Victor Ioan Frunză și Andrei Șerban încheie Festivalul de la Arad
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-ioan-frunza-si-andrei-serban-incheie-festivalul-de-la-arad/

Festivalul Internaţional de Teatru Clasic Arad se încheie în acest weekend cu spectacole ale Teatrului Metropolis şi Teatrului Bulandra din Bucureşti, două producţii semnate de doi dintre cei mai importanţi regizori ai momentului, Victor Ioan Frunză şi Andrei Șerban.

Un articol de Liliana Matei|19 noiembrie 2016

În această seară, de la ora 19.00, se va juca „A douăsprezecea noapte” în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, o producție a Teatrului Metropolis din București. Într-un interviu acordat ziarului Metropolis, Victor Ioan Frunză declara: „Noi nu ștergem praful de pe autori, noi încercam să-i descifrăm”.  „A douăsprezecea noapte” continuă direcția și linia de cercetare începute în urmă cu câțiva ani de către directorul de scenă Victor Ioan Frunză, alături de o echipă artistică deosebită. Împreuna au reușit o nouă asamblare a unui text clasic într-un spectacol profund contemporan, care „are meritul de a fi în același timp o excelentă comedie de public, unde râzi în hohote minute în șir, la scene jucate impecabil, dar și o cercetare inteligentă, în centrul căreia se afla omul, acest animal ciudat”, scrie Monica Andronescu în Yorick. „O analiza cinică a iubirii și a felului cum ea îi poate modifica pe oameni, a felului cum ea acționează în funcție de situații și zone sociale, a felului cum ea devine oglinda vie și deloc deformată a propriei ființe.”

Ultima zi a Festivalului de Teatru Clasic Arad este destinată unui spectacol în regia lui Andrei Șerban, cu semnătura scenografică a Iulianei Vîlsan: „Omul cel bun din Seciuan” de Bertolt Brecht, producție 2014 a Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra” București, nominalizat la Gala Premiilor UNITER la mai toate categoriile: cel mai bun spectacol, cea mai bună regie, cea mai bună scenografie, cel mai bun actor în rol principal, cea mai bună actrița în rol principal, cea mai bună actriță în rol secundar.

Pentru rolurile Vang, Shu Fu și Femeia, Vlad Ivanov a fost recompensat cu premiul pentru „cel mai bun actor în rol principal”.

Foto Adriana Grand

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.

29
/08
/23

Competiția Internațională de Lungmetraj a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF), dedicată filmelor cu o dimensiune experimentală care abordează într-o manieră inovatoare convențiile limbajului cinematografic, revine cu titluri semnate de cei mai apreciați cineaști emergenți ai momentului.

29
/08
/23

Spiritul generozității prin muzică se multiplică pe perioada Festivalului Internațional George Enescu printr-o mulțime de evenimente conexe organizate de parteneri de tradiție ai Artexim, în 12 orașe din toată țara dar și în locații din București. Pe lângă concerte și recitaluri, programele includ proiecții de film, expoziții și o inedită instalație artistică cu elemente de realitate augmentată.