Viața mea cu domnul Freddie Mercury
https://www.ziarulmetropolis.ro/viata-mea-cu-domnul-freddie-mercury/

Rulează în cinematografe şi face săli pline pe tot mapamondul (eu l-am văzut în Berceni – şi tot aşa, sală plină) filmul „Bohemian Rhapsody”, cu domnul Rami Malek în rolul lui Freddie Mercury. Părerile sunt – aşa cum se şi cuvine să fie – împărţite. Se spune că formaţia vocal-instrumentală Queen merita un film încă şi mai mare, dar se spune şi că domnul Malek merită un Oscar pentru rolul dumisale. Eu sunt de părere că nimic din toate astea nu contează.

Un articol de Andrei Crăciun|7 noiembrie 2018

Există ierarhii care nu mai pot fi revizuite, iar ele așază Queen deasupra tuturor formațiilor din istorie. Cea mai iubită și cea mai bună – înainte de The Beatles, înainte de Pink Floyd, înainte de Nirvana, înainte de Rolling Stones. E inutil să combați un asemenea clasament sentimental, fiindcă el este întemeiat pe primul adevăr revelat. Cea mai bună trupă din toate timpurile rămâne prima trupă de care te-ai îndrăgostit și nici nu poate fi altfel. Viața sentimentală a omului e clădită pe melancolie.

De aceea vin și spun că filmul Bohemian Rhapsody, în definitiv rapsodia boemă a lui Freddie Mercury, are mai puțină legătură cu ce se vede pe ecran. Pentru că dincolo de ce vedem acum, vedem ce a fost atunci.

Și fiecare are un alt atunci, și fiecare atunci e copleșitor și fragil, fiind ridicat din nostalgie. Filmul Bohemian Rhapsody este, de aceea, încă și mai mult despre noi, despre viața noastră cu domnul Freddie Mercury.

Am patru ani și tatăl meu mă învață ce ascund benzile magnetofonului. Aud pentru prima dată numele lui Freddie și nu îl mai uit.

Am șapte ani, dictatorul a fost împușcat, tatăl meu aduce dintr-o excursie în Bulgaria un disc contrafăcut al formației Queen. Nu se aude bine, dar îl ascultăm ca și cum n-ar mai exista alt adevăr pe pământ.

Am tot șapte ani și într-o după-amiază, de la vânzătorii de casete care încercuiseră Universitatea din București cu tarabele lor, ne întoarcem acasă cu toate albumele Queen. Toate câte erau pe pământul nostru. Toate! Încep să învăț limba engleză copiind versurile într-un caiet dictando și căutând în dicționar ce înseamnă ele.

„Bohemian Rhapsody”

Am opt ani și aud la radio că a murit de SIDA cântărețul Freddie Mercury. Bineînțeles că plâng pe ascuns. Săptămâni mai târziu, buticurile se umpluseră de niște bluze în culori vii pe care scria, cu niște litere cauciucate, Fredi Mercuri, chiar așa cu i. Erau aduse din Turcia și am purtat una până când s-a rupt.

Am nouă ani, sunt într-un spital din munți. Am un casetofon maro, probabil rusesc, care agață casetele, pe care apoi trebuie să le readuci la viață folosind un creion cu care încerci, cu infinită delicatețe, să le salvezi viața. Nu îmi pot folosi decât o singură mână, așa că operațiunea de salvarea a vieții casetelor este îngrozitor de grea. Reușesc să nu pierd niciuna. Stau luni de zile în spitalul din munți. Și plouă, și eu ascult Queen și știu că Dumnezeu e foarte singur în cer.

Am zece ani și abia aud o prietenă de-a mamei mele temându-se în șoaptă că soțul ei (al prietenei) este homosexual și că mai are și SIDA!, nu vede mama mea ce a apărut acum, de când e și la noi libertate?

Am doisprezece ani și dintr-o librărie din orașul Mangalia cumpăr o carte – biografia lui Freddie Mercury. Îmi este furată într-o tabără școlară de la Amara, niciodată nu mi se mai furase ceva de lângă inimă. Cobor în tristețe și învăț să iert.

Am tot doisprezece ani, suntem tot în tabăra școlară de la Amara, Ialomița. Dărâmăm o căsuță de lemn bocănind cu picioarele goale în ea pe ritmul lui We Will Rock You. Eu sunt Freddie Mercury, prietenul meu Costin este Roger Taylor, nu găsim un Brian May și nimeni nu vrea să fie John Deacon.

Am cincisprezece ani și mă uit pentru a treizecea oară la concertul Queen de pe Wembley. E o casetă video contrafăcută, cumpărată de la Bucur-Obor. Are o copertă parțial-color, trasă la o imprimantă cu ace.

QUEEN

Am douăzeci sau poate douăzeci și unu de ani, niciodată n-am fost mai tânăr decât acum. Pierd nopțile la karaoke într-o cârciumă suspendată între pământ și cer, de oriunde bate vântul pentru mine nu contează, așa cum am fost învățat. Cântăm Crazy Little Thing Called Love, Fat Bottomed Girls și mai ales Don’t Stop Me Now. De nicăieri îmi sare în cârcă o studentă beată și grasă. Dansez cu studenta beată și grasă în cârcă și sunt fericit.

Am douăzeci și cinci de ani și sunt la Montreaux. Freddie Mercury a avut aici un studio de înregistrări, acum are o statuie în care apare cu pumnul ridicat către nori . Îi las domnului Mercury un trandafir roșu la statuie și plec mai departe prin Elveția, ca printr-un vis.

Am douăzeci și șase de ani și ajung în cartierul Soho, din Londra. Cumpăr o altă biografie a domnului Freddie Mercury, pe care nu mi-o mai fură nimeni. Când mă întorc acasă i-o dăruiesc tatălui meu. Am douăzeci și șase de ani și zorii mai multor zile noi mă prind în Soho gândindu-mă că Freddie Mercury a văzut aceeași bucată de cer deasupra Londrei.

Am douăzeci și nouă de ani, merg înspre campusul Universității Internaționale din Tel-Aviv. Un tânăr evreu cântă de pe un trotuar din The Show Must Go On. De pe trotuarul celălalt îi răspund cu versul următor și ne întrebăm împreună dacă viața merită sau nu merită să fie trăită, apoi vine refrenul și ne spune că spectacolul merge mai departe.

Am treizeci și cinci de ani, am părul aproape alb, sunt un om oarecare venit cu iubita sa la film. Suntem înconjurați de alte și alte și alte amintiri. Bărbați și femei care au fost tineri în mileniul trecut se uită la acest film de cinema și toți sunt zdrobiți de amintirile lor.

Și la sfârșit nici nu știu cum să-și mai ascundă unii de alții lacrimile.

Am opt ani și aud la radio că a murit de SIDA cântărețul Freddie Mercury. Bineînțeles că plâng pe ascuns. Săptămâni mai târziu, buticurile se umpluseră de niște bluze în culori vii pe care scria, cu niște litere cauciucate, Fredi Mercuri, chiar așa cu i. Erau aduse din Turcia și am purtat una până când s-a rupt.

03
/09
/14

Dan Piţa şi-a pus amprenta inconfundabilă pe nenumărate filme de referinţă ale cinematografului românesc. Cel mai recent exemplu este filmul său “Kyra Kyralina”, după Panait Istrati şi un scenariu de Ioan Grigorescu, a cărui premieră are loc pe 5 septembrie la cinematograful Elvira Popesco din Capitală.

03
/09
/14

Actorul Benicio del Toro va fi recompensat cu premiul Donostia pentru întreaga carieră la cea de-a 62-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian (19 - 27 septembrie), au anunţat marţi organizatorii evenimentului.

02
/09
/14

Regizorul german de origine turcă Fatih Akin a fost amenințat cu moartea de ultranaționaliștii turci după realizarea filmului "The Cut", ce tratează genocidul armean din 1915, peliculă ce a fost proiectată la Mostra de la Veneția, potrivit declarațiilor cineastului,informează lefigaro.fr.

02
/09
/14

Actorul american Al Pacino a impresionat, sâmbătă seară, la cea de-a 71-a ediţie a Mostrei de la Veneţia, unde proiecţia a două filme ale sale, dintre care unul inclus în competiţie, i-a oferit ocazia de a evoca subiecte intime: meseria de actor, tinereţea şi momentele dificile din viaţa sa.

02
/09
/14

Festivalul de teatru pentru liceeni Ideo Ideis s-a încheiat săptămâna trecută, la Alexandria. Anul acesta, juriul (din care au făcut parte actorii Marius Manole, Andi Vasluianu, Vlad Zamfirescu și Medeea Marinescu) n-a mai oferit premii, ci „experiențe”.

02
/09
/14

Docuart Fest, festivalul de film documentar românesc, aflat la cea de-a treia ediție, și-a ales filmele participante care vor fi proiectate și jurizate în perioada de desfășurare a evenimentului, 1-5 octombrie.

01
/09
/14

CRONICĂ DE FILM. „The Expendables 3: Eroi de sacrificiu” urmează aceeași rețetă simplistă – multă cafteală - din primele două producții ale seriei. Și mizează pe noi nume celebre de interpreți ai unor foști eroi de filme de acțiune, pentru ca aceștia să arate că încă mai pot și pentru a stimula nostalgiile publicului.

01
/09
/14

În această noapte, de la ora 23.50, Filmul de artă de la TVR 2 vă aduce animaţia nominalizată la Oscar în 2004, LES TRIPLETTES DE BELLEVILLE / Tripletele din Belleville, un film în regia lui Sylvain Chomet, care s-a bucurat de enorm succes, atât la public, cât la criticii de specialitate.

31
/08
/14

Prestaţiile sale reuşite în ultimii ani pe marele ecran i-au adus premii naţionale şi internaţionale şi au făcut cinste cinematografiei româneşti. Luminiţa Gheorghiu, născută pe 1 septembrie 1949, vorbeşte despre viaţa rampei şi a ecranului, despre împliniri şi neîmpliniri.

31
/08
/14

Filmul "Occupation in 26 Pictures", un film cult din spaţiul ex-iugoslav, a fost prezentat, sâmbătă seară, în închiderea Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară din Portul Cetate, după care participanţii la festival au dansat pe ritmurile tarafului-fanfară Mambo Siria.

30
/08
/14

Televiziunea culturală europeană ARTE a lansat un site dedicat celor pasionaţi de cinematografie, pe care pot fi vizionate filme, scurtmetraje şi emisiuni despre pelicule, potrivit broadbandtvnews.com.

29
/08
/14

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O'Hara vor fi recompensaţi cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.