VIDEO A murit actriţa Violeta Popescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-actrita-violeta-popescu-decorata-cu-ordinul-pentru-merit-in-grad-de-cavaler-pentru-merite-in-activitatea-artistica-a-decedat/

Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ Iaşi anunţă cu regret şi adâncă tristeţe dispariţia Violetei Popescu, actriţă de un rafinament aparte, pentru care autenticul şi firescul scenic deveniseră blazon.

Un articol de Andrada Văsii|10 iunie 2013

Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ Iaşi anunţă cu regret şi adâncă tristeţe dispariţia Violetei Popescu, actriţă de un rafinament aparte pentru care autenticul şi firescul scenic deveniseră blazon.

Cu o carieră care a început la Iaşi în anul 1964, Violeta Popescu  a însemnat pentru toţi cei care au cunoscut-o – familie, colegi, prieteni, spectatori- un amestec fascinant de tumult şi linişte camuflat de acea feminitate specială şi misterioasă mereu căutată de regizori.

O viață pe scenă

Rolurile sale sunt demne să figureze în  antologia performanţelor  artei actoriceşti fie că s-au numit Casandra din „Troienele“, Zarecinaia din „Pescăruşul“, Adela  – din „Adela“ lui Garabet Ibrăileanu, Melibeea din „La Celestina“, Hermiona din „Poveste de iarnă“, Titania din „Visul unei nopţi de vară“, Veta din „O noapte furtunoasă“, Anna Petrovna în „Ivanov“, Martha din „Cui i-e frică de Virginia Woolf ?“, Doamna Helene Alving din „Strigoii“, de Henrik Ibsen, sau Cecilia Robson (Sissi)  din „Quartet“ de Ronald Harwood – ultimul spectacol în care a jucat fiind premiant UNITER.

O artistă decorată

În anul 1988, Violeta Popescu a fost desemnată cea mai bună actriţă a anului pentru rolurile Veta şi Ana Andreevna, în 2001 a primit premiul de onoare „Vârsta de aur“, acordat de Ministerul Culturii, în 2002 – „Ordinul pentru merit“ în grad de Cavaler pentru merite în activitatea artistică acordat de Preşedintele României şi a devenit societar de onoare al Teatrului Naţional Iaşi.

Violeta Popescu  rămâne actriţa  pentru care  demnitatea  şi discreţia  au fost întotdeauna  semne categorice ale unei personalităţi înzestrate cu har şi inteligenţă. Va  trăi mereu în amintirea noastră prin zecile de vieţi pe care, generoasă, le-a dăruit scenei şi personajelor sale.

Corpul său neînsufleţit va fi depus în Foaierul Teatrului Naţional mâine, 11 iunie,  la ora 10.00.

Foto credit: Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ Iaşi

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.