La 15 ani, Luminiţa Gheorghiu îşi dorea Oscarul
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-actrita-luminita-gheorghiu-m-am-gandit-pe-la-15-ani-ca-vreau-sa-iau-oscarul/

Luminiţa Gheorghiu, care joacă în lungmetrajul „Poziţia copilului“ de Călin Netzer, singurul film românesc din competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, vorbeşte despre ţintele din viaţa ei, într-un interviu acordat postului Digi 24.  Iată câteva declaraţii pe care le-a făcut Luminiţa Gheorghiu. Interviul va fi difuzat sâmbătă, de la ora 20.10, la „Conversaţii […]

Un articol de Andrada Văsii|14 februarie 2013

Luminiţa Gheorghiu, care joacă în lungmetrajul „Poziţia copilului“ de Călin Netzer, singurul film românesc din competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, vorbeşte despre ţintele din viaţa ei, într-un interviu acordat postului Digi 24. 

Iată câteva declaraţii pe care le-a făcut Luminiţa Gheorghiu. Interviul va fi difuzat sâmbătă, de la ora 20.10, la „Conversaţii esenţiale“.

„Este o competiţie foarte, foarte grea. E bine, e frumos, e onorabil dar totodată sunt emoţii mari. Sunt nişte nume foarte importante acolo, dacă mă gândesc numai la actriţe – Catherine Deneuve, Juliette Binoche, Isabelle Huppert. Nu ştiu cum se gândesc ele la asta. Dar cred că şi pentru ele competiia e importantă. (…) Oricum, nu poţi să ştii niciodată juriul ce preferinţe are. (…) Juliette Binoche spre exemplu este deţinătoarea unui Oscar dar asta nu înseamnă că nu îşi doreşte şi premiul ăsta“.

„Premiile sunt bune întotdeauna. Eu am spus toată viaţa că trebuie să trăieşti pentru locul întâi, să trăieşti pentru nota 10 şi atunci poate iei un 9. Trăieşti pentru 9, poate iei un 8 şi aşa mai departe.”

Luminiţa Gheorghiu, actriţă

„Cred că cel mai mare premiu al meu este că un film ca Moromeţii va rămâne. Am avut norocul să joc în toată viaţa mea cu actori imenşi ca: Dem Rădulescu, Petrică Gheorghiu, Gina Patrichi, Ştefan Bănică sau Victor Rebengiuc. Iar cel mai important lucru pentru viaţa mea profesională este că am prins, cum se spune, Teatrul Bulandra. Ce nume erau atunci acolo – Toma Caragiu, Liviu Ciulei, Gina Patrichi, Rebengiuc… Doamne, Doamne! Cu greu visai pe atunci la Teatrul Bulandra. Toţi visam la asta.”

„Lectura te încarcă“

„Toată viaţa am fost conştiincioasă şi am muncit foarte mult. Dar de o vreme mi se pare mult mai complicat. De pe la 50 de ani mi s-a făcut frică. Parcă m-au năpădit emoţiile, teama că greşesc. Dar, una peste alta, cred că am avut foarte mult noroc în viaţa profesională. Pentru că eu nu m-am gândit niciodată că voi face film. Ei, sigur, m-am gândit pe la 15 ani că vreau să iau Oscarul. Mi-am făcut tot felul de scenarii pentru festivitatea de premiere, dar că voi face film vreodată, la asta nu m-am gândit.”

„La film nu e timp de repetiţii, ca la teatru. La «Moartea domnului Lăzărescu“, de exemplu, nu-mi aduc aminte să fi fost mai mult opt repetiţii. La «Poziţia copilului» am avut însă mai mult timp la dispoziţie, ceea ce mi-a dat o anumită linişte. Am putut să stăm de vorbă, să alegem, să culegem.”

„Nu îmi face plăcere să îmi amintesc că mi-am sâcâit mult copiii cu programul. Le-am făcut un program încărcat de viaţă: instrumente – pian, mandolină, chitară clasică, patru limbi străine, patinaj, înot… Ele nu mi-au reproşat niciodată, dar la vremea respectivă era greu. De ce ai luat 9? Nu a luat nimeni 10? Eu le pusesem să citească încă din clasa I toată bibliografia până în clasa a IV-a. Eram obsedată să citească. Este foarte important, lectura te încarcă.”

Luminiţa Gheorghiu poate fi văzută în spectacolul „Baba care ascultă Abba“, de la Teatrul Metropolis, în stagiunea 2013-2014.

02
/02
/17

Ștefan Bănică dă viață unui nou personaj fascinant din galeria dramaturgului Neil Simon, Jake, singurul rol masculin din piesa “Jake și femeile lui”. Piesa este regizată de Claudiu Goga, iar din distribuție fac parte: Carmen Tănase, Anca Dumitra, Andreea Vasile, Luminița Erga, Ada Galeș, Diana Roman, Nadiana Sălăgean, Roberta Mitache – femeile care populează lumea reală și imaginară a lui Jake, interpretat de Ștefan Bănică.

02
/02
/17

Călin Goia, solistul trupei Voltaj, a postat pe pagina de Facebook a formaţiei un videoclip în care cântă despre România, în contextul protestelor care au avut loc în mai multe oraşe din ţară, notează. Artistul face o numărătoare inversă a celor 10 zile în care ordonanţele de urgenţă adoptate marţi de Guvern mai pot fi contestate.

02
/02
/17

CRONICĂ DE FILM. E dificil de scris despre un debut care se anunţa promiţător, dar care se dovedeşte dezamăgitor, aşa cum este „La drum cu tata”, de Anca Miruna Lăzărescu, o regizoare româncă stabilită în Germania, unde a absolvit Universitatea de Televiziune și Film din München.

31
/01
/17

Coregraful suedez Mats Ek și balerina Ana Laguna au primit luni titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale". Ceremonia de acordare a distincțiilor a avut loc în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul zilei UNATC "I. L. Caragiale".

31
/01
/17

 „Dictatorii sunt întotdeauna dezinformaţi. E rezultatul fricii pe care o sădesc. Cad în propria lor capcană: a terorii. De fapt, mi-e frică - mi-e frică să spun tot ce gândesc. Dacă acest carnet cade în mâna cuiva? La români, stomacul e mai important decât creierul. Chiar şi decât picioarele...", nota în jurnalul său regizorul Alexandru Tatos, pe 20 mai 1973. Într-o zi de 31 ianuarie (1990) Alexandru Tatos înceta din viaţă.

31
/01
/17

A vrut să se facă aviator și a devenit actor, pentru că așa cum spunea în ale sale memorii “cea mai frumoasă frumusețe este meseria pe care mi-am ales-o și căreia m-am dedicat vreme de 50 de ani. Privind în urmă pot spune că nu aş schimba nimic la viaţa mea. Am avut o viaţă bogată şi fericită. Am avut o imaginaţie suficient de bogată încât să pot să mă închipui în tot felul de situaţii sociale în care aş fi putut să trăiesc şi să-mi dau seama că nu m-ar fi satisfăcut niciuna”.

30
/01
/17

Tipătescu (terminând de citit o frază din jurnal): "... Ruşine pentru oraşul nostru să tremure în faţa unui om!... Ruşine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele mai frumoase judeţe ale României pradă în ghearele unui vampir!..." (indignat) "Eu vampir, 'ai?... Caraghioz!” - O scrisoare pierdută (1883), Ion Luca Caragiale. Astăzi se împlinesc 165 de ani de la nașterea celui mai important dramaturg român.

30
/01
/17

Pe 25 ianuarie 2017, la Teatrul de Comedie din Bucureşti a avut loc premiera spectacolului ''Micul prinţ''. Povestea scrisă de Antoine de Saint-Exupéry (traducere Ileana Cantuniari) a fost pusă în scenă de regizorul Alexandru Dabija, cu semnătura scenografică a lui Mircea Cantor și muzica Adei Milea, micul prinţ fiind interpretat de Dorina Chiriac.

30
/01
/17

La un an de la moartea lui George Alexandru (1957-2016), Televiziunea Română şi Teatrul Nottara îi aduc un omagiu celui care, între copertele primelor și ultimelor sale spectacole, a interpretat zeci de roluri în teatru și film. Astfel, iubitorii teatrului pot vedea în această seară, de la ora 21.20, pe TVR 2, spectacolul IN MEMORIAM George Alexandru.

30
/01
/17

Expoziţia itinerantă "Lumea turcică din Munţii Altai până în Balcani", ce aduce in fata publicului 33 de picturi în ulei semnate de tot atâţia artişti din 17 ţări, se va deschide pe 1 februarie, de la ora 18.30, la Galeria Artelor din cadrul Cercului Militar Naţional.

30
/01
/17

Seară romantică la Sala Radio pentru iubitorii muzicii pe data de 3 februarie (vineri, de la ora 19.00). Orchestra Națională Radio dirijată de Gheorghe Costin și având-o ca solistă pe Cristina Anghelescu va interpreta un program ce va cuprinde lucrări celebre ale repertoriului romantic: C. M. von Weber - Uvertura operei Oberon, P. I. Ceaikovski - Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, op. 35 și J. Brahms - Simfonia nr. 1 în do minor, op. 68.

29
/01
/17

În anii ’60, muzica The Beatles era pe cât de respectată, pe atât de populară. În timp ce The Fab Four împingeau granițele muzicii rock și stabileau standardele pentru decadele ce aveau să urmeze, fiecare membru în parte își juca propriul rol revoluționar.