Viața după Cannes (II): Cosmina Stratan
https://www.ziarulmetropolis.ro/viata-dupa-cannes-ii-cosmina-stratan/

Au fost la Cannes şi au cucerit lumea. Ce a urmat după? Cum a evoluat cariera lor? Cristina Flutur, Cosmina Stratan, Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu – destinul unor câştigătoare – o serie de articole marca Ziarul Metropolis.

Un articol de Adina Scorţescu|6 iulie 2015

Cosmina Stratan a luat Premiul pentru cea mai bună actriță la Cannes, în 2012, pentru rolul din „După dealuri”, al lui Cristian Mungiu. De atunci, a jucat și în teatru, și în film.

În 2013, și-a îndeplinit un vis, acela de a fi pe scenă alături de Mariana Mihuț. S-a întâmplat în „Lear”-ul lui Andrei Șerban, de la Teatrul Bulandra. „Îmi amintesc că, la admiterea la Teatru, m-au întrebat care este visul meu. Le-am răspuns că vreau să joc cu Mariana Mihuț, pentru că tocmai o văzusem în «Lear» («Lear»-ul a mai avut o variantă, mai lungă, de patru ore și ceva, tot la Bulandra, tot cu Mariana Mihuț în rolul principal) și rămăsesem impresionată. Câteodată, lucrurile se întâmplă exact așa cum le visezi…”

Între timp, a terminat și Masteratul în Actorie, cu un spectacol preluat de Teatrul Mic din București, „Livada de vișini”, în regia lui Gelu Colceag. O mai puteți vedea și la Teatrul Act, în spectacolul „De ce n-o facem în drum?”, regizat de Neil LaBute.

În film, au fost proiecte și mai multe. Cel mai lung dintre ele – serialul „Rămâi cu mine”, produs de HBO, la care a lucrat vreo patru luni. Apoi au fost câteva scurmetraje. Cel mai recent, o coproducție România-Suedia, va fi parte dintr-un lungmetraj.

La sfârșitul anului trecut, a jucat în filmul de debut al unui regizor danez care deocamdată are un „working title” și se află în postproducție. „Încă n-am primit acceptul să vorbesc despre el.”

Faptul că „a dat lovitura” la început de carieră a avut și oarece minusuri: „Fiind primul film și fiind făcut așa cum a fost făcut, mi-a fost foarte greu să aleg dup-aia… Nu pot să spun că am avut foarte multe propuneri, că au venit ca pe bandă rulantă. Dar au fost. Și pe câteva n-am știut să le gestionez. Pentru că, în momentul în care citeam un script, făceam eroarea de a compara… Și nu neapărat că-mi doream un film în genul «După dealuri», dar îmi doream un script la nivelul ăla. Pentru că e foarte greu să faci ceva bine cu un script mai slab. Invers, se poate. Cu un script bun, să faci un rol prost.”

Cel mai important eveniment din cariera Cosminei, de la Cannes încoace, a fost participarea la Shooting Stars, în 2014 (în timpul Festivalului de Film de la Berlin), alături de alți 9 tineri actori europeni. „Programul te ajută să te promovezi internațional, e un fel de pitch pentru actori, agenți, directori de casting, regizori.”

Un premiu la Cannes îți deschide anumite uși, recunoaște Cosmina, dar numai în Europa. „Filmul a primit două mari premii, și pe cel de scenariu, și pe cel de actorie. Dar se pare că nu suficient ca să aibă vizibilitatea de care are nevoie în Statele Unite. Și-atunci nu puteam să semnez decât cu un agent din Europa. Dar a contat mult că am fost la Berlin și m-am întâlnit cu oamenii respectivi. Căci ei vin la tine după ce devii vizibil. Și poate că nu e suficient să iei un premiu, trebuie să le mai aduci aminte de tine o dată.” (râde)

Cosmina Stratan

E important să faci și lucrurile care vin odată cu meseria, dar nu țin de construirea unui personaj. „Dar și mai important e cum le faci. Dacă promovezi ceva care nu există încă, asta e din start o greșeală. Eu m-am ferit să exagerez cu promovarea, chiar și după ce am luat premiul; pentru că nu e în firea mea să mă expun în felul acesta. Dar asta nu înseamnă că nu am făcut interviuri, întâlniri cu agenți, castinguri în afară.”

Sunt perioade în care nu faci nimic și perioade în care se adună toate, așa e dinamica în domeniul nostru.

Cosmina este freelancer, dar, câteodată, își dorește să fie angajată la un teatru. „Da, pe de o parte îmi doresc lucrul ăsta; dar – pe de altă parte – nu știu cum ar funcționa cu plecările. Căci, dacă primesc un telefon astăzi cum că vineri trebuie să mă întâlnesc la Londra cu cineva… m-aș duce. Deocamdată nu pot să spun că nu s-ar împăca, pentru că n-am fost pusă în situația asta până acum. Poate n-aș avea libertatea pe care o am acum, dar aș avea o siguranță, de care toată lumea are nevoie. Pentru că sunt luni în care se întâmplă lucruri și luni în care nu se întâmplă nimic… ăsta e riscul meseriei și l-am știut de la început. Și-atunci trebuie să-și gestionezi singur proiectele și să gândești un pic înainte, să știi că ai practic acoperit tot anul.”

CITIȚI ȘI Viața după Cannes (I): Cristina Flutur

Cum își vede cariera, la modul ideal? „Unul-două spectacole de teatru pe an. În rest, mi-aș dori să lucrez afară, dar mi-ar plăcea mult să lucrez și aici, pe film, pentru că sunt regizori foarte buni, care au niște viziuni care interesează internațional.” Nu s-a gândit niciodată să aibă o carieră internațională. „Eu pur și simplu vreau să lucrez. Dacă proiectele care mă interesează vin și din afara țării… mă bucur.”

Deocamdată nu-și dorește să se mute în altă țară, pentru că se simte bine aici și pentru că nu vrea să renunțe la teatru. „Consider că nu prea poți să faci teatru în altă limbă. Cuvântul e mult mai puternic în teatru. Dacă nu e limba ta nativă, nu poți să ai acea forță asupra lui. În film, e mai ușor. La ultimul film am vorbit în engleză.”

Se spune că, dacă ești actriță din Europa de Est, în filmele străine ți se oferă doar roluri de imigrante, menajere, prostituate. E un clișeu, crede Cosmina.
„Eu n-am primit doar propuneri de menajere, cred că n-am niciuna până acum. Am avut doar meserii «decente», să zic așa (râde). Probabil că multe oferte sunt în zona asta pentru că majoritatea emigranților fac meseriile astea în afară; și atunci astea sunt poveștile care se spun. Pentru că poveștile sunt despre oameni care există. Dacă vor fi mai mulți români ingineri la NASA, vor fi și roluri corespunzătoare…”

Cosmina Stratan

În străinătate, box office-ul e mai mare decât în România. Dar și aici onorariile țin cont de un premiu luat la Cannes. „Însă piața e alta. Sumele cu care sunt plătiți actorii tineri, care ies de pe băncile facultății, te fac pur și simplu să renunți la meseria asta și să dai la altă facultate… Majoritatea studenților n-au nicio șansă. Ăsta a fost și primul sfat primit de la Florin Zamfirescu în anul I la Actorie: «N-o să aveți nicio șansă!» Eu n-am început meseria asta la o vârstă foarte fragedă (n.red. – Cosmina a lucrat ca jurnalist înainte să dea la Actorie), deci, cumva, știam în ce mă bag și mi-am asumat.”

Foto Cosmina Stratan: Barna Nemethi

27
/08
/14

CRONICĂ DE FILM. „Camera groazei”, un film danez cu succes la publicul din țara sa, este un thriller care bifează corect, dar fără vervă și originalitate, mărcile genului. Filmul lui Mikkel Norgaard se păstrează într-o zonă mainstream și afișează o sfioșenie surprinzătoare, atât narativ, cât și vizual.

27
/08
/14

Formaţiile Fără Zahăr, Ţapinarii şi Timpuri Noi vor concerta, între 26 şi 28 septembrie, la Bucharest Comedy Week, urmând ca serile din Piaţa Enescu să se încheie cu o proiecţie de film, precum "Pantera roz", din 1963, şi "Unora le place jazz-ul", din 1959.

27
/08
/14

Programul MECEFF „7+1” va oferi publicului spectator o serie de producții din spațiul geografic central-european, în cadrul unor secţiuni necompetiţionale. Este vorba de filme realizate înainte de 1989, cu un puternic mesaj anti statul comunist și regizate de câțiva dintre cei mai mari regizori europeni ai secolului XX.

26
/08
/14

Comedia "#Selfie", de Cristina Iacob, a atins cifra de 90.703 spectatori şi încasări de 1.136.889 de lei, devenind astfel unul dintre cele mai de succes filme româneşti din ultimii ani.

26
/08
/14

Astăzi începe cea de-a cincea ediție a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară, ediție care este dedicată temei “Eroi și antieroi din Balcani”. Timp de șase zile, în perioada 26 – 31 august, în Port Cultural Cetate (jud. Dolj), în cadrul Divanului vor fi proiectate 63 de filme: 12 lungmetraje și 51 de scurtmetraje.

25
/08
/14

Comedia “America, venim!”, debutul în lungmetraj al regizorului Răzvan Săvescu, a cărei premieră va avea loc pe 19 septembrie, pune accentul pe întâmplările amuzante şi neprevăzute prin care trece trupa unui teatru de provincie ajuns la New York.

25
/08
/14

Actorul şi regizorul britanic Richard Attenborough, născut pe 29 august 1923, în Cambridge, Marea Britanie. s-a stins din viaţă duminică, la vârsta de 90 de ani. Attenborough a primit titlul de cavaler al Ordinului Marii Britanii în 1976 şi pe cel de baron în iunie 1993.

22
/08
/14

Jackie Chan, care va veni pentru prima dată în România pe 11 septembrie, pentru a deschide evenimentul Zilele Filmului Chinezesc, va fi numit de Casa Româno-Chineză ambasador cultural al relaţiilor româno-chineze, pentru a promova produsele culturale româneşti în ţara sa.

21
/08
/14

Occupation in 26 Pictures - povestea a trei prieteni (un croat, un sârb şi un evreu) cărora războiul le va oferi destine diferite – un film celebru pentru unele dintre cele mai violente şi pline de sex scene din cinematograful ex-iugoslav, va fi proiectat sâmbătă, 30 august, în închiderea Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară.

20
/08
/14

Nici un actor român n-a cunoscut după al Doilea Război Mondial o asemenea popularitate uriaşă. N-a lansat un personaj, ca apoi, popularitatea să-i crească în rândul publicului, așa cum a fost Grigore Vasiliu care a devenit peste noapte şi “Birlic”; sau Amza Pellea care l-a zămislit pe “Nea Mărin”, cu mare succes la public.

20
/08
/14

A zecea ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF), evenimentul cinematografic anual dedicat iubitorilor de filme care nu sunt distribuite în circuitul multiplexurilor, se va desfăşura în acest an în două etape - între 21-31 august, în Vama Veche, iar în Bucureşti, între 21-28 noiembrie.