Vică Tilă-Adorian organizează expoziția „Timp, Număr, Semn 6” la Galeria Calina
https://www.ziarulmetropolis.ro/vica-tila-adorian-organizeaza-expozitia-timp-numar-semn-6-la-galeria-calina/

Începând cu 1 Aprilie, Vică Tilă-Adorian va expune în incinta galeriei Calina, expoziţia ,, Timp, Număr, Semn 6’’. Expoziţia va putea fi vizitată între orele 18-20.

Un articol de Andrada Văsii|27 martie 2013

Începând cu 1 Aprilie, Vică Tilă-Adorian va expune în incinta galeriei Calina, expoziția ,, Timp, Număr, Semn 6’’. Expoziția va putea fi vizitată între orele 18-20.

Ce este timpul?…Entitate în sine necondiționată în vreun fel sau un fapt banal și convențional? Este timpul o noțiune de conștiință sau un dat exterior nouă? O formalitate, o abstracțiune? Putem vorbi de un timp determinabil și de un timp metafizic-relativ? De un timp efectiv sau unul afectiv?

În genere, categoria de timp care ne afectează în mod direct, este cel fizic-biologic. Este acestă categorie una legată de experiența trăită? Una speculativ –apriorică sau una empiric-aposteriorică? Sensul, pare a fi cel de la spiritual la cel material.

Timpul este veșnicie. Sunt un simplu contemplator, ce transformă adnotările într-un performance fără spectatori. (Vică Tilă – Adorian)

Iată-l, aşadar, pe Vică Tilă Adorian în ipostaza unui „arheolog”, scormonind în straturile timpului, spre a-l învia şi spre a-i înţelege alcătuirea. Demersul lui Adorian îngemănează truda savantului cu sacrificiul ascetului.

În calitate de privitor al imaginilor sale te simţi confruntat cu „timpul zeu” – cel care-şi înfulecă fiii –, după cum ai ocazia să te întâlneşti cu cei mai „sărmani” dintre fiii fiilor, bunăoară cu acel administrator de bloc pe care Adorian nu l-a cunoscut „în carne şi oase”, cel care pentru artist rămâne o simplă prezenţă fantomatică bântuind prin mansarda-atelier, dar ale cărui „scripte” au fost descoperite şi aduse la o nouă viaţă, de data aceasta esenţială, contrastând cu trivialul şi precaritatea pe care socotelile sterile, de toată ziua, le „secretă” fără încetare, chiar şi atunci când administratorul, renunţând la calculele sale – poate de bunăvoie, poate răpus de boală şi bătrâneţe, ori poate gonit de locatarii bănuitori, neîncrezători în socotelile făcute –, a lăsat demult să-i scape dintre degete „creionul chimic” de care se slujea atunci când calcula.

Recentul demers creator al lui Vică Tilă Adorian e o formă contemporană, emoţionantă şi totodată personală de neorealism, un neorealism al postmodernităţii. (Prof.univ.dr. Cristian-Robert Velescu, Critic si istoric de artă)

Info:

Galeria Calina este un spaţiu independent, dedicat artei contemporane.
Galeria Calina susţine Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021.
GALERIA CALINA / contemporary art space
Str. Mărăşeşti 1-3 / Timişoara / 0256 498 856
[email protected] / www.calina.ro

Credit foto: Modernism.ro

Text preluat în parteneriat cu Modernism.ro

24
/12
/19

Un grup de tineri artiști timișoreni din cadrul Facultății de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara au demarat un proiect unic, menit să aducă împreună creatorii și iubitorii de artă. Proiectul Artă și Artiști Români are o motivație pur educațională.

23
/12
/19

Comisia Națională a României pentru UNESCO – CNR UNESCO - a organizat în data de 17 decembrie cea de-a IV-a ediție a Galei anuale de sfârșit de an, care a reunit partenerii instituționali, respectiv reprezentanți ai instituțiilor publice, societății civile, mediului privat, precum și alți colaboratori, personalități din domeniile de interes ale UNESCO - educație, științe, cultură, comunicare și informare.

14
/12
/19

Muzeul Colecţiilor de Artă, secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, vă invită începând cu data de 14 decembrie 2019 să vizitaţi expoziţia permanentă a colecţiei „Dan şi Liana Nasta”, intrată în patrimoniul muzeului anul acesta, prin generozitatea donatorilor, soții Mihai şi Elena Nasta, nepoții colecționarilor.

10
/12
/19

Luni, 9 decembrie, începând cu orele 19.00, în foaierul Sălii Liviu Ciulei (Izvor) a avut loc vernisajul expoziției permanente de portrete ale actorilor din trupa Teatrului L.S. Bulandra, realizate de fotograful (și actorul) Andrei Runcanu.