VIDEO Cineastul George Lucas va primi Medalia Naţională pentru Arte
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-cineastul-george-lucas-va-primi-medalia-nationala-pentru-arte/

Cineastul american George Lucas, „părintele” francizei de succes ,,Războiul Stelelor/ Star Wars”, va primi Medalia Naţională pentru Arte în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Casa Albă, săptămâna viitoare.

Un articol de Andrada Văsii|5 iulie 2013

Cineastul american George Lucas, „părintele” francizei de succes „Războiul Stelelor/ Star Wars”, va primi Medalia Naţională pentru Arte în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Casa Albă, săptămâna viitoare.

Regizorul în vârstă de 69 de ani se numără printre cele 12 personalităţi care vor fi distinse pentru contribuţia adusă culturii Statelor Unite ale Americii. Casa Albă l-a lăudat pe regizor pentru că „a combinat arta povestirii cu imaginaţia fără margini şi tehnica de ultimă generaţie”, informează bbc.co.uk.

Preşedintele Barack Obama va decerna aceste medalii miercuri.

Încă două medalii

Printre cei care vor mai fi premiaţi se numără Herb Alpert, cofondatorul A&M Records, şi dramaturgul Tony Kushner, cunoscut pentru piesa lui „Îngeri în America”, notează Mediafax.

George Lucas, care a devenit celebru regizând în 1971 filmul ştiinţifico-fantastic „THX 1138″, a lansat în 1977 primul film din seria „Star Wars”, pe care a dezvoltat-o apoi într-una dintre cele mai profitabile francize cinematografice din toate timpurile. Cineastul american a vândut studiourile care îi poartă numele – Lucasfilm – şi franciza „Star Wars” grupului Walt Disney, în noiembrie 2012, pentru suma de 4,05 miliarde de dolari.

Foto credit: Cinemagia

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.