VIDEO GOOGLE sărbătoreşte 151 de ani de la naşterea lui Claude Debussy
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-google-sarbatoreste-151-de-ani-de-la-nasterea-lui-claude-debussy/

GOOGLE sărbătoreşte împlinirea a 151 de ani de la naşterea compozitorului francez Claude Debussy, una dintre cele mai proeminente figuri asociate cu muzica impresionistă.

Un articol de Andrada Văsii|22 august 2013

GOOGLE sărbătoreşte împlinirea a 151 de ani de la naşterea compozitorului francez Claude Debussy, una dintre cele mai proeminente figuri asociate cu muzica impresionistă.

Logoul are drept coloană sonoră una dintre cele mai celebre compoziţii ale muzicianului francez Claude Debussy, „Clair de lune”.

Doodle-ul prezintă o parte a unui oraş situat pe malul unui râu: luminile se aprind şi se sting pe străzi şi în case, pe măsură ce acordurile muzicii evoluează, se văd maşini, vaporaşe şi biciclişti care trec pe stradă, din coşurile caselor iese fum, iar ploaia începe să cadă. Animaţia se încheie cu doi oameni care vâslesc în bărci diferite, venind din direcţii opuse, iar când ajung unul în dreptul celuilalt împart o umbrelă roşie pentru a se proteja de ploaie.

Achille-Claude Debussy, născut pe 22 august 1862, la Saint-Germain-en-Laye, este considerat unul dintre cei mai influenţi compozitori din lume, autorul unui stil original, inovator, ale cărui lucrări au reprezentat în epocă o evadare din conceptele tradiţionaliste.

Un compozitor cu aspiraţii de pianist

Potrivit specialiştilor în domeniu, Debussy este şi unul dintre cei mai importanţi compozitori de muzică de pian, fiind întrecut poate doar de Frederic Chopin.

Talentul muzical al lui Debussy a fost descoperit de primul său profesor de pian, Mauté de Fleurville, care susţinea că a studiat pianul chiar cu Frédéric Chopin. Mauté l-a trimis pe Debussy la Conservatorul din Paris, unde acesta a studiat între anii 1872 şi 1884, notează Mediafax.

La început, Debussy a dorit să devină pianist, însă, ulterior, a abandonat ideea, după ce a ratat examenele de pian din 1878 şi 1879. În 1880, el a participat la cursurile de compoziţie ale lui Ernest Guiraud şi, sub coordonarea acestuia, Debussy a câştigat locul al doilea la competiţia Prix de Rome, în 1883, dar şi primul loc, în 1884, cu lucrarea „L’enfant prodigue”, cu ajutorul căreia a obţinut şi o bursă de studii la Vila de Medici din Roma, timp de trei ani.

Foto credit: Google

05
/07
/23

Therme Forum pentru Teatru și Arhitectură, eveniment înscris pe agenda FITS și la această ediție aniversară, i-a avut invitați pe unii dintre cei mai importanți arhitecți și critici de arhitectură din lume, printre care Tateo Nakajima, Heidi Ramsvik, Robert Hanea, Adam Flatto, Robbie Hammond, Ricky Burdett, Richard Florida, Arthur Mamou-Mani și Paul Goldberger.

04
/07
/23

Cămașa cu altiță iese din spațiul convențional de expunere și ajunge, pentru prima dată la sediul UNESCO din Paris, într-o expoziție intitulată „Umăr la umăr – Sărbătorirea comunității și a artei țesutului bluzelor tradiționale din România și Republica Moldova”.