Vernisajul expoziției „Imaginile lui Enescu”: muzica lui Enescu prin ochii artiștilor români
https://www.ziarulmetropolis.ro/vernisajul-expozitiei-imaginile-lui-enescu-muzica-lui-enescu-prin-ochii-artistilor-romani/

Pe 16 septembrie, de la orele 19.00, la Biblioteca Naţională, în sălile Papirus, Pergament şi Scriptorium, va avea loc vernisajul expoziţiei şi decernarea premiilor primei ediţii a Concursului Naţional de Artă „Imaginile lui Enescu”.

Un articol de Liliana Matei|13 septembrie 2019

Toate cele 30 de lucrări selectate, din cele 180 înscrise în concurs, vor putea fi admirate alături de lucrări ale unor artiști invitați.

Iubitorii de arte vizuale și muzică vor avea ocazia să compare expresivitatea diferitelor tehnici utilizate pentru figurarea aceleiași lucrări, Suita nr.3 pentru pian – Pieces Impromptues op 18 – de George Enescu. Aceasta s-a dovedit a fi lucrarea care a inspirat mai mulți câștigători: pe cel al Marelui Premiu și pe cei ai Premiului întâi la categoria Artiști consacrați, atât la secțiunea Pictură, cât și la cea de Grafică.

Câștigătorul marelui premiu este graficiana ADRIANA POP (din Cluj-Napoca). La secțiunea Pictură, categoria Artiști consacrați, Premiul întâi a fost acordat lucrării semnate de TRAIAN TAMURIS (din Brăila), iar la categoria Tinere talente, Premiul întâi s-a acordat lui COSTEL CHIȚIMUȘ (din Cluj-Napoca), cu lucrarea Vox Maris. La secțiunea Grafică, la categoria Artiști consacrați, MARGARETA UDRESCU (din București) este câștigătoarea Premiului întâi, iar la categoria Tinere talente, ANDREI Răzvan Neciu (din Timișoara) a ocupat primul loc, cu lucrarea „Șapte cântece pe versuri de Clément Marot”.

Marcel Ghe. Muntean, „Vox Maris”

Concursul a invitat artiștii vizuali să transpună în imagini una din șase piese compuse de George Enescu. Piesele propuse ca inspirație au fost:  Impresii din copilărie, Sonata pentru vioară și pian, Uvertura „Vox Maris”,  Suita nr. 3 pentru orchestră – „Săteasca”,  Suita nr. 2 pentru pian, Suita nr. 3 pentru pian- „Pieces impromptues op. 18” și „Șapte cântece pe versuri de Clément Marot”.

Lucrările participante în concurs au fost, într-o primă fază, selectate de o comisie de specialitate formată din prof. univ. dr. Vică Adorian, de la FAD – UVT, Timişoara, prof. univ. dr. Eugen Al. Gustea, de la UNArte Bucureşti, prof. univ. dr. Ioan Sbârciu, de la UAD Cluj-Napoca, lector univ. dr. Olimpia Bera, UAD Cluj-Napoca, lector univ. dr. Ioan Gherman, FAD – UVT, Timișoara.

În final, notarea a fost realizată de un juriu muzical format din violonistul Remus Azoiței, profesor la Royal Academy of Music, Gabriel Bebeșelea – dirijorul Filarmonicii de Stat Transilvania, Cristian Lupeș – dirijor și managerul Filarmonicii de Stat din Sibiu, Tiberiu Soare – dirijorul Operei Naționale, pianistul Josu de Solaun și solistul concertist al Orchestrei Naționale Radio, Alexandru Tomescu.

Concursul național de artă „Imaginile lui Enescu” a fost lansat printr-un parteneriat între organizatorul Festivalului Internațional George Enescu (Artexim) și Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Expo Arte, ca parte din seria programelor asociate ediției 2019 a Festivalului și beneficiază de sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici, al Universității Naționale de Arte București, al Universității Naționale de Artă și Design din Cluj-Napoca și al Universității de Vest din Timișoara, implementarea proiectului fiind realizată cu sprijinul Proiectului Cultural Contemporanii.

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kirill Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială.

Ediția 2019 a Festivalului Enescu își așteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio și la Sala Mică a Palatului la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.

Foto sus: „Suita nr. 2 pentru pian”, pictură de Laurențiu Midvichi

17
/06
/22

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

14
/06
/22

Începând cu acest an, MiniCloud, ediția pentru copii și adolescenți a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, aflat la cea de a XV a ediție, capătă amploare și își deschide porțile zilnic pentru zeci de copii, în perioada 13 – 19 iunie 2022, în București, pe Calea Griviței.

09
/06
/22

Muzeul Abandonului a pornit în toamna anului trecut un amplu proiect de reunire, într-o arhivă digitală, a unor arhive personale și instituționale, deocamdată disparate, toate legate de instituționalizarea și dezinstituționalizarea copiilor din România comunistă și post-comunistă.

09
/06
/22

Artistele Andreea Novac, Irina Marinescu și Alina Ușurelu, împreună cu psiholoaga Mihaela Vechiu, socioloaga Fidelie Kalambayi și medicul Roxana Negureanu prezintă (burn)OUT - Prelegeri și incursiuni performative, la AREAL spațiu pentru dezvoltare coregrafică.

08
/06
/22

În mai puțin de o săptămână începe cea de-a 15-a ediție a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, acolo unde teatrul, dansul și efervescența evenimentelor conexe își dau întâlnire cu spectactorii dornici să se bucure de o nouă atmosferă și un nou concept „sub nori”.

31
/05
/22

Inițiat în 2012, de către Fundația M&V Schmidt și Fundația Tabaluga/ Peter Maffay Stiftung, festivalul Săptămâna Haferland are misiunea de a promova cultura și tradițiile sașilor din Transilvania și de a dezvolta sectorul turistic din zona respectivă. Regiunea săsească din Transilvania, cuprinsă între Brașov și Sighișoara, a fost denumită Țara Ovăzului sau Haferland cu sute de ani în urmă, datorită localnicilor care obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.

30
/05
/22

Să presupunem că o sticlă de plastic, un pet, și-ar dori să plece dintr-un sat din Transilvania și ar vrea călătorească până la Marea Neagră, ori poate și mai departe. Credeţi că ar putea? La această întrebare și-au dorit să găsească răspunsul un grup de voluntari din România. Realizată într-un proiect inedit tip experiment, "Călătoria mea spre mare" este de fapt o poveste despre oameni, mentalităţi și educaţie.