VIDEO Marion Cotillard o va înlocui pe Natalie Portman în ecranizarea piesei de teatru „Macbeth“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-marion-cotillard-o-va-inlocui-pe-natalie-portman-in-ecranizarea-piesei-de-teatru-macbeth/

Marion Cotillard o va înlocui pe Natalie Portman în ecranizarea piesei de teatru „Macbeth”, de William Shakespeare, în care actriţa franceză îl va avea ca partener pe Michael Fassbender.

Un articol de Andrada Văsii|23 august 2013

Marion Cotillard o va înlocui pe Natalie Portman în ecranizarea piesei de teatru „Macbeth“, de William Shakespeare, în care actriţa franceză îl va avea ca partener pe Michael Fassbender. Filmul, care va fi produs de compania See Saw Films, va fi regizat de cineastul Justin Kurzel, regizorul peliculei „Snowtown“, pe baza unui scenariu scris de Todd Louiso şi Jacob Koskoff.

Acest proiect este descris de presa de specialitate ca o „adaptare energică şi modernă a unei poveşti care nu are vârstă“. Producţia va începe la sfârşitul acestui an, iar filmările vor debuta în ianuarie 2014, în Marea Britanie.

Remarcabila interpretare a artistei franceze Marion Cotillard (foto stânga) din filmul „La vie en rose/ La Môme” a fost salutată printr-o ploaie de recompense, inclusiv premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă, primit în 2008. Marion Cotillard s-a aflat pe afişul a două filme cu mare succes de casă în 2010 – „Începutul/ Inception”, de Christopher Nolan, şi „Les Petits mouchoirs”, de Guillaume Canet.

De asemenea, actriţa franceză a fost văzută pe marile ecrane în lungmetrajul „Miezul nopţii în Paris/ Midnight in Paris”, de Woody Allen, care a deschis ediţia din 2011 a Festivalului de la Cannes. Cel mai recent film al ei, „De Rouille et d’Os”, de Guillaume Canet, a fost prezentat la ediţia de anul trecut a Festivalului de la Cannes. Marion Cotillard a jucat şi în cel mai recent film din seria „Batman”, intitulat „Cavalerul negru: Renaşterea/ The Dark Knight Rises”, regizat de Christopher Nolan.

O piesă psihologică

„Macbeth” este o tragedie scrisă de William Shakespeare în anul 1606. Prima reprezentaţie atestată a avut loc în aprilie 1611, la teatrul Globe din Londra. Personajele reale care au inspirat această piesă sunt regii Macbeth, Duff şi Duncan, menţionaţi în cronicile Holinshed (1587).

Piesa este considerată una dintre dintre cele mai întunecate şi mai puternice tragedii din universul teatrului mondial. Cu o acţiune plasată în Scoţia, „Macbeth” vorbeşte despre efectele psihologice şi politice corozive care apar atunci când protagonistul ei, lordul scoţian Macbeth, alege calea răului pentru a-şi împlini ambiţiile politice şi pentru a-şi domoli setea pentru putere.

El comite regicid pentru a deveni rege, iar apoi decăderea lui morală continuă cu o domnie marcată de teroare şi de crime, comise pentru a rămâne la putere, împingând în cele din urmă ţara spre război civil, notează Mediafax.

La final, Macbeth pierde toate acele lucruri care făceau ca viaţa lui să aibă un sens şi un scop, înainte de a muri el însuşi.

Foto credit: Cinemagia

 

21
/10
/16

La începutul lunii viitoare debutează cea de a XI-a ediție a Zilelor Filmului German (4-10 noiembrie), un eveniment organizat de Goethe-Institut și devenit un punct de referință în agenda culturală a capitalei. Cu această ocazie, cinefilii din Bucureşti şi nu numai vor avea ocazia să vadă 23 dintre cele mai noi producţii din Germania.

21
/10
/16

Astra Film Festival 2016 a prezentat, aseară, în premieră în România, The New Gypsy Kings, un documentar inedit produs de Liviu Tipuriță pentru BBC. Proiecția a avut loc în cadrul unui eveniment special și a fost urmată de o sesiune de Q&A la care au participat regizorul și personajele filmului: Dan Bursuc & Trupa Kana Jambe, Taraful de Haiduci și Puiu Iosif Gheorghiu, impresarul “superstarului” Florin Salam.

20
/10
/16

Actriţă şi cântăreaţă Chrysta Bell, muza lui David Lynch şi protagonista noului sezon Twin Peaks, va concerta în premieră la Bucureşti (26 şi 27 octombrie), alături de formaţia sa. Concertul va fi urmat de proiecţia peliculei The Music of David Lynch.

20
/10
/16

''Am fost un răsfățat, eu am fost unul dintre actorii care au fost răsfățați. Tot ce am vrut am jucat'' - Ion Dichiseanu. Îndrăgitul actor a împlinit astăzi 83 de ani!

20
/10
/16

"Am jucat alături de Birlic, alături de Calboreanu, de Dina Cocea, Cela Dima, Marcel Anghelescu, actori din marea pleiadă a Teatrului Naţional, care l-au cunoscut şi l-au prins în viaţă pe Caragiale. Să stai lângă ei, să joci alături de ei este un lucru absolut extraordinar..." - Costel Constantin. Unul dintre cei mai importanti actori din „vechea gardă” a teatrului şi filmului românesc împlineşte, astăzi, 74 de ani. În octombrie 2012, Costel Constantin primea o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti

19
/10
/16

Renumitul regizor și scenarist francez Olivier Assayas sosește mâine, 20 octombrie, la București, pentru prima întâlnire cu publicul din România, la premiera filmului Personal Shopper, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, de la ora 20.45. Premiat pentru regie (ex aequo) la Cannes, Personal Shopper este un thriller psihologic cu accente supranaturale, în care Kristen Stewart are rolul principal.

18
/10
/16

Cu prilejul prezentării documentarului "Before the Flood'' ("Înainte de potop"), Leonardo DiCaprio a lansat, luni seară, la Paris, un apel emoționant pentru acțiune împotriva încălzirii globale deoarece "timpul este scurt", în prezența ministrului francez al Mediului Ségolčne Royal și a primarului orașului, Anne Hidalgo.

17
/10
/16

Filmul „Masterminds” / „Hoți de geniu”, o comedie plină de acțiune produsă de Relativity Studios și bazată pe o întâmplare reală, redă povestea unuia dintre cele mai mari jafuri din istoria Americii, într-o atmosferă grunge-pop specifică anilor 1997-1998. Un film distribuit de Forum Film România.

17
/10
/16

CRONICĂ DE FILM Prezentat în cadrul festivalului „Les Films de Cannes à Bucarest”, „Fuocoammare”, documentarul italianului Gianfranco Rosi care a câștigat Ursul de Aur în acest an la Berlinale, este unul din marile filme ale momentului – un portret deopotrivă tandru și dureros al lumii pe care o trăim.

17
/10
/16

Trofeul Dracula 2016 și premiul în valoare de 1000 Euro a revenit producției suedeze The Giant / Jätten, regizate de Johannes Nyholm, „o emoționantă poveste despre oamenii pe care societatea modernă tinde să îi ascundă”. Rikard, personajul principal al filmului, este un bărbat autist, cu o severă diformitate, care încearcă cu ajutorul unui gigant să își găsească drumul spre mama de mult pierdută.

17
/10
/16

Before Love, scurtmetrajului rusesc al regizorului Igor Kovalyov, a primit Trofeul Anim’est la cea de-a 11-a ediție a Festivalului de Film de Animație Anim’est (7 și 16 octombrie). Before Love – un film despre singurătate, neînțelegere şi dezacorduri – a fost premiat pentru ”povestea captivantă, imaginea spectaculoasă și concepția grafică aparte”.

17
/10
/16

Actorul american Robert De Niro va primi Premiul onorific Chaplin din partea Film Society of Lincoln Center, o distincţie onorifică acordată anual celor mai importante personaităţi ale lumii filmului american.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

15
/10
/16

Un nou sezon Garantat 100% începe duminică, 16 octombrie, la TVR 1. Primul invitat al lui Cătălin Ştefănescu în acest sezon este actorul Tim Robbins, câştigătorul unui premiu Oscar şi a două Globuri de Aur. Ediţia poate fi vizionată de la ora 23.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.