UNTEATRU sărbătorește 7 ani cu un festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/unteatru-sarbatoreste-7-ani-cu-un-festival/

UNTEATRU sărbătoreşte şapte ani de existenţă şi organizează cu acest prilej zilele UNTEATRU – „un micro-festival de teatru, concerte şi prietenie”, care va avea loc între 19-23 iulie.

Un articol de Liliana Matei|15 iulie 2017

„La mulți ani dragul nostru prieten! 7 e un număr. Distins, ales, clar, vertical, încărcat și poate norocos, dar e un număr. De ani, de luni, de zile, peste 2000 de zile pline de bucurie, alături de oameni dragi. 7 e un număr pe care sperăm să-l multiplicam la infinit. Ca într-un basm în care cifra asta magică pare un prag pe care dacă-l depășim, ni se arată minunile lumii toate. Am crescut în 7 ani cât alții în mai mulți, familia UNTEATRU e din ce în ce mai numeroasă și mai frumoasă. Când o să suflam în lumânări nu o să ne dorim altceva decât să fim mereu prea îndrăgostiți de ce facem, să ne entuziasmam prea tare, să ne supăram exagerat, să fim nejustificat de fericiți, să ne aventurăm periculos de mult, să mergem prea departe, să încercam cam mult, să îndrăznim nepermis de mult, să ne iubim prea de tot. La mulți mulți mulți înainte! Ne faci fericiți.” Iată declarația celor doi fondatori Andrei si Andreea Grosu. Zilele UNTEATRU 2017 adună spectacole în premieră națională, nume importante ale scenei teatrale, iar spațiul barului va găzdui concerte în bis la UNTEATRU, dar și în primă audiție.

Micro-festivalul de 5 zile se deschide cu un spectacol de Gigi Căciuleanu, Teatru Coregrafic în  premieră națională – „Eine kleine Nachtmusik”, un one man show cu Lari Giorgescu.

O altă premieră națională, în a 3-a zi de Zilele UNTEATRU, vine din partea lui Radu Iacoban, „Îngrijitorul” de Harold Pinter, cu Ionuț Grama, Liviu Pintileasa și Andrei Seușan.

Sărbătorind 50 de ani de carieră, regizorul Alexa Visarion și-a făcut debutul în teatrul independent din România cu un text montat în premieră națională „Hughie” de Eugene O’Neill, cu Richard Bovnoczki, Andrei Seușan. Spectacolul poate fi văzut pe 22 iulie, de la ora 14:30.

Aualeu Timișoara vine la București cu două spectacole: „Dragă Elena” și „Mens sana in corporativ sano”, pe 22, respectiv 23 iulie.

O atenție deosebită se acordă în acest an copiilor pentru care UNTEATRU a pregătit două momente pline de emoție:

Premiera Oficială – prima producție pentru copii a Teatrului UNTEATRU „Hansel și Gretel”, cu Mihaela Trofimov, Iolanda Covaci, Alex Ștefănescu și Ionuț Grama în regia Ioanei Petre.

Dimineața cu povești – povești interactive cu actorii UNTEATRU. Zilele Unteatru și pentru cei mici.

Concertele Zilele UNTEATRU aduc împreună prieteni vechi și noi, spațiul barului devenind cadru intim pentru versuri deștepte și ritmuri cu sens. Festivalul este deschis de băieții din Dorohoi – Fără Zahăr – iar Jurjak va veni pentru prima dată la UNTEATRU, sâmbătă, 20 iulie. Din nou, pe scenă, vor fi Byron, Partizan acustic, Maria Răducanu și Maxim Belciug.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.