VIDEO Cristina Cepraga joacă rolul principal în filmul de debut al lui Leonardo Frosina, „L’ultima foglia“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-cristina-cepraga-joaca-rolul-principal-in-filmul-de-debut-al-lui-leonardo-frosina-lultima-foglia/

Actriţa Cristina Cepraga are unul din rolurile feminine principale în „L’ultima foglia“ / „The Last Leaf“, filmul de debut al regizorului italian Leonardo Frosina.

Un articol de Andrada Văsii|3 iunie 2013

Actriţa Cristina Cepraga are unul din rolurile feminine principale în „L’ultima foglia“ / „The Last Leaf“, filmul de debut al regizorului italian Leonardo Frosina.

Pelicula este drama unui cuplu de italieni din Roma, a cărui relaţie de iubire se deteriorează aproape inevitabil.

Cristina Cepraga joacă rolul Elei, despre care ne spune că este „o tânără barmaniţă româncă ce lucrează la periferia Romei (oraş descris foarte interesant de regizor) ca să îşi câștige existenţa. Visul ei este ca, într-o bună zi, să se întoarcă în România şi să îşi deschidă micul ei băruleţ cu mașină de cafea italiană“.

În Italia, premiera a avut loc la începutul lunii aprilie.

Trei distincții la scurt timp de la lansare

Filmul are deja trei premii: „Cea mai bună actriţă“, pentru Giorgia Cardaci, la Festivalul Filmului Independent de la Roma (RIFF) şi la Film Spray Festival în Florenţa. Tot la acesta din urmă, directorul de imagine al filmului, Sandro Magliano, a obţinut premiul pentru „Cea mai bună imagine“.

Recent, „L’ultima foglia“ a fost inclus în selecţia pentru OFF Plus Camera, Festivalul de Film Independent din Cracovia, care s-a desfăşurat luna trecută, la secţiunea „Noul cinema italian“.

Producătorii filmului intenţionează să programeze în curând o proiecţie a filmului şi la Bucureşti.

Foto credit: L’ultima Foglia

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.

15
/09
/23

Actorul american Armand Assante a fost prezent ca invitat special la ediția din acest an a Buzău International Arts Festival (BIAF), eveniment dedicat artei în toate formele sale, incluzând filmul, teatrul, arta plastică, fotografia, arta stradală etc.