25 de întâmplări din adevărata biografie a lui Freddie Mercury
https://www.ziarulmetropolis.ro/25-de-intamplari-din-adevarata-biografie-a-lui-freddie-mercury/

O incursiune în viaţa personală a liderului trupei Queen, aşa cum o surprinde jurnalista Lesley-Ann Jones în „Bohemian Rhapsody. Adevărata biografie a lui Freddie Mercury” (Editura Nemira, 2019).

Un articol de Alina Vîlcan|4 decembrie 2019

„Am fost… un copil precoce, iar părinții mei au crezut că, dacă mă dau la internat, o să-mi facă bine. Așa că, pe la șapte ani am fost dus la unul din India pentru ceva vreme. A fost un punct de cotitură în educația mea, care cred că a dat roade.” (Freddie Mercury)

„Părinții lui Freddie l-au trimis la o școală în India și m-a întristat plecarea lui. Dar aici în Zanzibar calitatea educației pentru băieți nu era atât de ridicată. În plus, cred că tot atunci părinții lui s-au mutat cu serviciul în insula Pemba și cu siguranță standardele educaționale de acolo nu erau ridicate.” (Perviz Darunkhanawala, verișoara primară a lui Freddie)

Anii de colegiu, la Londra

„Îmi place viața la oraș. Nu mă omor după aerul de țară și după balegă.” (Freddie Mercury)

Familia lui Freddie, care a părăsit Zanzibarul doar cu câteva valize (n.r. – din cauza revoluției violente din 1964), s-a dus în Anglia, unde a fost găzduită de rude. Nu au mai privit înapoi. „Relațiile familiale s-au răcit după aceea”, își amintește cu tristețe Perviz, verișoara lui Freddie. „Când am auzit mult mai târziu că Freddie devenise un muzician celebru, am fost foarte fericită că avem așa un geniu în familie. Eram tare mândri de el. Dar nu a mai comunicat cu niciunul dintre noi. Nu ne-a trimis nici măcar o casetă.”

Deși mulți tineri de vârsta lui câștigau bani și aveau o viață independentă, părinții lui Freddie doreau ca el să își continue studiile. Însă nu o carieră în drept sau contabilitate îl aștepta pe fiul lor. Freddie nu era „suficient de inteligent” pentru a urma o universitate, potrivit propriilor spuse. Dorind să-și perfecționeze talentul artistic, a fost la Isleworth College în 1966 ca să studieze arta și să obțină o calificare de nivel A, iar toamna s-a mutat la Ealing College of Art pentru a face un curs de design grafic și ilustrație. Avea să absolve colegiul în vara lui 1969, la 23 de ani, cu o diplomă în artă grafică și design. Departe de „echivalentul unei diplome universitare”, nu se putea compara cu rezultatele excelente obținute de viitorii membri ai formației Queen.

„M-am dus la școala de arte cu intenția de a-mi lua diploma, ceea ce am și reușit, și de a deveni ilustrator, sperând să-mi câștig existența ca liber-profesionist”, a explicat Freddie.

Freddie era neliniștit și rebel pentru că locuia la marginea acestui oraș fascinant. Își dorea mai mult decât orice să își permită să plece de acasă și curând a început să doarmă pe jos, prin casele prietenilor. „Fred trăia ca un vagabond”, își amintește Brian May. Voia totul, imediat și la îndemână: magazinele de modă, magazinele de discuri și librăriile, sălile de concert, barurile și cluburile. Kensington Market și celebrul magazin universal Biba aveau să devină în curând cartierul lui general.

Plictisit de cursuri, lipsit de disciplină și deloc silitor, Freddie și-a pierdut rapid interesul. Însă îi plăceau aspectele mai hedoniste ale vieții la colegiu. În timpul cursurilor își petrecea timpul desenându-și colegii de clasă și pe noul lui idol, Jimi Hendrix, a cărui influență avea să-i schimbe viața. (…) „Jimi Hendrix era un bărbat superb, un interpret fenomenal și un muzician dăruit”, avea să mărturisească Freddie mai târziu. „Băteam țara în lung și lat să-l văd oriunde cânta pentru că avea toate ingredientele unui star rock-and-roll: stilul și prezeța. Nu trebuia să forțeze nota. Doar apărea și oamenii intrau în transă. Era tot ce voiam să fiu.”

„M-am gândit să pun pe picioare formația Queen pe când studiam la colegiu. Lui Brian, care era și el la colegiu, i-a surâs ideea și ne-am unit forțele. Totul a început cu o trupă pe nume Smile. Ascultam multe piese și ne-am împrietenit. Mă duceam la concertele lor și ei veneau la ale mele.” (Freddie Mercury)

Numele de Queen și Mercury

Sugestia lui Freddie a fost „Queen”. Ceilalți s-au împotrivit pufnind în râs sau ridiculizând numele din cauza conotațiilor homosexuale. „Gay” nu era un cuvânt foarte folosit pe atunci, probabil a apărut ca o sfidare față de „homo”, predecesorul său insultător. Deși Freddie nu declarase public că e gay – și nu o va face vreodată –, se obișnuise să i se spună „gay bătrân”. Îi plăcea. Îl încânta caracterul androgin și îi plăcea aerul regal. Ba mai mult, numele avea să-i ofere pretextul de a fi și mai regal pe scenă. Brian și Roger au revenit la sentimente mai bune, dându-și seama de latura amuzanță. Ideea era că niciun bărbat nu putea fi mai macho, mai hetero sau mai iubit de femei decât ei doi. În accepțiunea lor, să ți se zică „Queen” era ironic și funcționa. Acum, că stabiliseră identitatea trupei, Freddie a vrut să își schimbe numele. A renunțat la Bulsara în favoarea lui Mercury, mesagerul roman al zeilor.

Freddie și Mary

„Toți iubiții m-au întrebat de ce nu pot să o înlocuiască pe Mary, dar mi-e imposibil să le explic de ce. Pentru mine, a fost soția mea. Pentru mine a fost o căsnicie. Credeam unul în celălalt și e suficient. N-aș putea să mă îndrăgostesc de un bărbat în același fel în care m-am îndrăgostit de Mary.” (Freddie Mercury)

Cu părul ei de culoarea caisei, ochii verzi și gene de căprioară, Mary Austin era întruchiparea unui poster cu Hulanicki Biba. Când creatoarea de modă Barbara Hulanicki a pus bazele magazinului universal din Kensington de unde a pornit o mișcare în modă, ar fi putut să o aleagă pe Mary ca muză. Micuță și cu osatură fină, treceai peste faptul că nu era înaltă sau încrezătoare întrucât avea un stil inimitabil al anilor 70. (…) Mary avea 19 ani și era o secretară la început de drum când a obținut primul loc de muncă la Biba, unde lucra ca „PR”, „secretară”, „vânzătoare”, „manager” și „administratoare”.

Freddie și Mary aveau multe în comun. Amândoi se simțiseră înstrăinați de părinți și doriseră să își afirme independența. Fiecare avea o personalitate de tipul „vârful aisbergului” și nu dezvăluia multe despre sine. Amândoi puteau părea superficiali, neserioși, frivoli cu tendințe materialiste și adepți ai stilului „trăiește clipa”, mai ales în tinerețe. Dar asta se întâmplau pentru că doreau să ofere o anumită imagine pentru a-și ascunde timiditatea înnăscută. Amândoi erau foarte sensibili, rezervați și mai profunzi decât păreau la prima vedere.

„Am crescut împreună. Mi-a plăcut Freddie și am început o relație”, își amintește Mary. „Mi-a luat cam trei ani să mă îndrăgostesc cu adevărat. Nu m-am mai simțit așa cu nimeni înainte sau după aceea… L-am iubit foarte mult și foarte profund pe Freddie (…) Mă simțeam în siguranță cu el.”

O reședință legendară: Garden Lodge

În Londra, la începutul anilor 1980, Mary Austin îi găsise în cele din urmă lui Freddie casa visurilor sale. Când i-a trimis detaliile despre Garden Lodge, în Logan Palace, W8, o stradă mică și liniștită într-o zonă rezidențială din districtul regal Kensington și Chelsea, aproape de îndrăgita Kensington High Street, Freddie s-a îndrăgostit pe loc de ea.

„Am văzut casa, m-am îndrăgostit de ea și în jumătate de oră era a mea”, i-a zis fostei jurnaliste pop Nina Miskow. E într-o stare groaznică acum cu toate schimbările pe care le fac. De abia după un an o să mă pot muta. O numesc casa mea de la țară din oraș. E foarte retrasă, are un teren uriaș, fix în inima Londrei.”

„Ori de câte ori mă uitam la filme hollywoodiene a căror acțiune se petrecea în case somptuoase cu decor extravagant, îmi doream și eu, iar acum am parte de așa ceva. Dar pentru mine a fost mai important să obțin chestia aia nenorocită, decât să locuiesc în ea. Așa sunt eu – odată ce obțin ceva nu îmi mai place atât de mult. Încă ador casa, dar bucuria cea mai mare e că am cumpărat-o. Uneori când sunt singur noaptea, îmi imaginez că, atunci când o să am 50 de ani, o să mă strecor în Garden Lodge, refugiul meu, și apoi o s-o transform în cămin. Când voi fi bătrân, cu părul alb, și când totul se va termina și n-o să mai pot purta aceleași costume și n-o să mai pot să mă zbânțui pe scenă – încă nu e cazul –, am ceva pe care să mă bazez, și anume casa asta minunată.” (Freddie Mercury)

De la cântece de top și premii la relansări și videoclipuri, mașinăria Queen era într-o continuă mișcare. Minunea nu avea să înceteze niciodată. Un venit imposibil de cheltuit era garantat pe viață. Freddie nu avea nevoie de mai mulți bani decât avea deja. Putea cumpăra orice voia, putea să meargă oriunde își dorea. Însă s-a retras în lumea lui privată și în confortul de acasă. Avea bucătar, valet, șofer, femeie de serviciu și o mână de prieteni de încredere. Mary Austin se ocupa de gospodărie și de contabilitate, inclusiv de salariile personalului și de banii lichizi, și venea să-l vadă în fiecare zi. Jim Hutton (n.r. – partenerul de viață al lui Freddie o lungă perioadă) era și el alături de Freddie. Pentru oricine întreba – inclusiv pentru Bomi și Jer, părinții lui Freddie, dacă veneau duminica la prânz – Jim era un simplu grădinar și se prefăceau că stătea în alt dormitor. Oare Jim se simțea jignit de o asemenea prefăcătorie? „Deloc”, a insistat el. „Erau niște oameni extraordinari. Am înțeles motivul secretului. Erau religioși. Zoroastrismul nu tolera homosexualitatea. Freddie nu spusese familiei că e gay.”

Sfârșitul

„Am trecut prin mari schimbări și prin probleme imense, dar m-am simțit minunat și nu am deloc regrete. O, Doamne, parcă sunt Edith Piaf!” (Freddie Mercury)

În ultimul an de viață, fusese hăituit de presă. Se întorcea la Montreux ori de câte ori îi permite sănătatea, găsindu-și în sfârșit un refugiu în acel loc liniștit.

Petrecerea în cinstea celor 44 de ani împliniți de Freddie a fost o cină intimă, după standardele lui, pentru 20 de persoane la Garden Lodge. Mary a venit cu Piers Cameron, iubitul de atunci. Jim Beach (n.r. – managerul trupei Queen) cu soția, Claudia. Și Mike Moran era acolo, împreună cu soția, alături de Dave Clark, Barbara Valentin, Peter Straker, Gordon Atkinson, doctorul personal al lui Freddie, și cei din casa lui Freddie. Avea să fie ultima aniversare ceremonioasă și el știa asta. Însă nu s-a lăsat doborât. Generos din fire, i-a dăruit fiecărui invitat „ceva care să-i amintească de el” de la Tiffany și a fost încântat de tortul aniversar imens. Era o replică a unuia dintre monumentele lui preferate, Taj Mahal.

Viața căpătase un ritm mai rapid. Ba chiar curgea parcă prea repede. În august (n.r. – 1991), Paul Prenter (n.r. – fost manager al trupei Queen și fost partener al lui Freddie Mercury) a murit de SIDA. În aceeași lună, Freddie le-a mărturisit adevărul surorii sale, Kashmira, și soțului ei, Roger. „Stăteam în dormitor și beam cafea și deodată a zis: Draga mea Kash, trebuie să înțelegi că eu am o boală în fază terminală, își amintește Roger Cooke. „O să mor, a adăugat. Îi vedeam urmele pe glezne și știam că e bolnav. Apoi nu am mai vorbit despre asta.”

Pe 23 noiembrie, Jim Beach a venit la căpătâiul său și, după o lungă discuție, au căzut de acord asupra ultimei declarații a lui Freddie, în care recunoștea în fața fanilor și a lumii că avea SIDA. Comunicatul urma să fie trimis imediat de Roxy Meade, PR-ul său. Prietenii lui au fost teribil de șocați. „După ce atâția ani păstrasem uriașul secret”, a comentat Peter Freestone (n.r. – asistentul personal al starului), „acum avea să fie transmis în întreaga lume. După mai multe discuții, am acceptat motivele care au stat la baza deciziei. Putea să fie foarte util că Freddie recunoștea că e bolnav cât încă mai trăia”.

Douăzeci și patru de ore mai târziu, Peter Freestone i-a sunat pe Jer și Bomi Bulsara dându-le vestea de care se temuseră: iubitul lor fiu, The Great Pretender, murise.

Freddie a fost incinerat la Crematoriul West London, Kensal Green, la 10 dimineața, pe 27 noiembrie.

Am trecut prin mari schimbări și prin probleme imense, dar m-am simțit minunat și nu am deloc regrete. O, Doamne, parcă sunt Edith Piaf! (Freddie Mercury)

10
/07
/20

A fost odată o artistă care avea să danseze încă din copilăria petrecută la San Francisco. Peste ani, avea să fie considerată creatoarea care a inventat dansul modern. Isadora Duncan, dansatoare și coregrafă, spirit curios și neconvențional, a căutat întotdeauna un adevăr personal prin arta ei, un adevăr mai presus de corp.

03
/07
/20

E 3 iulie 1883. Într-o casă dintr-un oraș european plin de poezie, de nostalgie, dar și de curiozitate față de un viitor, se naște un băiat. Peste ani, numele lui va figura în nenumărate biblioteci și va fi cunoscut în lumea întreagă.

02
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 17 iunie 1882 se năștea în Rusia cel care avea să devină marele compozitor modernist și neoclasic al secolului XX, Igor Stravinski (1882-1971). În 89 de ani de viață a fost martorul a două Războaie Mondiale dar și al unor revoluții sociale, culturale și muzicale fără precedent, el însuși devenind unul dintre uriașii muzicii secolului trecut.

01
/07
/20

O incursiune în lumea lui Ingmar Bergman, creionată de scriitoarea norvegiană Linn Ullmann, fiica regizorului, în romanul „Neliniște”, publicat în 2015 și apărut recent și în limba română, la Editura Polirom.

29
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 24 mai 1974 murea colosul jazzului, Duke Ellington, unul dintre cei mai activi și influenți muzicieni ai secolului XX. A scris peste 3.000 de cântece, multe dintre ele fiind hit-uri și astăzi, și timp de aproape 50 de ani a colindat lumea ca pianist și șef de orchestră de jazz. A fost de 12 ori câștigător de Premii Grammy (dintre care trei postum).

22
/05
/20

„În primii ani ai carierei mi se spunea că pentru a reuși ai nevoie de personalitate, talent și noroc în egală măsură. Dar eu nu sunt de acord. La mine, a fost 99% noroc. Nu e de niciun folos să ai talent, dacă nu ești la locul potrivit la momentul potrivit.” Iată ce credea Roger Moore undeva, spre finalul vieții.

Pagina 1 din 3312345...102030...Ultima »