Victor Rebengiuc, la Întâlnirile Yorick – Actorul față cu societatea
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-rebengiuc-la-intalnirile-yorick-actorul-fata-cu-societatea/

Vineri, 6 octombrie, de la ora 19.00, pasionaţii de teatru şi nu numai sunt invitati la un eveniment marca Yorick, la librăria Humanitas de la Cişmigiu: o întâlnire deschisă cu Victor Rebengiuc cu tema „Actorul faţă cu societatea”.

Un articol de Petre Ivan|29 septembrie 2017

Reputatul actor Victor Rebengiuc va fi prezent la o întâlnire cu publicul, moderată de criticul de teatru Monica Andronescu, unde va vorbi despre situația actorului în România de azi, despre mari întâlniri într-o viață petrecută în teatru, despre maeștri și despre generații de ieri și de azi.

Victor Rebengiuc este unul dintre cei mai importanți actori din România, cu creații uriașe atât în teatru, cât și în film. A fost rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică și director al Teatrului Bulandra, teatru în care a și jucat cel mai mult, din anul 1957 și până azi.

Victor Rebengiuc s-a născut pe 10 februarie 1933 şi din cei 84 de ani de viață, peste 60 de ani i-a petrecut pe scenă, în roluri care au făcut istorie, lucrând cu cei mai importanți regizori din România, de la Liviu Ciulei la Lucian Pintilie sau Radu Penciulescu.

A criticat adesea derapajele din societate și este cunoscut pentru că a refuzat să recite poezii patriotice și să se înscrie în partidul comunist, așa cum astăzi, nu ezită să sancționeze clasa politică din România.

Mi se spune de multe ori «marele actor Rebengiuc». Eu nu mă consider un mare actor. Am zis-o şi o repet: eu tind să fiu un mare actor, dar drumul e lung şi nu ştiu dacă o să am timp să-l parcurg până acolo. Însă n-am să obosesc niciodată să merg pe el şi să încerc să-l câştig metru cu metru, ca să ajung, într-un final, cât mai aproape. (Victor Rebengiuc)

În cadrul proiectului Întâlnirile Yorick propunem lunar teme de discuție pornind de la cărți, spectacole sau realități ale teatrului contemporan și ale artelor spectacolului. Printre invitații Întâlnirilor de până acum au fost Andrei Șerban, Victor Ioan Frunză, Alexandru Darie, Oana Pellea, Radu-Alexandru Nica, David Esrig, Răzvan Mazilu, George Banu.

Intrarea este liberă, cu rezervare aici.

Foto: Victor Rebengiuc,  Întâlnirile Yorick – Simion Buia, facebook

08
/10
/23

„Atunci când scriu, am acest sentiment foarte puternic și foarte clar, că ceea ce scriu este scris deja. Că există undeva acolo... Și că eu trebuie doar să-l pun pe hârtie, înainte să dispară”.

07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

Peste 1.000.000 de participanți, locuitori ai Capitalei și turiști au participat la a treia ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.