VIDEO Bijuteriile şi un ornament pentru cap purtat de Liz Taylor în filmul „Cleopatra“ vor fi scoase la licitaţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-bijuteriile-si-un-ornament-pentru-cap-purtat-de-liz-taylor-in-filmul-cleopatra-vor-fi-scoase-la-licitatie/

Obiecte care au aparţinut actriţei Elizabeth Taylor, inclusiv bijuterii, rochii de cocktail, costume de film şi un ornament pentru cap purtat de celebra artistă în filmul „Cleopatra”, vor fi scoase la licitaţie.

Un articol de Andrada Văsii|17 iulie 2013

Obiecte care au aparţinut actriţei Elizabeth Taylor, inclusiv bijuterii, rochii de cocktail, costume de film şi un ornament pentru cap purtat de celebra artistă în filmul „Cleopatra”, vor fi scoase la licitaţie.

Evenimentul va avea loc la Los Angeles, în octombrie, au anunţat marţi reprezentanţii casei Julien’s Auctions. Colecţia, care provine de la un fost angajat al actriţei americane, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, este expusă marţi în Irlanda şi va fi scoasă la licitaţie la Los Angeles pe 12 octombrie.

Cercei și colier din aur de 18 carate

Piesa centrală a licitaţiei, un set din aur de 18 carate, alcătuit dintr-o pereche de cercei şi un colier cu multe pietre preţioase, ar putea fi vândut cu un preţ cuprins între 10.000 de dolari şi 15.000 de dolari. Colierul şi cerceii sunt decoraţi cu multe topaze, diamante, peridote şi citrine.

La aceeaşi licitaţie va fi scos la vânzare un ornament pentru cap din aur, în forma unui şoim, purtat de Liz Taylor în timpul filmărilor de la „Cleopatra” în 1963, în perioada în care a început relaţia cu Richard Burton.

Oscar pentru costume

Ornamentul, care a ajutat acest film să câştige premiul Oscar pentru costume, este estimat la un preţ cuprins între 2.000 de dolari şi 3.000 de dolari.

O rochie decoltată fără mâneci şi o jachetă de tip bolero, realizate de designerul sud-african Chris Levin, pe care Elizabeth Taylor le-a purtat la petrecerea organizată cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a actorului Richard Burton, la Dorchester Hotel din Londra, în 1975, ar putea fi vândute la un preţ cuprins în acelaşi interval (2.000 – 3.000 dolari).

În 1963, galezul Richard Burton a interpretat rolul lui Marc Antoniu în filmul „Cleopatra”, al cărei rol a fost jucat de Elizabeth Taylor, iar cei doi actori, căsătoriţi fiecare cu alţi parteneri în acel moment, au început o legătură pasională. Filmul, de dimensiuni epice, a fost turnat în Italia, scrie Mediafax.

Licitații pentru recuzită

După moartea celebrei actriţe, în martie 2011, costumele purtate de ea au devenit veritabile puncte de atracţie în cadrul licitaţiilor dedicate vedetelor hollywoodiene. O perucă pe care Liz Taylor a purtat-o tot în filmul „Cleopatra” a fost vândută, în decembrie 2011, cu suma de 16.000 de dolari. O capă aurie purtată de celebra actriţă în acelaşi film s-a vândut în 2012 cu 60.000 de dolari.

Foto credit: Cinemagia

04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.