Vești de la Paris despre consecințele nefaste ale consumului de tutun
https://www.ziarulmetropolis.ro/vesti-de-la-paris-despre-consecintele-nefaste-ale-consumului-de-tutun/

Am văzut la FEST-FDR 2014 “Les mefaits du tabac”. Exclam, deci, ca-n Caragiale, dar fără ironie: “Ce spectacol! Ce spectacol!”

Un articol de Andrei Crăciun|11 iunie 2014

Timișoara este, așa cum le place bănățenilor să tot remarce, la o distanță de nici o mie de kilometri de nu mai puțin de treisprezece capitale europene (e adevărat că infrastructura nu ajută întotdeauna accesul către ele – eu, de pildă, în absența unei mașini personale, mă tot chinui să găsesc o cale decentă spre Belgrad)!

Dar efectele, încântătoare, ale acestei întâmplări se văd la tot pasul. Iată de pildă clădirea în care urmează să intru – o știți, apare în toate vederile care arată Timișoara (alături de catedrală), duce, cu ea, o istorie (și nu doar recentă, nu doar despre Revoluția din 1989 e vorba aici).

A fost înălțată începând cu 1871. Până în 1920, două incendii devastatoare au ars originalul. S-a reconstruit, într-un alt stil – specialiștii îl numesc neobizantin, nefiind specialist, nu știu cum să îl numesc, dar pot să îi confer această scurtă evaluare estetică: e frumoasă.

Pe fațada Teatrului Național “Mihai Eminescu” din Timișoara stă, la o palmă depărtare, următoarea inscripție: “Celor care,/ Mulți sau puțini, /Cândva, veți trece,/ Neliniștiți,/ Peste urmele noastre, /Ale celor care am fost/ Generația lui/ Decembrie `89/Un singur gând: România”.

Întind palma aceea pentru a șterge depărtarea, deși găsesc inscripția depășită deja de secolul nebunei noastre globalizări. De altfel, chiar în clădirea aceasta își au sediul patru instituții: Opera Română, Teatrul Național “Mihai Eminescu”, Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar “Csiky Gergely”. Această armonie instituțională este un caz unic în lume.

Intru, așadar, pentru prima dată în Teatrul Național “Mihai Eminescu” (un înger, bine stilizat, care ar putea fi poetul-nepereche însuși, îl veghează simbolic). Interiorul este copleșitor. E cald la Timișoara, e caniculă.

Port, indolent cum sunt, faimoșii mei teniși verzi, ba mai mult, nesăbuit, într-un exces cromatic, un tricou galben pe care, falnic, se lăfăie un cerb. Îmi spun că, altădată, aici n-aș fi intrat, în ciuda vremii tropicale, fără frac. Acum, în aceste vremuri de democratizare vestimentară, iată-mă și așa.

Urmează să vizionez “Les mefaits du tabac”, descris drept “concert într-un act”. Trebuie să explic: festivalul la care mă aflu (a se studia, pentru mai multe detalii, prima corespondență de la Timișoara) își propune să aducă în același spațiu mai multe arte – se dă, astfel, prioritate teatrului care nu se ferește de muzică.

Festivalul, fiind european, găzduiește iată acest spectacol venit tocmai de la Théâtre des Bouffes du Nord Paris. Este, de altfel, primul spectacol pe care îl aud jucat într-o altă limbă decât româna – știți, desigur, că în astfel de cazuri se asigură și traducerea, spectaculos proiectată deasupra scenei. Îmi verific totodată vechea mea franceză și o găsesc acceptabilă.

Acel trio de grații

Dar de ce este acest spectacol, în care cunoscătorii vor fi recunoscut desigur textul lui Cehov despre consecințele nefaste ale tutunului, caracterizat drept “concert într-un act”?

Povestea este așa: într-o școală de muzică, un trio cântă Bach. Printre cele trei grații (căci trio-ul este feminin) se strecoară un om trecut de prima tinerețe, gârbovit, un om care a pierdut, se vede bine, și el partida. Acesta este Niuhin din textul (de o tandră deznădejde) lui Cehov.

Niuhin este, în această seară fierbinte, interpretat de Michel Robin (societar al Comediei Franceze!), un actor de care te îndrăgostești încă dinainte să-l auzi vorbind. E ceva în felul care se mișcă, are o intimitate cu textul cehovian care te lasă, cum ar remarca francezii, bouche bée.

Piesa erupe, se combină, cum adesori la noi în mileniu, teatrul lui Cehov cu muzica lui Bach, ba chiar cu a lui Ceaikovski sau Luciano Berio. Costumele sunt fabuloase (creații Christian Lacroix).

Știu despre Théâtre des Bouffes du Nord Paris că a fost închis în anii `50 și că recent a fost redescoperit și refăcut de Peter Brook, accentul mergând chiar către spectacolele complexe de teatru-muzică-dans. Nu dansează nimeni pe scenă în seara aceasta. Michel Robin joacă devastator. Mi-l imaginez recitând din Topârceanu în franceză sau în rusă, nu contează, căci trebuie să știți că Topârceanu este cel mai cehovian dintre poeții noștri.

Istoria lui Niuhin (care, în loc să ne țină conferința promisă despre consecințele nefaste ale tabacului, ne spune viața sa terorizată de o soție autoritară, de care vrea, zadarnic, să fugă, să fugă departe!) se termină.

Oamenii aplaudă și, parcă respectând ce scrie pe zidul exterior, aici aplauzele nu au nimic din sunetul acela de congres comunist, altfel des întâlnit în teatrele din provincie. Nu. Oamenii aceștia aplaudă minunat, liber.

Aplaud cu ei și sfârșesc prin a-i aplauda, apoi ies în torida noapte bănățeană, târându-mă până la prima terasă unde comand o halbă de bere “Timișoreana”, gulerul îl vărs spre pământ, să fie de sufletul lui Cehov, mort și el, tot într-o vară călduroasă, acum 110 ani.

Foto: Delalande Raymond

19
/09
/12

Marcel Iureş este invitat cu one man show-ul ‘Absolut!”, după Ivan Turbincă, de Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, la Festivalul ‘Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila’, potrivit informaţiilor furnizate de Teatrul ‘Maria Filotti’, gazda evenimentului. Festivalul ‘Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila’ este programat în perioada 6-14 octombrie, iar organizatorii promit […]

19
/09
/12

Actorii Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele vor readuce dialogul plin de umor pe Scena Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) cu spectacolul „Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele”, care va marca debutul stagiunii 2012-2013.   Reluat luni, de la ora 20.00, pe Scena Mare a TNB, spectacolul „Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele”, un […]

19
/09
/12

O continuare a romanului „Strălucirea/ The Shining”, de Stephen King, intitulată „Doctor Sleep”, va fi lansată în librăriile din Statele Unite ale Americii pe 24 septembrie 2013. Scriitorul a făcut acest anunţ prin intermediul unui mesaj postat marţi pe site-ul său. „Doctor Sleep” a avut deja parte de câteva recenzii favorabile, după ce Stephen King […]

19
/09
/12

„Ascensiunea lui Arturo nu poate fi oprită” şi „Înainte să înceapă” sunt premierele noii stagiuni la Teatrul Odeon, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul Teatrului Odeon, Dorina Lazăr. Spectacolul cabaret „Ascensiunea lui Arturo nu poate fi oprită” de Bertolt Brecht, se va juca în regia lui Dragoş Galgoţiu, coregrafia Răzvan Mazilu, iar printre […]

19
/09
/12

Distinsul poet şi traducător Romulus Vulpescu, care a încetat din viaţă la vârsta de 79 de ani, a lăsat în urmă un mare regret pe care o serie de confraţi – academicieni, scriitori, critici literari, eseişti – l-au exprimat, miercuri, în emoţionante declaraţii acordate.   Academicianul Răzvan Theodorescu a mărturisit că Romulus Vulpescu i-a fost […]

19
/09
/12

Pe data de 19 septembrie 1895 este inaugurat Podul peste Dunăre de la Cernavoda, lucrare proiectată de inginerul Anghel Saligny, fiind, la acea vreme, cel mai lung din Europa şi printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume.   1730 – S-a născut Augustin Pajou, sculptorul oficial al lui Ludovic al XVI-lea […]

18
/09
/12

Expoziţia temporară cu tema „Casetofonul. O istorie de neuitat” se va deschide, miercuri, la sediul Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), informează Serviciul de presă al instituţiei gazdă. Organizată în colaborare cu Asociaţia Colecţionarilor de Aparate Radio din România – Pro Radio Antic, expoziţia celebrează, în avanpremieră, aniversarea în anul 2013, a 50 de […]

18
/09
/12

Gala de decernare a premiilor Academiei de Film Europene va avea loc pe 1 decembrie, în Malta. Câştigătorii vor fi stabiliţi prin voturile exprimate de cei 2.600 de membri ai EFA. Concurenţa pentru această distincţie este acerbă, pe lista filmelor nominalizate fiind regăsite producţii britanice, spaniole sau de origine cehă. Lungmetrajele britanic „The Pirates! Band […]

18
/09
/12

Soprana Angela Gheorghiu va fi distinsă pe 25 octombrie de Regele Mihai cu decoraţia „Nihil Sine Deo”, ce este acordată personalităţilor marcante, care au realizat performanţe de înalt nivel, a declarat biroul de presă al artistei.   Distincţia îi va fi acordată sopranei Angela Gheorghiu chiar în ziua în care Regele Mihai sărbătoreşte cea de-a […]

18
/09
/12

Horia-Răzvan Gârbea şi Vladimir Simon au fost votaţi, marţi, de plenul Senatului, pentru a deveni vicepreşedinţi ai Institutului Cultural Român. Horia Răzvan Gârbea a primit 73 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi două abţineri, în timp ce Vladimir Simon a fost votat cu 72 de voturi „pentru”, patru împotrivă şi două abţineri. „Le urăm […]

18
/09
/12

Teatrul Bulandra din Bucureşti împlineşte marţi, 65 de ani de la inaugurare, în 1947 născându-se sub numele de Teatrul Municipal, cu piesa ”Insula” de Mihail Sebastian. Directorul instituţiei de cultură, regizorul Alexandru Darie, a declarat, cu această feicită ocazie, că teatrul se dovedeşte a fi, şi în contemporaneitate, un loc de meditaţie. „În mod evident […]

18
/09
/12

În 1783, a încetat din viaţă matematicianul şi fizicianul Leonhard Euler (teoria mişcării planetelor şi cometelor); este considerat fondatorul calculului variaţional (n. 15 aprilie 1707)   1831 – A încetat din viaţă poetul Vasile Cârlova (poeziile: „Înserare”, „Ruinurile Târgoviştii”) (n. 4 februarie 1809) 1883 – S-a inaugurat, la Bucureşti, „Expoziţia cooperatorilor din ţară”, exclusiv cu […]