-->

Uniunea Artiștilor Plastici din România recomandă noile evenimente vizuale care vor debuta în săptămâna 22 – 28 ianuarie 2024
https://www.ziarulmetropolis.ro/uniunea-artistilor-plastici-din-romania-recomanda-noile-evenimente-vizuale-care-vor-debuta-in-saptamana-22-28-ianuarie-2024/

Luni 22 ianuarie, la ora 16,30, la Palatul Roznovanu Iaşi, va fi vernisată expoziţia „Sens, unitate, speranţă” organizată de Primăria Municipiului Iaşi în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Iaşi, în perioada 22 ianuarie – 20 februarie 2024.

Un articol de Petre Ivan|22 ianuarie 2024

Evenimentul marchează 165 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, realizată prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Tării Românești.  Vor fi aduse în fața publicului lucrări de pictură, sculptură și grafică cu profunde semnificații asupra unității naționale, având imprimate simboluri și însemne ale unirii, ce accentuează momentul istoric care a pus bazele formării statului român modern. Spiritul Unirii de la 1859 este surprins substanțial și expresiv în compoziții realizate de artiștii vizuali ieșeni, membri ai U.A.P.R. Filiala Iași, cadre didactice din învățământul artistic universitar și preuniversitar: Doru Andrii, Constantin Crenganiș, Gabriela Drînceanu, Sabina Drînceanu, Sabin Drînceanu, Valentina Druțu, Daniela Grapă, Anișoara Munteanu, Ana Maria Negară, Dragoș Pătrașcu, Lucian Smău, Liviu Suhar, Mircea Ștefănescu, Constantin Tofan, Cristian Ungureanu.Configurate eterogen din prisma dinamicii stilistice și compoziționale, expresiile artistice reflectă la unison sentimentul de unitate și speranță, de mândrie locală și națională, iar proiecția de ansamblu ne oferă prilejul de a evoca actul suprem al voinței naționale, de a înțelege parcursul istoric în evoluția noastră ca stat european. Expoziția va fi prezentată de: criticul de artă Maria Bilașevschi – președinte al UAPR Filiala Iași și criticul de artă Mirela Ștefănescu.

Sâmbătă 27 ianuarie, la ora 14, se va deschide Salonul Anual de Artă 2024, de la Muzeul Dunării de Jos din Călărași. Manifestarea reunește membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala U.A.P.București, Filiala U.A.P. Brăila, Asociația Filiala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare, Filiala U.A.P. Slobozia-Ialomița, reprezentanți ai Galeriei „FormArt” din București, artiști călărășeni, care vor expune într-un spațiul cultural de prestigiu. O parte dintre aceștia sunt obișnuiți ai salonului, însă majoritatea sunt plasticieni care onorează pentru prima dată aceasta expoziție anuală. Pictură, sculptură, grafică, ceramică, metal, sticlă, acuarelă, în abordări care evocă punctul evolutiv al fiecărui artist, încununând experiența creatoare, originalitatea și autenticitatea, raportarea la școala artistică europeană sau românească. Participanții au o bogată activitate expozițională și diversitatea abordărilor, de la figurativ la abstract, implică o alternanță specifică fenomenului artistic contemporan, așa cum îl va descoperi și publicul pe simeze. Invitații acestei ediții sunt sculptorul Alexandru Paraschiv și ceramistul Silviu Ioan Soare, iar curatorii sunt Ana Amelia Dincă și Florin Mocanu.

Parteneri media ai Uniunii Artiștilor Plastici din România: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Agerpres, Amos News, CooltNeamț, Zile și Nopți, Revista Arta, Modernism.ro, Top Business, Piața de Artă.

25
/02
/26

Vernisajul va avea loc joi, 26 februarie, de la ora 18:00, la sediul galeriei din Piața Amzei 13, București. Expoziția poate fi vizitată până pe 4 aprilie 2026, de miercuri până vineri între orele 16:00 – 20:00, iar sâmbătă între 14:00 – 20:00.

21
/11
/25

Începând de azi, capodopera „La Blouse Roumaine”, de Henri Matisse, parte din colecția permanentă a Centrului Pompidou Paris, va putea fi văzută la Muzeul Național de Artă al României, în cadrul unei expoziții intitulate „România – reprezentarea identitară a portului popular în artă”, curatoriată de Erwin Kessler, manager interimar al MNAR.

06
/10
/25

În perioada 10–12 octombrie 2025, Bucureștiul devine, din nou, capitala internațională a luminii și creativității. Spotlight – International Light Art Festival revine cu cea de-a IX-a ediție și aduce în premieră în România peste 20 de instalații interactive, sesiuni de video mapping și sculpturi de lumină semnate de artiști români și internaționali.