„Vânătoare”. Neorealism la margine de Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/vanatoare-neorealism-la-margine-de-bucuresti/

CRONICĂ DE FILM O binevenită gură de aer proaspăt în cinematografia de limbă română aduce tânăra regizoare Alexandra Balteanu, născută în România, dar stabilită în Germania. Prezentat la San Sebastian, promiţătorul său debut, „Vânătoare”, le are în distribuţie pe Corina Moise, Iulia Lumânare şi Iulia Ciochină, în roluri de prostituate.

Un articol de Ionuţ Mareş|10 martie 2017

Inclus în toamnă în secţiunea „New Directors” a prestigiosului Festival de la San Sebastian din Spania, „Vânătoare” (cu titlul în engleză „Prowl”) este un revigorant debut al unei tinere cineaste – Alexandra Balteanu, născută în România, dar stabilită în Germania la începutul anilor 2000, unde studiază regia la Academia Germană de Film şi Televiziune (DFFB) din Berlin.

Pentru acest prim lungmetraj al său de ficţiune, realizat în cadrul studiilor la DFFB, regizoarea a venit în România, filmând la margine de Bucureşti – trei prostituate sunt urmărite pe parcursul unei zile, sub un pod, pe una din şoselele intens circulate. Potrivit propriilor afirmaţii (consemnate pe site-ul FestivalScope), Alexandra Balteanu a luat parte timp de două luni la acţiunile organizaţiei Carusel de ajutorare a femeilor care se prostituează în Bucureşti şi în afara acestuia.

Observaţiile şi documentarea acumulate în respectiva perioadă au fost transformate într-un scenariu de film de ficţiune, scris împreună cu Xandra Popescu. A rezultat un lungmetraj ofertant, cu o structură liberă şi o stilistică ce îl apropie foarte mult de un documentar. Şi asta pentru că Alexandra Balteanu evită dramaturgia clasică, în care desfăşurarea narativă trebuie să fie marcată de momente revelatoare, de eforturi de psihologizare şi de transformări ale personajelor.

Aşa cum şi mărturiseşte, regizoarea a urmărit să ofere un film „despre o zi de rutină din viaţa” a trei prostituate, fiind mai interesată de „captarea vieţii aşa cum este ea trăită, decât de livrarea unui mesaj”. Nimic senzaţionalist sau spectaculos în sens convenţional nu se întâmplă în „Vânătoare”, şi totuşi insistenţa inspirată asupra celor mai simple acţiuni şi a celor mai mici gesturi, precum şi abordarea cíné-vérité (în care cele trei actriţe sunt aruncate într-un mediu real) oferă multe momente emoţionante de pur cinema neorealist (imaginea, lipsită de artificialitate, este semnată de israelianul Matan Radin).

O peliculă ambițioasă

Filmul începe cu Lidia (jucată de excelenta Corina Moise, o actriţă mult prea puţin folosită în cinematografia română), prezentată în mediul său – soţie şi mamă, ea pare a fi nevoită să se prostitueze pentru a-şi întreţine familia (şi creşte porumbei pentru mâncare). Însă această pistă cu potenţial emoţional facil este rapid abandonată: secvenţele din debut – care, prin stăruinţa aparatului de filmat asupra chipului femeii, se sustrag tuşelor mizerabiliste – ajută la descrierea Lidiei. Însă Alexandra Balteanu nu se foloseşte de ele mai târziu pentru a manipula spectatorul – rămân undeva în fundal, pentru a da substanţă personajului şi a completa prezentarea vieţii sale dificile, pentru un plus de realism.

Ironia subtilă a regiei este că plecarea Lidiei de acasă, dimineaţa, pentru a se prostitua este redată ca orice plecare spre serviciu: o parte din drum este parcursă pe jos, apoi femeia ia un microbuz, unde se întâlneşte cu prietena şi colega ei Denisa (excelentă şi Iulia Lumânare), cu care are o discuţie despre învăţătoarea băiatului său, nemulţumită de „meseria” mamei.

Încă din aceste prime secvenţe, camera de filmat captează cu fidelitate lumina rece şi zgomotele dimineţii friguroase, ceea ce, dublat de realismul interpretărilor şi al scenografiei, permite o imersiune puternică în universul acestor femei.

Ironia amară este şi mai puternic accentuată într-o secvenţă ulterioară, când cele două femei, ajunse în apropierea podului unde se prostituează în fiecare zi, sunt filmate, cu discreţie, în timp ce se schimbă de hainele obişnuite şi rămân în hainele uşor stridente cu care îşi atrag clienţii (mai târziu, le vedem mâncând ceva dintr-un borcan). Naturaleţea şi firescul gesturilor şi discuţiilor, surprinse cu delicateţe, au capacitatea să emoţioneze într-un fel foarte sincer şi direct. La fel şi momentele cu cea de-a treia tânără, Vanesa (la fel de impresionantă şi Iulia Ciochină), urmărită atât pe stradă, la concurenţă cu celelalte două femei, cât şi în secvenţe într-un bar mizer din apropiere (unde are curajul să îi înfrunte pe clienţii dubioşi şi pe cel care pare a fi patronul şi protectorul său), şi despre care aflăm, dintr-o discuţie la telefon, că dă anunţuri în ziar în căutarea unui bărbat cu chiria asigurată şi cu ochii verzi.

Emană prospeţime şi o profundă dorinţă de înţelegere (şi nu de a judeca sau de a da verdicte) această abordare regizorală, această privire empatic-feminină, ferită atât de melodramă, cât şi de cinism. Mai mult, Alexandra Balteanu ocoleşte aşteptările şi nu îşi transformă protagonistele în victime previzibile care cerşesc mila spectatorilor. Ele sunt femei puternice, raţionale, care încearcă să iasă cu demnitate chiar şi dintr-o situaţie stânjenitoare ca cea din final, când sunt abandonate semidezbrăcate, în întuneric, pe un câmp, de doi poliţişti care tocmai le-au umilit (jucaţi de Sergiu Costache şi Dragoş Olaru), şi recuperate de un şofer de camion.

Puternica dedramatizare şi liniaritatea narativă asumată, respingerea emfazei şi concentrarea pe mici fragmente de viaţă fac din „Vânătoare” o operă cinematografică ambiţioasă, care combină cronica socială (foarte puţin întâlnită în Noul Cinema Românesc) cu dorinţa de a portretiza realist nişte femei supuse prejudecăţilor. Un film cu substrat feminist, care face dreptate unor personaje mult prea des tratate superficial în cinema.

10
/02
/15

CineȘoc este noul eveniment marca ARCUB, care va transforma lunar sala de spectacole din Batiște 14 într-o sală de proiecție cinematografică. Astfel, programul urmărește să devină o alternativă la filmul de mall și, în același timp, o completare a ofertei existente deja în sălile independente din Centrul Bucureștiului.

10
/02
/15

Prima dintre cele trei statuete Oscar primite de Charlie Chaplin, evaluată la peste un milion de dolari, a fost furată luna trecută, în cadrul unei spargeri organizate la Paris. Trofeul câştigat de legendarul actor din perioada filmelor mute a fost furat din sediul Asociaţiei Chaplin, compania care protejează numele şi imaginea artistului.

08
/02
/15

O maşină Ferrari 250 SWB California, parte a colecţiei Baillon şi care i-a aparţinut pentru scurt timp actorului francez Alain Delon, a fost vândută pentru 14,2 milioane de euro, fiind vedeta unei licitaţii organizate de casa Artcurial în cadrul evenimentului Salon Rétromobile de la Paris.

08
/02
/15

Ovidiu-Iuliu Moldovan, Şerban Ionescu, Victor Rebengiuc. Mari actori ce recomandă filmele din Seria „Duminica filmului românesc”. Puteţi urmări „Dreptate în lanţuri” „Ion: blestemul pământului şi „Tandreţea lăcustelor”, duminică, 8 februarie, la TVR2.

07
/02
/15

Actriţa americană Natalie Portman, care locuieşte de curând la Paris, după căsătoria ei cu coregraful francez Benjamin Millepied, a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei Madame Figaro, că este pregătită să joace într-un film turnat în limba lui Molière

07
/02
/15

Lungmetrajul "Aferim", de Radu Jude, care va avea premiera mondială la Festivalul Internaţional de la Berlin, se numără printre cele nouă filme pe care prestigioasa revistă americană IndieWire le recomandă la evenimentul cinematografic din capitala Germaniei.

07
/02
/15

CRONICĂ DE FILM „Whiplash”, scris și regizat de americanul Damien Chazelle, este un film încrâncenat care susține ideea de act artistic ca simplă mecanicitate, folosind ca pretext narativ o relație maladivă între un toboșar de jazz ambițios și un profesor despotic.

06
/02
/15

Channing Tatum şi Mila Kunis formează pentru prima dată un cuplu pe marile ecrane în „Ascensiunea lui Jupiter”, o aventură SF de proporţii epice, realizată de Lana şi Andy Wachowski şi produsă de Warner Bros. Pictures. Filmul care are premiera în 3D şi IMAX 3D pe 6 februarie.

06
/02
/15

Capitala Germaniei a devenit centrul mondial al cinematografiei o dată cu Gala de Deschidere a celei de-a 65-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (5-15 februarie). Evenimentul a avut loc aseară la Berlinale Palast în prezența a peste 1500 de invitați. Gazdele serii au fost Dieter Kosslick, directorul Berlinalei, și Anke Engelke.

05
/02
/15

CRONICĂ DE FILM Câştigător în 2014 al Premiului Gopo pentru cel mai bun documentar, „Experimentul Bucureşti” este un experiment cinematografic despre un posibil experiment social imaginat pentru a atrage atenţia asupra unui experiment istoric dureros, Fenomenul Piteşti.

05
/02
/15

Șase proiecții pentru public și presa internațională vor aduce povestea procurorului Cristian Panait, cea care a inspirat scenariul filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, peste hotare, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Evenimentul începe astăzi, 5 februarie, și se va încheia pe 15 februarie, cel de-al treilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu fiind inclus în secțiunea Panorama Special.