Victor Ioan Frunză la Întâlnirile Yorick: Artistul în România de azi
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-ioan-frunza-la-intalnirile-yorick-artistul-in-romania-de-azi/

Sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 19.00, vă invităm la un eveniment marca Yorick, la librăria Humanitas Cişmigiu: o întâlnire deschisă cu directorul de scenă Victor Ioan Frunză cu tema „Artistul în România de azi”.

Un articol de Petre Ivan|20 septembrie 2017

Reputatul director de scenă Victor Ioan Frunză va fi prezent la o întâlnire cu publicul, moderată de criticul de teatru Monica Andronescu, unde va vorbi despre condiția artistului în societatea de azi, într-o Românie în care cultura rămâne mereu Cenușăreasă.

„Pentru a fi creator, performant, trebuie să ai câteva condiţii minimale. Or, acestea nu sunt întrunite. Şi astfel creativitatea e diminuată. Nu se întâmplă numai cu artiştii. Se întâmplă cu tot ce reprezintă creativitate în România. Este  sufocată, neglijată, tratată cu o indiferenţă rece şi care îşi va găsi un răspuns catastrofal peste ani”. (Victor Ioan Frunză)

Unul dintre cei mai importanți regizori din România, cu montări pe toate marile scene ale țării și în străinătate, Victor Ioan Frunză a creat de-a lungul timpului spectacole reper în cultura română.

Atunci când faci această meserie foarte acaparatoare, viața personală cumva se dizolvă. Și asta o știu și actorii, și regizorii. Viața personală dispare, în spatele unui artist nu mai e nimeni. E o meserie care te învață că trebuie să dai totul și să nu aștepți nimic în schimb. Din cauza asta, greșelile care se fac în teatru nu pot fi iertate. Și din cauza asta de multe ori am atitudini agresive când văd nedreptatea. Dacă un actor care nu e remarcat la timp când a făcut un rol mare, acea greșeală nu mai poți s-o îndrepți. În rest, încercăm, ca artiști, să rezistăm într-un mediu extrem de acaparator și care nu-ți oferă de fapt nimic. Dar poate ăsta e și semnul sacrificiului pe care-l purtăm făcând această meserie. (Victor Ioan Frunză)

În cadrul proiectului Întâlnirile Yorick propunem lunar teme de discuție pornind de la cărți, spectacole sau realități ale teatrului contemporan și ale artelor spectacolului. Printre invitații Întâlnirilor de până acum au fost Andrei Șerban, Alexandru Darie, Oana Pellea, Radu-Alexandru Nica, David Esrig, Răzvan Mazilu, George Banu.

Evenimentele sunt organizate cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale.

Foto: Victor Ioan Frunză – facebook

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.