-->

VIDEO Manuscrisul romanului de debut al scriitorului Samuel Beckett s-a vândut cu 1,5 milioane de dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-manuscrisul-romanului-de-debut-al-scriitorului-samuel-beckett-s-a-vandut-cu-15-milioane-de-dolari/

Manuscrisul romanului de debut al scriitorului Samuel Beckett, intitulat „Murphy”, a fost vândut cu aproape un milion de lire sterline (1,5 milioane dolari) la o licitaţie organizată miercuri, la Londra, de casa Sotheby’s.

Un articol de Andrada Văsii|11 iulie 2013

Manuscrisul romanului de debut al scriitorului Samuel Beckett, intitulat „Murphy”, a fost vândut cu aproape un milion de lire sterline (1,5 milioane dolari) la o licitaţie organizată miercuri, la Londra, de casa Sotheby’s, respectând previziunile specialiştilor.

Manuscrisul, care conţine numeroase note şi diferă în anumite pasaje de versiunea finală care a fost publicată în 1938, a fost achiziţionat de Universitatea Reading din Marea Britanie.

962.500 de lire sterline

Universitatea a plătit 962.500 de lire sterline pentru manuscrisul scris de Samuel Beckett, care era estimat între 800.000 de lire sterline şi 1,2 milioane de lire sterline, informează Reuters.

Potrivit reprezentanţilor casei organizatoare, manuscrisul este foarte important, întrucât reflectă cu mare acurateţe procesul de creaţie al unuia dintre cei mai mari scriitori din secolul al XX-lea, notează Mediafax.

Un manuscris din șase schițe

Textul manuscrisului „Murphy”, conceput între august 1935 şi iunie 1936, la Dublin şi la Londra, este cuprins în şase caiete de schiţe şi reprezintă cheia de boltă a acestei licitaţii, consacrată istoriei şi literaturii engleze.

Manuscrisul conţine şi câteva desene făcute de autor bunului său prieten scriitorul irlandez James Joyce şi actorului de comedie Charlie Chaplin, ambii având o influenţă importantă asupra operei lui Beckett.

Manuscrisul este cu atât mai important cu cât, spre sfârşitul vieţii sale, Samuel Beckett a spus că „Murphy” era un element-cheie în procesul de înţelegere a operei sale, la fel ca piesele sale de teatru „Aşteptându-l pe Godot” şi „Happy Days” şi romanul său „Molloy”.

Povestea unui infirmier

„Murphy” este considerat cel mai comic text dintre operele lui Samuel Beckett. Personajul central, un infirmier într-un azil psihiatric care dă numele romanului, încearcă să îşi găsească liniştea refugiindu-se în „mica lume” a spiritului.

Născut în 1906, la Dublin, Samuel Beckett a trăit cea mai mare parte a vieţii la Paris, a scris în franceză şi în engleză şi a fost recompensat cu premiul Nobel pentru literatură pe anul 1969.

Scriitorul a murit în 1989.

Foto credit: Wikipedia

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.

18
/08
/22

Volumul „Născut în URSS” de Vasile Ernu, publicat la Polirom în cinci ediții, a apărut în limba japoneză, la Gunzosha Publishing Co (traducere de Seiko Takesono). La aceeași editură, se află în pregătire și volumul „Sălbaticii copii dingo” (Polirom, 2021, două ediții).

12
/08
/22

Scriitorul Salman Rushdie, celebru odată cu publicarea romanului „Versetele satanice”, care i-a atras amenințări cu moartea din partea Iranului, a fost înjunghiat la New York, anunță Bloomberg.

10
/08
/22

INTERVIU De la Slătioara Olteniei de sub munte, unde locuiește de câțiva ani și unde organizează vară de vară tabere de creație literară, scriitorul și editorul Marius Chivu a răspuns întrebărilor noastre despre proză scurtă, poezie și jurnale de călătorie. Punctul de pornire îl reprezintă antologia „KIWI, 2022. Granițe”, apărută la Editura Polirom.

07
/08
/22

Fix acum 100 de ani, pe 5 august 1922, se năştea Marin Preda. Pentru a marca acest centenar, vă propunem un text despre cele două filme "Moromeţii", realizate de Stere Gulea la o distanţă de peste 30 de ani.

05
/08
/22

Asistența umanitară are și ea nevoie de suport. De mai bine de 5 luni de la cea mai mare mobilizare a societății civile din România postdecembristă, 29 de organizații non guvernamentale formează nucleul unei intervenții colective ce acordă sprijin integrat celor care fug din calea războiului, majoritatea femei și copii.

03
/08
/22

NOU La Editura Polirom a apărut recent, în colecția de biografii romanțate, o carte având în prim-plan o figură de legendă a teatrului românesc, despre care însă publicul de astăzi știe foarte puțin. „Marioara Voiculescu. Mareșala teatrului românesc” de Alina Nelega o aduce în prim-plan într-un noul mileniu.

02
/08
/22

Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Romfilatelia și revista „Timpul”, organizează, în zilele de 4 și 5 august 2022, la sediul expoziției de bază din Strada Nicolae Crețulescu 8, o serie de evenimente dedicate centenarului Marin Preda.