Valentina Lisitsa concertează astăzi în Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/valentina-lisitsa-concerteaza-astazi-in-bucuresti/

Astăzi, de la ora 19.00, Valentina Lisitsa va interpreta pe scena Ateneului Român lucrări de Beethoven, Chopin, Rahmaninov, Prokofiev şi Liszt, într-un recital extraodinar care este parte a unui amplu turneu internaţional.

Un articol de Andrada Văsii|4 noiembrie 2013

Pianista americană de origine ucraineană Valentina Lisitsa este singura artistă din lume care a reuşit să apropie muzica clasică de public folosindu-se de puterea Internetului şi a reţelelor de socializare.

Astăzi, de la ora 19.00, cunoscuta pianistă va interpreta pe scena Ateneului Român lucrări de Beethoven, Chopin, Rahmaninov, Prokofiev și Liszt, într-un recital extraodinar care este parte a unui amplu turneu internațional.

Luni dimineață, Valentina Lisitsa și-a schimbat cover-ul de pe pagina sa de Facebook anunțând recitalul pe care urmează să îl susțină la București. Fotografia a strâns peste 300 de Like-uri.

60 de milioane de vizualizări pe canalul de YouTube. Interpretări video cu o medie 50.000 de vizualizări pe zi, echivalentul unui recital live în fața unui stadion plin de oameni. Peste 40.000 de fani pe pagina de Facebook, o audiență de 100.000 de oameni prin live streaming la concertul susținut anul trecut pe scena celebrei Royal Albert Hall (Londra). Sunt doar câteva dintre cifrele succesului Valentinei Lisitsa.

Tur de forţă pe scena Ateneului, cu Valentina Lisitsa

Pianista americană de origine ucraineană a revoluționat percepția publicului față de muzica clasică prin intermediul tehnologiei: încă din anul 2007 și-a lansat propriul canal de YouTube unde a încărcat interpretările sale din lucrările marilor compozitori.

Citiți și: Valentina Lisitsa, pianistă: „Fără public, eşti doar un amator“

Grație puterii de a-și apropia publicul și a talentului, astăzi, Valentina Lisitsa este un artist Decca – una dintre cele mai importante case de discuri din lumea muzicii clasice – și unul dintre puținii artiști invitați la BBC Proms, aflat în topul celor mai prestigioase festivaluri de gen la nivel mondial.

Valentina Lisitsa va urca pe scena Ateneului Român  astăzi, de la ora 19.00. Acesta este primul recital pe care pianista îl susține în România și face parte dintr-un amplu turneu internațional: Valentina Lisitsa a susținut recitaluri  Berlin, Köln, Taipei, Washington, New York, și urmează să ajungă în America de Sud și în  Statele Unite.

Pe scena Ateneului, Valentina Lisitsa va face un adevărat tur de forță în termeni de virtuozitate pianistică: va interpreta 6 dintre „Preludiile” de Rahmaninov, 8 dintre „Nocturnele” de Chopin, una dintre cele mai grele și mai frumoase sonate de Beethoven, celebra „Apassionata”, Sonata Nr.7  în Si Bemol Major, „Stalingrad”, de Prokofiev și tulburătoarea „Totentanz”, de Liszt.

Valentina Lisitsa

Coverul contului de Facebook al Valentinei Lisitsa

„Intensă”, „urmașa lui Rahmaninov”, „un Justin Bieber al muzicii clasice” în termeni de succes la public, după cum o descrie presa internațională, Valentina Lisitsa a concertat de-a lungul timpului alături de unele dintre cele mai mari orchestre ale lumii, pe unele dintre cele mai importante scene internaționale: Carnegie Hall (New York), Royal Albert Hall (Londra), Avery Fisher Hall (New York), Musikverein (Viena).

Info:

Valentina Lisitsa s-a născut la Kiev, în Ucraina și s-a stabilit, din 1991, în Statele Unite ale Americii. A început să cânte la pian de la vârsta de trei ani și jumătate, urmând apoi cursurile unei școli de muzică pentru copii supradotați.

Foto credit: Sam Jones, Valentina Lisitsa

04
/10
/16

În Sala Mare a Institutului Cultural Român din București, a avut loc, marţi 4 octombrie, dezbaterea „Recuperarea memoriei: casa George Enescu de la Mihăileni", organizată în cadrul Colocviilor „Oamenii Timpului". Printre participanşi s-au numărat şi violonistul Alexandru Tomescu, care a declarat că „La Mihăileni, urmează să fie organizată o academie de muzică și de arte vizuale care să fie o rampă de lansare pentru viitoarele talente ale României."

04
/10
/16

Opera Naţională Bucureşti deschide noua stagiune cu cu două spectacole excepţionale: Gala Extraordinară de Operă (vineri 14 octombrie, de la ora 19:00) şi Gala Extraordinară de Balet (duminică 16 octombrie, de la ora 19:00). Biletele au fost puse în vânzare de astăzi, 4 octombrie, de la ora 11:00, atât la casa de bilete, cât şi în sistemul online.

03
/10
/16

Compozitorul și dirijorul român Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret vor susține un concert extraordinar la Palais des Congrès de Paris, duminică, 9 octombrie 2016, de la ora 17.00. Evenimentul din capitala franceză este debutul turneului desfășurat până la 17 februarie 2017 în Franța și Elveția, marcând 50 de ani de succes artistic al marelui muzician.

30
/09
/16

Deja de tradiţie în viaţa muzicală românească, Turneul Internaţional „DUELUL VIORILOR” își continuă extraordinarul traseu. În acest an, după ce în perioada 4-15 octombrie vor străbate țara, cei trei muzicieni, violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail vor ajunge la 2 decembrie pe una dintre cele mai prestigioase scene ale lumii: Carnegie Hall din New York.

29
/09
/16

Din 1 octombrie și până în 31 octombrie, “Ascultă 5 minute de muzica clasica” în spaţii neconvenţionale - hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee - graţie unui proiect Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz. Din 10 octombrie până la finalul anului școlar, „Ascultă 5 minute de muzică clasică” din nou, și în școlile din România.

26
/09
/16

Seria concertelor Twin Arts continuă în această toamnă cu 5 concerte ce se anunță spectaculoase. Primul invitat este maestrul tunisian al oud-ului, Dhafer Youssef, care se întoarce în România într-o formulă nouă, alături de care își va prezenta proaspătul disc Diwan of beauty and odd, scos pe piață în data de 16 septembrie.

26
/09
/16

Decesul prematur al îndrăgitului muzician şi actor Ioan Gyuri Pascu a întristat comunitatea artistică românească. “A fost un artist care semăna numai cu el însuși” - Dorel Vișan, „Era un om special, un artist aparte. Avea un suflet de copil (...)” – Monica Anghel, „Rămas bun, prietene. Dumnezeu să te odihnească în pace” - George Ivașcu. Ioan Gyuri Pascu a murit în această dimineață, la vârsta de 55 de ani, în urma unui stop cardiorespirator.

26
/09
/16

Ediția 2016 a Concursului Internațional "George Enescu" s-a încheiat duminică seara, la Ateneul Român, cu finala Secțiunii de Pian câștigată de tânăra solistă de 23 de ani Victoria Vassilenko (Bulgaria). Printre câştigători s-au aflat tineri soliști din Coreea de Sud, SUA, China, Italia și Bulgaria

26
/09
/16

Actorul Ioan Gyuri Pascu, fost membru al trupei Divertis, a murit, în această dimineaţă, la vârsta de 55 de ani, în urma unui infarct. Actorul se retrăsese din viaţa artistică din cauza problemelor de sănătate.

23
/09
/16

În avanpremiera deschiderii stagiunii 2016-2017 a Orchestrelor și Corurilor Radio România, pe 7 octombrie, de la ora 19:00, pe scena Sălii Radio din București, Societatea Română de Radiodifuziune, Orchestrele și Corurile Radio România, creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București și Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură prezintă Gala Aniversară „LEONTINA VĂDUVA 30”.

23
/09
/16

Publicul bucureştean e invitat să descopere arta viitorului, între 28 septembrie şi 1 octombrie. Peste 60 de artişti din 8 ţări vor fi prezenți pe scenele de la Cinema Elvira Popescu, The Ark, ARCUB Gabroveni, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Muzeul Naţional George Enescu pentru 4 seri de spectacole inedite.

21
/09
/16

“Poezia este doar dovada vieţii. Dacă viaţa arde bine, poezia este cenuşa.” - Leonard Cohen. Unul dintre cei mai iubiţi şi aclamaţi artişti ai momentului împlineşte, astăzi, 82 de ani.

20
/09
/16

Violonista Gyehee Kimdin Coreea de Sud, în vârstă de 23 de ani, a câștigat Premiul I al Secțiunii Vioară a Concursului Internațional George Enescu 2016, la sfârșitul unei Finale în care a interpretat Concertul pentru vioară în Re Major op.35 de Ceaikovski, acompaniată de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Christoph Poppen.