Vera Ion a primit premiul Ambasadei Irlandei pentru un dramaturg în curs de afirmare
https://www.ziarulmetropolis.ro/vera-ion-a-primit-premiul-ambasadei-irlandei-pentru-un-dramaturg-in-curs-de-afirmare/

Vera Ion a primit premiul Ambasadei Irlandei la Bucureşti pentru un dramaturg în curs de afirmare (Irish Embassy Award for an Emerging Romanian Playwright), ceremonia desfăşurându-se în prezenţa ambasadorului Irlandei, Oliver Grogan, şi a preşedintelui Uniunii Teatrale din România, Ion Caramitru.

Un articol de Andrada Văsii|21 iunie 2013

Vera Ion a primit premiul Ambasadei Irlandei la Bucureşti pentru un dramaturg în curs de afirmare (Irish Embassy Award for an Emerging Romanian Playwright), ceremonia desfăşurându-se în prezenţa ambasadorului Irlandei, Oliver Grogan, şi a preşedintelui Uniunii Teatrale din România, Ion Caramitru.

Vera Ion a fost premiată, joi, pentru textul „Refuz să cresc. Dacă puteţi face o mică donaţie”, potrivit unui comunicat remis Mediafax. Celelalte două piese finaliste au fost „Sub pământ”, de Mihaela Michailov, şi „În aer”, de Alexandra Pâzgu.

Vera Ion este absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) din Bucureşti şi a fondat, alături de colegii săi Miruna Dinu, Bogdan Georgescu, David Schwartz şi Ioana Păun, grupul tangaProject, un atelier de teatru independent pentru dezvoltarea şi explorarea noilor tipuri de teatralitate şi dramaturgie, în special în comunităţile marginalizate.

De asemenea, este cofondatoarea atelierului de dramaturgie „Scrie despre Tine”. Piesele scrise la acest atelier au fost prezentate pentru prima dată în festivalul „Scrie despre tine”, anul acesta.

Premiul Ambasadei Irlandei este acordat unui dramaturg pentru un text care a fost jucat pe scena unui teatru românesc (adaptările radio şi TV sunt excluse). Premiul este în valoare de 1.000 de euro, la care se adaugă traducerea piesei în limba engleză, cu ajutorul unui dramaturg irlandez, şi posibilitatea de a o pune în scenă, în repetiţii, la Teatrul Naţional Irlandez – Abbey Theatre.

Foto: www.romaniapozitiva.ro

02
/10
/23

Artă, experiențe multisenzoriale marca Madrigal, povești de noapte ale Bucureștiului și primul design show în colaborare cu V&A din Londra, în perioada 29 septembrie - 14 ianuarie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani, în cadrul Art Safari Stars Edition.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.