Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François, în premieră la EXCELSIOR
https://www.ziarulmetropolis.ro/viata-plicticoasa-si-preaplina-a-visatorului-francois-in-premiera-la-excelsior/

Teatrul EXCELSIOR prezintă, pe 16 şi 17 noiembrie, de la ora 19:00, Viaţa plictisitoare şi preaplină a visătorului François, inspirată din „Gargantua şi Pantagruel” a domnului Rabelais.

Un articol de Petre Ivan|10 noiembrie 2017

Acum aproape o jumătate de mileniu, un François, renumit ca Rabelais, dădea posterității o carte dedicată Omului pus în lumina umanismului, o carte care, ieșind de sub tipar, ieșea din toate tiparele.

Din preaplinul fanteziei și nicidecum din plictiseală, regizorul Horia Suru s-a lăsat inspirat de poveștile nemaiauzite și cât se poate de adevărate plăsmuite de marele autor francez, acum cinci secole și, împreună cu 15 tineri actori – visători îndrăzneți și bufoni de cursă lungă -, a pornit în aventura de a spune o poveste despre noi, cei de ieri și de azi sau, astfel spus, a pornit în căutarea Necunoscutului.

Așa a apărut Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François, un eseu nonverbal, muzical – coregrafic, al cărui protagonist este, după cum anunță și titlul, François – un personaj-oglindă care se declină la toate persoanele.

François este avatarul omului în sine și al omenirii ca întreg, al unicului și al multiplului, al invizibilului și al indivizibilului. El se face văzut la adăpostul teatrului, acolo unde actorii vor da trup și suflet căutărilor acestui visător, desenând prin imaginația și firea lor excesiv ludică, prin ritmurile și mișcările expresive ale jocului lor, parcursul unei vieți.

Asemeni fiecăruia dintre noi, François se naște, copilărește, își trăiește timpul de adult, face ce îi poftește inima și ce îi cere trupul, după sfatul lui Rabelais, și tinde spre acel „Ceva” care suspendă timpul, care sfidează legile fizicii și logicii, care conține taină și adevăr deopotrivă.

Neverosimil de grotesc și incredibil de frumos, în acest spectacol, omul se arată sub masca unui visător prins în amestecuri bizare de contrarii, mereu împărțit între un eu și un altcineva. Iar viața ni se descoperă ca o oscilație continuă între plictis și preaplin, între mărunte și repetabile gesturi cotidiene și năzuințe îndrăznețe.

Și pentru că noua poveste este, în esență, o poveste dintotdeauna, ea va fi tălmăcită nu prin cuvinte, ci prin nenumărate alte elemente. „Françoiada” noastră este o țesătură teatrală colorată și veselă care îmbină armonios muzica originală interpretată live, detaliile vizuale comice și scenele improvizate de actorii care au pus în slujba poveștii întreaga lor fantezie, pentru a orchestra scenariul recognoscibil al vieților noastre într-un spectacol care ne va face să zâmbim privindu-ne în oglindă.

Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François
inspirată din „Gargantua și Pantagruel” a domnului Rabelais

Visători: Alexandru Petcu, Alexandru Popa, Ana Guran, Ana Udroiu, Andrei Bibire, Dan Pughineanu, Dana Marineci, Loredana Cosovanu, Mara Oprea, Mihaela Trofimov, Mircea Alexandru Băluță, Oana Predescu, Sandra Ducuță, Ștefan Huluba, Vlad Galer

Muzicieni:
Aurel Ciucur – tobe
Axinte-Amza Constantin – zither
Cătălin Gorgon Grigorescu – trompetă
Ionel Păucă – tubă

Regie: Horia Suru
Tălmăcitorul profeției: Doru Mareș
Scenografie: Cristian Marin
Mișcare scenică: Alin State
Muzică originală: Petre Ancuța
Light Design: Cristian Niculescu
Asistent regie: Irina Zlotea
Make-up & Effect Make-up Artist: Mara Rădulescu
Regie tehnică: Elena Ghimpețeanu

Primele reprezentații: 16 și 17 noiembrie 2017

Foto: Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François – facebook

21
/10
/16

Cea de-a 26-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru (21-30 octombrie), dedicată artistei Miriam Răducanu, își deschide porțile pe 21 octombrie, de la ora 18:00, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, cu vernisajul expoziţiei-document dedicate marelui dansator şi coregraf Gigi Căciuleanu. Iar de la ora 19.00, la Teatrul Național din București, va fi prezentat spectacolul „Un minut de dans sau Uf!!!” al coregrafului.

21
/10
/16

Asociația Internațională a Criticilor de Teatru (AICT) – Teatrologie continuă suita Premiilor Criticii 2016 oferite la cele mai importante manifestări teatrale. Festivitatea de premiere va avea loc în Festivalul Național de Teatru (21 - 30 octombrie).

21
/10
/16

Teatrul Evreiesc de Stat organizează, în perioada 20-27 noiembrie 2016, la București, Festivalul Internațional de Teatru Idiș – TES FEST, cu ocazia aniversării a 140 de ani de la înființarea primului teatru profesionist de limbă idiș din lume în România, la Iași, în anul 1876, de către scriitorul și artistul Avram Goldfaden.

21
/10
/16

La începutul lunii viitoare debutează cea de a XI-a ediție a Zilelor Filmului German (4-10 noiembrie), un eveniment organizat de Goethe-Institut și devenit un punct de referință în agenda culturală a capitalei. Cu această ocazie, cinefilii din Bucureşti şi nu numai vor avea ocazia să vadă 23 dintre cele mai noi producţii din Germania.

21
/10
/16

Lansările de carte reprezintă şi în această ediţie a Festivalului Naţional de Teatru – care debutează astăzi! – un centru de greutate important al întregului complex de manifestări. Nu mai puțin de 16 volume de carte dedicată artelor scenei vor fi lansate la FNT 2016.

21
/10
/16

Astra Film Festival 2016 a prezentat, aseară, în premieră în România, The New Gypsy Kings, un documentar inedit produs de Liviu Tipuriță pentru BBC. Proiecția a avut loc în cadrul unui eveniment special și a fost urmată de o sesiune de Q&A la care au participat regizorul și personajele filmului: Dan Bursuc & Trupa Kana Jambe, Taraful de Haiduci și Puiu Iosif Gheorghiu, impresarul “superstarului” Florin Salam.

20
/10
/16

Calea Victoriei, Podul Mogoşoaiei până la războiul pentru  independenţă din 1877-1878, era socotită coloana vertebrală a oraşului, strada cea mai aristocratică, unde aveau loc evenimente mondene, se preumbla lumea bună – într-un cuvânt, unde se făcea şi se desfăcea tot ce conta în societatea bucureşteană.

20
/10
/16

Actriţă şi cântăreaţă Chrysta Bell, muza lui David Lynch şi protagonista noului sezon Twin Peaks, va concerta în premieră la Bucureşti (26 şi 27 octombrie), alături de formaţia sa. Concertul va fi urmat de proiecţia peliculei The Music of David Lynch.

20
/10
/16

''Am fost un răsfățat, eu am fost unul dintre actorii care au fost răsfățați. Tot ce am vrut am jucat'' - Ion Dichiseanu. Îndrăgitul actor a împlinit astăzi 83 de ani!

20
/10
/16

Potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Yale, persoanele care citesc mai mult de 3 ore şi jumătate pe săptămână au un risc mult mai redus de a muri prematur. În plus, există numeroase beneficii ale cititului, printre care stoparea declinului cognitiv și creșterea gradului de inteligenţă.

20
/10
/16

"Am jucat alături de Birlic, alături de Calboreanu, de Dina Cocea, Cela Dima, Marcel Anghelescu, actori din marea pleiadă a Teatrului Naţional, care l-au cunoscut şi l-au prins în viaţă pe Caragiale. Să stai lângă ei, să joci alături de ei este un lucru absolut extraordinar..." - Costel Constantin. Unul dintre cei mai importanti actori din „vechea gardă” a teatrului şi filmului românesc împlineşte, astăzi, 74 de ani. În octombrie 2012, Costel Constantin primea o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti

20
/10
/16

Într-o zi de 20 octombrie se năşteau Arthur Rimbaud, Bela Lugosi și Viggo Mortensen. Rimbaud, copilul teribil al literaturii franceze, a avut parte de unul dintre cele mai spectaculoase destine literare. La 10 ani a început să scrie poezii pentru ca 6 ani mai târziu să publice prima sa scriere "Les étrennes des orphelins". După vârsta de 20 de ani Arthur Rimbaud nu mai scrie nimic în domeniul literar, deși posteritatea îl va considera figură centrală a literaturii moderne și unul dintre precursorii simbolismului.

19
/10
/16

Într-un context în care dansul contemporan are din ce în ce mai multă vizibilitate în peisajul artistic din România, Asociaţia Culturală Control N anunţă un nou spectacol: Dorian, creat de Oana Răsuceanu în jurul unui singur actor-dansator (George Albert Costea), prin îmbinarea dansului contemporan cu proiecţii multimedia. Dorian va fi itinerat în patru spaţii de joc, din patru oraşe diferite: Bucureşti, Timişoara, Craiova şi Ploieşti.

19
/10
/16

Celebrul violonist David Grimal, acompaniat de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Jin Wang, va concerta vineri, 21 octombrie, ora 19.00, la Sala Radio, prezentând publicului romanticul Concert în re minor pentru vioară şi orchestră. Seara va fi prefaţată de o lucrare originală, Simfonia nr. 1 - O poveste veche de Jin Wang, iar în partea a doua va cuprinde spectaculoasele Dansuri simfonice, op. 45 de Rachmaninov.

19
/10
/16

Renumitul regizor și scenarist francez Olivier Assayas sosește mâine, 20 octombrie, la București, pentru prima întâlnire cu publicul din România, la premiera filmului Personal Shopper, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, de la ora 20.45. Premiat pentru regie (ex aequo) la Cannes, Personal Shopper este un thriller psihologic cu accente supranaturale, în care Kristen Stewart are rolul principal.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.