot mai mult, la scară naţională, din anii ’60 şi ’70, era, chiar şi în anii războiului 1939-1943, o excepţie, întâlnită în anumite cazuri la Politehnică şi Medicină.
3. Tinerii cu bune rezultate (nu neapărat cu avere) mergeau la specializare în Franţa şi Germania, unii în Italia sau Anglia. Din 100 de tineri plecaţi la stagii sau doctorate, cel puţin 98 se întorceau în România. Aici îşi aveau familia, un viitor în profesie şi posibilitatea unui trai decent.
4. Salarizarea. Statul aloca 17,8% din buget (în 1938/1939) pentru educaţie”.
Foto: Barbu Ștefănescu Delavrancea, Dinu C. Giurescu – facebook
