VIDEO Încheiere de stagiune la Teatrul Naţional Bucureşti cu Caragiale în FestCo
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-incheiere-de-stagiune-la-teatrul-national-bucuresti-cu-caragiale-in-festco/

Ultimele reprezentaţii ale stagiunii 2012-2013 la Teatrul Naţional din Bucureşti sunt prilejuite de FestCo, începând de astăzi, 18 iunie, pentru patru zile consecutiv.

Un articol de Andrada Văsii|18 iunie 2013

Ultimele reprezentaţii ale stagiunii 2012-2013 la Teatrul Naţional din Bucureşti sunt prilejuite de Festivalul Comediei Româneşti, FestCo, începând de astăzi, 18 iunie, pentru patru zile consecutiv.

La sfârșitul celor patru zile, spectacole realizate în cadrul Programului „Anul Caragiale la TNB“ vor marca un final binemeritat pentru o stagiune împlinită sub semnul marelui dramaturg, patronul spiritual al teatrului.

Performanţe notabile, creaţii actoriceşti de primă mărime în viziuni regizorale şi scenografice de referinţă, spectacolele „D’ale noastre“, „Două loturi“, „Conul Leonida“, „Scrisoarea“ (foto sus) şi „Năpasta“ au fost apreciate atât de public cât şi de critica de specialitate, oameni de teatru, jurii de selecţie etc.

Spectacole premiate de către UNITER

Pentru „Conceperea şi realizarea excepţională a Programului Caragiale 2012 “, Teatrul Naţional din Bucureşti a primit „Premiul de excelenţă“ la cea de a XXI-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, regizorul spectacolului „Două loturi“, Alexandru Dabija a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun regizor, scenograful Helmut Stürmer cu Premiul pentru scenografie, iar înainte de aceasta, la Gala Premiilor  Radio România Cultural, domnului Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Naţional, i-a fost decernat Premiul secţiunii Teatru, pentru Anul Caragiale.

Un preview al stagiunii 2013-2014

Finalul stagiunii a fost marcat şi de pregătirea premierelor ce vor ieşi la rampă în  toamna acestui an, odată cu deschiderea stagiunii 2013-2014:

„Omul care a văzut moartea“ de Victor Eftimiu  – regia Dan Tudor – Sala Mică

„Micul infern“ de Mircea Ştefănescu – regia Mircea Cornişteanu – Sala Pictura

„Nebun din dragoste (Fool for love)“ de Sam Shepard – regia Claudiu Goga  – Sala Media, apoi la Atelier

„Revizorul“ de Gogol, regia Felix Alexa – Sala Studio.

Un nou spațiu dedicat spectacolului

Redeschiderea stagiunii este prevăzută pentru jumătatea lunii septembrie 2013, când publicul va fi primit cu spectacole noi şi cu numeroase surprize plăcute. Sălilor Mică şi Media, inaugurate la sfârşitul anului 2012,  li se vor adăuga din toamnă Sala Pictura (construită pe vechiul amplasament al atelierului de pictură al TNB, de unde şi denumirea adoptată temporar) şi Sala Studio (fosta sală a Operetei), precum și noi spaţii aferente, de expoziţii şi foaiere spectaculoase. Noile săli, cu dotări ultramoderne, au o funcţionalitate multiplă şi o geometrie variabilă, ceea ce va permite montarea celor mai diverse spectacole.

Din luna iulie încep lucrările la tronsonul A al clădirii teatrului, în mod special la Sala Mare, care intră în reparaţii şi restructurări.  Din toamnă, o parte din spectacolele acestei săli vor fi adaptate şi mutate în cele două săli noi, menţionate mai sus.

Info:

Până la inaugurarea efectivă a noului Teatru Naţional, vă invităm să vă familiarizaţi cu noua sa configuraţie, accesând  turul virtual al clădirii şi al noilor săli, pe www.tnb.ro (homepage click pe butonul  Despre TNB, apoi pe Jurnal de reconstrucţie).

Foto credit: TNB, Augustin Bucur, Adi Bulboacă

17
/11
/16

CRONICĂ DE FILM „Snowden” este o hagiografie. Dar asta nu ar trebui să surprindă. Oliver Stone a fost întotdeauna un portretist nemilos cu America. Într-atât de vehement încât, în ultimii ani, a trecut în extrema de a intervieva, în documentare encomiastice, lideri autoritari din America Latină.

16
/11
/16

Săptămâna trecută, un student la Medicină s-a despărțit de viață într-o cameră de cămin din Grozăvești. Într-un bilet de adio, a lăsat lumii o ultimă frământare – perspectiva de a nu fi niciodată un medic bun. A murit prin sufocare, așa cum, printr-un tragism poetic, a și trăit.

16
/11
/16

UrbanEye Film Festival 2016 ne așteaptă de astăzi până pe 20 noiembrie, la Cinema Elvira Popescu și Cinemateca Eforie, cu documentare captivante despre oraș, proiecții speciale, discuții și filme din competiție.

15
/11
/16

Se joacă la Teatrul Evreiesc de Stat spectacolul Băiatul din Brooklyn. Poate că nu este cel mai bun spectacol din oraș, dar nici mai puțin nu este: el se ține minte o viață.

15
/11
/16

Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, sub bagheta dirijorului Lorenzo Passerini, directorul artistic al Orchestrei Antonio Vivaldi îl va acompania pe celebrul tenor Alessandro Safina într-un concert care va avea loc la Cluj.

15
/11
/16

În cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, la editura Curtea Veche Publishing va avea loc o triplă lansare de carte dedicată Casei Regale a României, în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României.

15
/11
/16

Un spectacol realizat de regizorul Cristian Luchian după textele lui Tristan Tzara va fi prezentat la Londra, pe 16 noiembrie, în prezența președintelui ICR, Radu Boroianu.

14
/11
/16

Clasa noastră de Tadeusz Słobodzianek, spectacol montat de Teatrul Naţional "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca în regia lui Bocsárdi László, a fost unul dintre cele mai puternice momente din cadrul Festivalului Naţional de Teatru 2016 (unde a avut două reprezentaţii).