Vaticanul sărbătoreşte 500 de ani de la inaugurarea Capelei Sixtine
https://www.ziarulmetropolis.ro/vaticanul-sarbatoreste-500-de-ani-de-la-inaugurarea-capelei-sixtine/

La aniversarea a exact 500 de ani de la inaugurarea Capelei Sixtine, miercuri, la ora locală 18:00, în Capela Sixtină, Papa Benedict al XVI-lea va prezida celebrarea unei slujbe, informează miercuri mass media din Italia.  Capela Sixtină, inaugurată la 31 octombrie 1512 de Papa Iulius al II-lea, îşi ia numele de la Papa Sixtus al […]

Un articol de Andrada Văsii|31 octombrie 2012

La aniversarea a exact 500 de ani de la inaugurarea Capelei Sixtine, miercuri, la ora locală 18:00, în Capela Sixtină, Papa Benedict al XVI-lea va prezida celebrarea unei slujbe, informează miercuri mass media din Italia.

 Capela Sixtină, inaugurată la 31 octombrie 1512 de Papa Iulius al II-lea, îşi ia numele de la Papa Sixtus al IV-lea, Suveran Pontif între anii 1471 şi 1484, care a iniţiat construirea acesteia peste o altă capelă, Cappella Magna, o structură de origine medievală.

Capela Sixtină este una dintre cele trei capele papale din Palatul Apostolic din Vatican şi este dominată de fresca „Judecata de Apoi”, capodoperă a lui Michelangelo, realizată între 1508 şi 1512, în numai patru ani, în care a pictat o suprafaţă de peste o mie de metri pătraţi.

Servindu-se de extraordinarele sale capacităţi artistice, Michelangelo a transpus în forme vizibile frumuseţea şi demnitatea omului.

Universul cromatic şi viziunea creştină a marelui artist au făcut din Capela Sixtină un veritabil „Sanctuar al teologiei trupului, un spaţiu în care toate conduc spre conştientizarea prezenţei lui Dumnezeu”, observa în 1994 Papa Ioan Paul al II-lea.

„Fiecare dintre noi trebuie să se raporteze la Hristos, conştient fiind că va trebui să dea socoteală de ceea ce a făcut în viaţă”, spusese Benedict al XVI-lea în 2005, la prima Liturghie ţinută în Capela Sixtină, după alegerea sa ca nou Suveran Pontif.

Capela Sixtină este locul în care se desfăşoară conclavul cardinalilor, în cadrul căruia au loc deliberările şi votările pentru alegerea unui nou Pontif.


Cea mai faimoasă capelă din lume este vizitată în fiecare an de peste cinci milioane de persoane, circa 20.000 pe zi.

 

Sursa: Agerpres

24
/05
/23

Autori laureați cu cele mai importante premii literare internaționale, autori îndrăgiți de cititorii români, cu traduceri recente, cărți ce stau la baza unor ecranizări celebre, recuperări necesare sau traduceri noi ale unor cărți-cult – o ofertă bogată de noi titluri îi așteaptă pe cititori la Bookfest 2023 în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.

24
/05
/23

Trupa de actori supraviețuitori ai Teatrului din Mariupol, bombardat de invadatorii ruşi, este invitata specială a celei de a XI-a ediții a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului BABEL, organizat de Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte, în perioada 3 – 11 iunie 2023. Aici vor prezenta pe 10 iunie, drama „Strigătul Națiunii”.

24
/05
/23

Editura Nemira vă invită la o nouă ediție a Salonului Internațional de carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023, la Romexpo, în pavilionul B2.

23
/05
/23

Editura Polirom va participa în perioada 24-28 mai 2023 la o nouă ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care se va desfăşura la Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilionul B2) şi va avea Italia ca invitat de onoare.

23
/05
/23

Lansări, dezbateri, peste 50 de titluri la prețuri speciale și o Cutie Neagră a poeziei române îi așteaptă la standul Institutului Cultural Român pe vizitatorii celei de-a XVI-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023 la Complexul expozițional Romexpo (Pavilionul B2).