VIDEO Lungmetraje de Elisabeta Bostan şi Alexandru Tatos, în Caravana Filmului Românesc, din 15 iulie
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-lungmetraje-de-elisabeta-bostan-si-alexandru-tatos-in-caravana-filmului-romanesc-din-15-iulie/

Pelicule regizate de Elisabeta Bostan, Alexandru Tatos şi Mircea Drăgan vor fi proiectate în Caravana Filmului Românesc, care debutează pe 15 iulie, la Constanţa.

Un articol de Andrada Văsii|11 iulie 2013

Pelicule regizate de Elisabeta Bostan, Alexandru Tatos şi Mircea Drăgan vor fi proiectate în Caravana Filmului Românesc, care debutează pe 15 iulie, la Constanţa.

Spectatorii pot vedea în caravană celebra partidă de pescuit, cu Toma Caragiu, Octavian Cotescu şi Marin Moraru, din filmul „Operaţiunea Monstrul”, în regia lui Manole Marcus, o pot revedea pe Varvara (Draga Olteanu Matei), soţia lui Toderaş (Marin Moraru), cea care dorea să îşi mărite fata cu doctorul proaspăt repartizat în sat (Emil Hossu) – în „Toamna bobocilor” (regia Mircea Moldovan) şi pot râde de trioul de mărunţi infractori Gogu Steriade (Dem Rădulescu), Trandafir (Puiu Călinescu) şi Patraulea (Jean Constantin) din celebra serie „BD – Brigada Diverse”.

Tehnologie nouă pentru filme de colecție

Apelând la o filmotecă recent refăcută, atât din punct de vedere al imaginii, cât şi al sunetului, „Caravana Filmului Românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” va oferi publicului, la o calitate audio şi video de excepţie, cele mai îndrăgite pelicule româneşti, omagiind regizori precum Elisabeta Bostan („Mama”, „Veronica”, „Campioana”, „Saltimbancii”, „Amintiri din copilărie”, „Tinereţe fără bătrâneţe”), Mircea Drăgan („Chiriţa în Iaşi”, „Cucoana Chiriţa”, „Neamul Şoimăreştilor”, „Ştefan cel Mare”, „Fraţii Jderi”, seria „Brigada Diverse”), Alexandru Tatos („Mere roşii”, „Secvenţe”, „Duios Anastasia trecea”), Manole Marcus („Actorul şi sălbaticii”, „Operaţiunea Monstrul”), Dinu Cocea („Haiducii”), Mircea Moldovan („Pintea”, „Primăvara bobocilor”, „Toamna bobocilor”, „Iarna bobocilor”), Gheorghe Vitanidis („Colierul de turcoaze”, „Masca de argint”).

Nume mari din nou pe ecran

Cu această ocazie vor putea fi revăzuţi şi mari actori ai scenei şi filmului românesc, precum Toma Caragiu, Grigore Vasiliu Birlic, Marin Moraru, Dem Rădulescu, Octavian Cotescu, Jean Constantin, Draga Olteanu-Matei, Florin Piersic, Ileana Stana Ionescu, notează Mediafax.

Caravana Filmului Românesc va ajunge, în vara aceasta, în Constanţa (15 – 20 iulie), Ploieşti (26 – 28 iulie), Oneşti (29 iulie – 4 august), Fălticeni (9 – 11 august), Botoşani (26 – 28 august).

Info:

Filmele vor putea fi văzute atât în aer liber, cu începere de la ora 21.00, fiind proiectate pe un ecran gonflabil de 7 x 9 m, dar şi interior, în săli de biblioteci şi case de cultură, cu începere de la ora 17.00.

Intrarea la toate proiecţiile este liberă.

Programul va fi anunţat ulterior pentru fiecare localitate în parte. Mai multe informaţii sunt disponibile pe site-ul www.caravanafilm.ro.

Foto credit: Cinemagia

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.