VIDEO Filarmonica „George Enescu“ prezintă astăzi, la Ateneul Român, concertul „Royal Modern“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-filarmonica-george-enescu-prezinta-astazi-la-ateneul-roman-concertul-royal-modern/

Filarmonica „George Enescu“ prezintă astăzi, începând cu ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, concertul intitulat „Royal Modern“, care face parte din seria „Royal Sound“ iniţiată de Camerata Regală.

Un articol de Andrada Văsii|30 iunie 2013

Filarmonica „George Enescu“ prezintă astăzi, începând cu ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, concertul intitulat „Royal Modern“, care face parte din seria „Royal Sound“ iniţiată de Camerata Regală.

Vor interpreta doi solişti de renume: pianistul Andrei Licareţ şi trompetistul Flavius Petrescu. Dirijor va fi Nicolae Moldoveanu. Din program vor face parte Adagietto-ul din „Simfonia a V-a„ de Gustav Mahler, „Concertul pentru pian şi trompetă“ de Dmitri Şostakovici şi poemul „O noapte transfigurată“ de Arnold Schoenberg.

O serie cu nenumărate stiluri

Seria „Royal Sound“ a adus în atenţia publicului, începând cu luna decembrie 2012, artişti de marcă ai scenei româneşti, dar şi internaţionale, care au ilustrat prin concerte extraordinare principalele curente muzicale. Astfel, nume precum Cezar Florin Ouatu, Irina Iordăchescu, Roberto Plano, Alexandru Tomescu, Eduard Kunz, Rebekka Hartmann, Ion Bogdan Ştefănescu au evoluat în concertele „Royal Baroque“, „Royal Classic“, „Royal Romantic“ şi „8 anotimpuri – Vivaldi vs. Piazzolla“. Iar acum, Andrei Licareţ şi Flavius Petrescu încheie seria de evenimente cu concertul „Royal Modern“.

Seria „Royal Sound“ a reprezentat un proiect de amploare care ne este foarte drag. Nu a fost uşor, pentru că toate concertele au adus noi şi noi provocări: de la organizarea fiecărui eveniment ori discuţiile cu impresarii soliştilor, la repetiţii şi bineînţeles, concerte, au fost o sumedenie de lucruri care ne-au solicitat la maximum atenţia. „Royal Sound“ este aproape de sufletul nostru pentru că am depus o cantitate enormă de entuziasm. Lucrul acesta s-a reflectat şi în reacţia publicului; sala a fost de foarte multe ori plină, iar aplauzele cu care am fost recompensaţi la final au constituit cea mai mare satisfacţie pe care o poate avea un muzician.

Radu Chişu
Violonist, concert-maestru al Cameratei Regale

O orchestră cu vechime

Prospeţime, fantezie, culori diverse şi o extremă versatilitate. Acestea sunt calităţile pe care tinerii muzicieni care alcătuiesc Camerata Regală le-au dobândit în cei trei ani de când au înfiinţat ansamblul.

Însufleţiţi de cel mai autentic entuziasm pentru muzică, tinerii – studenţi şi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti – s-au reunit în 2009 pentru a forma o orchestră de cameră de excelenţă.

Info:

Biletele la concertul „Royal Modern“ sunt disponibile în reţeaua bilete.ro, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Inmedio.

Foto credit: Filarmonica „George Enescu“ (Facebook)

04
/10
/16

În Sala Mare a Institutului Cultural Român din București, a avut loc, marţi 4 octombrie, dezbaterea „Recuperarea memoriei: casa George Enescu de la Mihăileni", organizată în cadrul Colocviilor „Oamenii Timpului". Printre participanşi s-au numărat şi violonistul Alexandru Tomescu, care a declarat că „La Mihăileni, urmează să fie organizată o academie de muzică și de arte vizuale care să fie o rampă de lansare pentru viitoarele talente ale României."

04
/10
/16

Opera Naţională Bucureşti deschide noua stagiune cu cu două spectacole excepţionale: Gala Extraordinară de Operă (vineri 14 octombrie, de la ora 19:00) şi Gala Extraordinară de Balet (duminică 16 octombrie, de la ora 19:00). Biletele au fost puse în vânzare de astăzi, 4 octombrie, de la ora 11:00, atât la casa de bilete, cât şi în sistemul online.

03
/10
/16

Compozitorul și dirijorul român Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret vor susține un concert extraordinar la Palais des Congrès de Paris, duminică, 9 octombrie 2016, de la ora 17.00. Evenimentul din capitala franceză este debutul turneului desfășurat până la 17 februarie 2017 în Franța și Elveția, marcând 50 de ani de succes artistic al marelui muzician.

30
/09
/16

Deja de tradiţie în viaţa muzicală românească, Turneul Internaţional „DUELUL VIORILOR” își continuă extraordinarul traseu. În acest an, după ce în perioada 4-15 octombrie vor străbate țara, cei trei muzicieni, violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail vor ajunge la 2 decembrie pe una dintre cele mai prestigioase scene ale lumii: Carnegie Hall din New York.

29
/09
/16

Din 1 octombrie și până în 31 octombrie, “Ascultă 5 minute de muzica clasica” în spaţii neconvenţionale - hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee - graţie unui proiect Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz. Din 10 octombrie până la finalul anului școlar, „Ascultă 5 minute de muzică clasică” din nou, și în școlile din România.

26
/09
/16

Seria concertelor Twin Arts continuă în această toamnă cu 5 concerte ce se anunță spectaculoase. Primul invitat este maestrul tunisian al oud-ului, Dhafer Youssef, care se întoarce în România într-o formulă nouă, alături de care își va prezenta proaspătul disc Diwan of beauty and odd, scos pe piață în data de 16 septembrie.

26
/09
/16

Decesul prematur al îndrăgitului muzician şi actor Ioan Gyuri Pascu a întristat comunitatea artistică românească. “A fost un artist care semăna numai cu el însuși” - Dorel Vișan, „Era un om special, un artist aparte. Avea un suflet de copil (...)” – Monica Anghel, „Rămas bun, prietene. Dumnezeu să te odihnească în pace” - George Ivașcu. Ioan Gyuri Pascu a murit în această dimineață, la vârsta de 55 de ani, în urma unui stop cardiorespirator.

26
/09
/16

Ediția 2016 a Concursului Internațional "George Enescu" s-a încheiat duminică seara, la Ateneul Român, cu finala Secțiunii de Pian câștigată de tânăra solistă de 23 de ani Victoria Vassilenko (Bulgaria). Printre câştigători s-au aflat tineri soliști din Coreea de Sud, SUA, China, Italia și Bulgaria

26
/09
/16

Actorul Ioan Gyuri Pascu, fost membru al trupei Divertis, a murit, în această dimineaţă, la vârsta de 55 de ani, în urma unui infarct. Actorul se retrăsese din viaţa artistică din cauza problemelor de sănătate.

23
/09
/16

În avanpremiera deschiderii stagiunii 2016-2017 a Orchestrelor și Corurilor Radio România, pe 7 octombrie, de la ora 19:00, pe scena Sălii Radio din București, Societatea Română de Radiodifuziune, Orchestrele și Corurile Radio România, creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București și Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură prezintă Gala Aniversară „LEONTINA VĂDUVA 30”.

23
/09
/16

Publicul bucureştean e invitat să descopere arta viitorului, între 28 septembrie şi 1 octombrie. Peste 60 de artişti din 8 ţări vor fi prezenți pe scenele de la Cinema Elvira Popescu, The Ark, ARCUB Gabroveni, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Muzeul Naţional George Enescu pentru 4 seri de spectacole inedite.

21
/09
/16

“Poezia este doar dovada vieţii. Dacă viaţa arde bine, poezia este cenuşa.” - Leonard Cohen. Unul dintre cei mai iubiţi şi aclamaţi artişti ai momentului împlineşte, astăzi, 82 de ani.

20
/09
/16

Violonista Gyehee Kimdin Coreea de Sud, în vârstă de 23 de ani, a câștigat Premiul I al Secțiunii Vioară a Concursului Internațional George Enescu 2016, la sfârșitul unei Finale în care a interpretat Concertul pentru vioară în Re Major op.35 de Ceaikovski, acompaniată de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Christoph Poppen.