Valeria Seciu şi Marcel Iureş în ‘Subprefectul’ de Duiliu Zamfirescu, astăzi, la TVR 2, de la 20.10
https://www.ziarulmetropolis.ro/valeria-seciu-si-marcel-iures-in-subprefectul-de-duiliu-zamfirescu-astazi-la-tvr-2-in-memoriam-duiliu-zamfirescu/

În memoria scriitorului Duiliu Zamfirescu (30 octombrie 1858 – 3 iunie 1922), TVR 2 difuzează în această seară, de la ora 20.10, producţia „Subprefectul” (regia artistică Eugen Todoran), a cărei premiera tv a avut loc în urmă cu aproape 30 de ani.

Un articol de Petre Ivan|2 iunie 2014

Personalitate complexă, cu o carieră strălucită în domeniile juridic, diplomatic şi politic în societatea românească a secolelor XIX-XX, Duiliu Zamfirescu a rămas însă mai cunoscut pentru opera sa jurnalistică şi beletristică, de referinţă pentru aceasta din urmă fiind ciclul de romane al Comăneştilor şi nuvelele, din care face parte şi „Subprefectul”.

„Venisem dornic să schimb faţa lucrurilor. Eram însetat de a fi om… Şi ce-am găsit? Intrigi, abuzuri, samavolnicii… Mă agăţ de tine, Dadiana, de tine, îngerul meu…” (personajul Alexandru Dumitrescu în „Subprefectul”)

Producţia TVR prezintă trista, dar frumoasa poveste de dragoste dintre Dadiana Maxenţian (interpretată de Valeria Seciu) şi noul subprefect din Târguşorul Vlădeni, Alexandru Dumitrescu (Marcel Iureş).

Povestea se complică atunci când, în încercarea de a schimba rânduielile şi metehnele societăţii, tânărul subprefect, un idealist convins, intră în conflict cu soţul iubitei sale, boierul local Maxenţian (Ştefan Sileanu).

Din distribuţia acestei producţii tv mai fac parte şi alte nume de referinţă ale scenei româneşti, precum Ion Besoiu, Gheorghe Cozorici, Valentin Uritescu, Constantin Guriţă, Constantin Dinulescu, Dorin Varga, Ion Pavlescu, Vasile Lupu şi Violeta Berbiuc.

Foto Valeria Seciu şi Marcel Iureş, în ‘Subprefectul

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.