VIDEO Concerte cu Taraf de Haidouks şi Lemon Bucket Orkestra, pe 25 iulie, la Muzeul Ţăranului din Capitală
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-concerte-cu-taraf-de-haidouks-si-lemon-bucket-orkestra-pe-25-iulie-la-muzeul-taranului-din-capitala/

Taraf de Haidouks, Lemon Bucket Orkestra şi Taraful de la Mârşa vor concerta, pe 25 iulie, în curtea interioară a Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|17 iulie 2013

Taraf de Haidouks, Lemon Bucket Orkestra şi Taraful de la Mârşa vor concerta, pe 25 iulie, în curtea interioară a Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti.

Finalul spectacolului va fi marcat de un jam-session lăutăresc română-canadian al celor trei formaţii. Singura Balkan-Klezmer-Gypsy-Party-Punk-Super-Band a oraşului Toronto, aşa cum se descriu artiştii, The Lemon Bucket Orkestra s-a născut la masa unui restaurant vietnamez de pe strada Yonge, dintr-o discuţie între un acordeonist breton cu un scripcar ucrainian.

În doar câteva luni, cvartetul iniţial a crescut într-un band sănătos de nu mai puţin de 14 artişti, câştigându-şi reputaţia ca unul dintre cele mai explozive şi petrecăreţe grupuri canadiene. Cu o componenţă cosmopolită, aducând membri din multe colţuri ale lumii (Ucraina, Franţa, Mexic, India, Olanda Portugalia etc.), LBO au un repertoriu la fel de pestriţ, în muzica lor amestecându-se acorduri din peste zece ţări est-europene.

Muzică de taraf

De asemenea, în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român va răsuna muzica Taraf de Haidouks. „Cel mai bun grup de muzicieni romi din lume”, după cum i-a numit cotidianul londonez The Independent, „oameni extraordinari”, după cum afirma starul Johnny Depp, Taraf de Haidouks reprezintă, de peste două decenii, un adevărat fenomen artistic mondial, notează Mediafax.

Constituit oficial în urmă cu 25 de ani, celebritatea grupului Taraf de Haidouks a cunoscut o ascensiune fulminantă, imediat după prima ieşire peste hotare, realizată în anul 1988.

Şapte albume de studio, sute de materiale video şi audio, turnee pe toate meridianele globului, emisiuni TV, documentare şi unele dintre cele mai importante premii internaţionale, printre care şi prestigiosul BBC World Music Award, înmânat de Johnny Depp, s-au adăugat de-a lungul timpului impresionantului portofoliu al acestor muzicieni.

Concerte în diferite locuri

Taraf de Haidouks a fost invitat să concerteze în cele mai prestigioase locuri, alături de mari nume ale muzicii mondiale. Concertele de la Sala Olympia şi Opera Garnier din Paris, alături de Sir Yehudi Menuhin, cele de la Carnegie Hall din New York, Covent Garden Royal Opera din Londra şi Teatrul Wuppertal – Pina Bausch, precum şi colaborările cu diverse orchestre filarmonice din întreaga lume au consolidat reputaţia grupului.

Totodată, celor două formaţii li se va alătura Taraful de la Mârşa. Liderul Tarafului de la Mârşa este nea Vasile Dinu. Acesta are 77 de ani şi o voce inconfundabilă.

A devenit cunoscut publicului larg prin apariţia în hitul formaţiei Zdob şi Zdub „Dimineaţa pe răcoare”, dar şi de sine stătător, cu taraful său, cântând prin toată Europa, de exemplu, în Germania, la Expoziţia Universală de la Hanovra din anul 2000, în Franţa, Elveţia, Cehia, Rusia şi Moldova.

Info:

La finalul concertului, cele trei formaţii se vor reuni pe scenă pentru un jam-session lăutaresc româno-canadian.

Preţul unui bilet pentru acest show este de 25 de lei.

Foto credit: Lemon Bucket Okestra (Site)

16
/08
/18

În luna august, Asociația Montage dă startul celui mai nou proiect cultural „FUChS(ilis)-ISMUL, EXPERIMENT SOCIO-CROMATIC DE MUZICĂ ȘI MIȘCARE desenat cum se cuvine de Pâlnie și Stamate pe uvertura șalvarilor lui Ismail si Turnavitu de pe lângă Cârligații lui Gayk” sau, mai pe scurt, FUChSIADA, un spectacol „work in progress” conceput de Anca Maria COLȚEANU după scrierile lui URMUZ și produs de artistul Anca Maria Ciofîrlă.

15
/08
/18

Circulă prin festivalurile de specialitate (inclusiv în țara noastră) un documentar dedicat vieții cantautorului George Michael. Este intitulat „Freedom”. La el lucra artistul cu două zile înainte să moară în ziua de Crăciun a anului 2016.

15
/08
/18

TVR 3 sărbătoreşte 137 de ani de la naşterea lui George Enescu. Duminică, 19 august, printr-un maraton de 16 ore de transmisiuni cu cele mai valoroase lucrări enesciene, în interpretări remarcabile, din cadrul ediţiei 2017 a Festivalului Internaţional George Enescu şi nu numai

07
/08
/18

Joi, 16 august, începând cu ora 19.30, la DESCHIS Gastrobar (Splaiul Unirii, 160), are loc o nouă proiecție în avanpremiera celei de-a treia ediții DokStation Music Documentary Film Festival. Prezentat în premieră națională, documentarul Placebo: Alt.Russia (2016, regia: Charlie Targett-Adams) este o explorare fascinantă a culturii alternative din marile orașe rusești. Intrarea este liberă.

07
/08
/18

Artista americană Zola Jesus, una din cele mai interesante prezențe pe scena dark wave, concertează pentru prima dată la București, joi 9 august, de la ora 21.00, la Control Club, în cadrul turneului de promovare a noului album, Okovi. Cu versurile sale sumbre și imaginea de prințesă goth, Zola Jesus a atras comparații cu Lisa Gerrard (Dead Can Dance), Elizabeth Fraser (Cocteau Twins), dar și cu Joy Division sau Kate Bush.

06
/08
/18

Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite de soprana Mariana Nicolesco - reunind aproape 100 de tinere talente din ţara noastră şi din multe alte ţări, artişti veniţi să-şi însuşească marile tradiţii ale artei cântului - au avut în acest an o semnificaţie extraordinară: celebrarea Centenarului Marii Uniri, a 650 de ani de atestare documentară a Brăilei şi comemorarea lui Gioachino Rossini la 150 de ani de la trecerea la cele veşnice.

06
/08
/18

„N-aveți decât să mă invidiați, dar eu pot să fac în fiecare seară această minune: să iau viața de la capăt” - Florian Pittiş. Actorul, regizorul, traducătorul, interpretul de muzică folk și realizatorul de emisiuni radio Florian Pittiş s-a născut într-o zi de 4 octombrie (1943), la București, și s-a stins din viață pe 5 august 2007, în același oraș.

03
/08
/18

Format din 160 de cântăreți, „Angel City Chorale” este un cor din Los Angeles, condus de fondatorul și regizorul artistic Sue Fink, recunoscut pentru melanjul ingenios de ritmuri si stiluri muzicale. La începutul lunii iulie, Angel City Chorale a concurat la emisiunea de televiziune America's Got Talent, cu “Africa”, o piesă în cadrul căreia membrii corului au impresionat prin crearea unor zgomote asemănătoare ploii si tunetelor cu ajutorul degetelor și propriilor corpuri.

30
/07
/18

ARTmania, primul festival românesc care a dezvoltat în România conceptul de îmbinare între entertainment și artă, a avut loc pe 27 și 28 iulie, în Piața Mare a Sibiului, în fața unui public entuziasmat de prestațiile de excepție ale artiștilor care au urcat pe scenă.

27
/07
/18

CRONICĂ DE FILM Realizat de fotograful și cineastul Tom Volf, documentarul „Maria by Callas” (2017), acum în cinematografe, îi face un portret celebrei soprane Maria Callas din înregistrări video (interviuri, apariții pe scenă, filmări personale), dar și din fragmente de scrisori, citite din off de Fanny Ardant.

25
/07
/18

Joi, 26 iulie, începând cu ora 19.30, la DESCHIS Gastrobar (Splaiul Unirii, 160), are loc avanpremiera celei de-a treia ediții a DokStation Music Documentary Film Festival. În cadrul evenimentului, va fi proiectat filmul documentar Tom Waits: Tales from a Cracked Jukebox (2017, regia James Maycock), precedat de o selecție muzicală cu și despre Tom Waits, alcătuită de Alexandra Ungureanu. Intrarea este  liberă.

24
/07
/18

Orchestra Națională Simfonică a României, sub bagheta lui Cristian Măcelaru, va cânta marți, 24 iulie, de la ora 19.00, la Sala Casino din Sinaia în deschiderea celei de a XIX-a ediții a Festivalului Internațional „Enescu și muzica lumii”, organizat de Primăria orașului Sinaia și Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”.