VIDEO Matei Vişniec îşi va întâlni astăzi admiratorii la ICR Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-matei-visniec-isi-va-intalni-astazi-admiratorii-la-icr-londra/

Prozatorul, poetul şi dramaturgul Matei Vişniec va intra în dialog cu admiratorii săi londonezi astăzi, la Institutul Cultural Român (ICR) din Londra.

Un articol de Andrada Văsii|28 iunie 2013

Prozatorul, poetul şi dramaturgul Matei Vişniec va intra în dialog cu admiratorii săi londonezi astăzi, la Institutul Cultural Român (ICR) din Londra.

Întâlnirea va fi precedată de spectacolul „Sexul femeii ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia“, în regia lui Alexandru Nagy.

Un poet cu cu piese de teatru

Numărându-se printre cei mai de seamă scriitori români contemporani, cu o vastă operă, tradusă în zeci de limbi, Matei Vişniec trăieşte în prezent la Paris, unde s-a stabilit în 1987, potrivit Institutului Cultural Român din Londra. Poet subtil şi romancier de o rafinată complexitate, acesta este apreciat mai ales pentru piesele sale de teatru, jucate cu succes peste tot în lume, notează Mediafax.

În anul 2009, Matei Vişniec a primit premiul european acordat de Societatea Autorilor şi Compozitorilor Dramatici din Franţa (SACD) pentru întreaga sa activitate, iar în România i s-a decernat, de mai multe ori, premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor, premiul UNITER şi premiul pentru dramaturgie al Academiei Române.

Povestea unor femei din lumi diferite

„Sexul femeii ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia“ explorează relaţia dintre o americancă, psiholog cu înalte studii, şi o femeie din Balcani, victima unui viol suferit în timpul conflictului balcanic de la începutul anilor ’90: două femei provenind din două lumi (aparent) diferite, unite, însă de o suferinţă adâncă, provocată de ororile războiului.

Abordând tema suferinţei umane şi a mântuirii şi examinând adevăruri universale folosind pretextul unor realităţi contemporane uşor identificabile, piesa s-a bucurat de un succes major pe multe din scenele mari ale lumii.

„Sexul femeii ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia“, în regia lui Alexandru Nagy, le are în distribuţie pe Anna Burkholder şi Lavinia Simina, iar spectacolul va fi jucat în limba engleză. Viziunea regizorală cu care abordează piesa „Sexul femeii ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia“ este inspirată de activitatea regizorului la East 15 Acting School din Londra.

Foto credit: Matei Visniec (Facebook)

11
/10
/16

Conceput sub forma unui triptic, impresionantul volum Ulysses, 732. Romanul romanului de Mircea Mihăieş, apărut la Editura Polirom în ediţie cartonată, e prima încercare în România de a face atât o istorie exhaustivă a celei mai celebre cărţi de proză scrisă în limba engleză în secolul XX, cât şi de a expune pentru publicul larg temele, tehnicile şi mizele existenţiale ale acesteia.

04
/10
/16

La finalul acestei luni are loc cea de a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILTM), un proiect internațional dedicat literaturii, cu accent pe zona Europei Centrale si de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 15 evenimente vor avea loc în orașul de pe Bega în perioada 25-28 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitați cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara, conferințe la Universitatea de Vest.

03
/10
/16

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România și le punem la luptă față în față. Cea care va câştiga confruntarea va fi declarată cartea lunii.

28
/09
/16

La treizeci și șase de ani, neurochirurgul Paul Kalanithi a descoperit că suferă de cancer la plămâni. A fost începutul unei schimbări tragice: medicul care tratează pacienți în fază terminală s-a transformat într-un pacient care se luptă să trăiască. Iar viitorul pe care și-l imagina împreună cu soția s-a evaporat.

26
/09
/16

Editura Humanitas Fiction îi aşteaptă pe iubitorii de carte, marţi, 27 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu, pentru o seară dedicată scriitorului italian Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, şi celebrului său roman Fiica papei în care face dreptate uneia dintre cele mai controversate figuri ale istorie, Lucrezia Borgia.

26
/09
/16

Actorul Ioan Gyuri Pascu, fost membru al trupei Divertis, a murit, în această dimineaţă, la vârsta de 55 de ani, în urma unui infarct. Actorul se retrăsese din viaţa artistică din cauza problemelor de sănătate.

22
/09
/16

SCRISORI CĂTRE CEI DIN CĂRȚI Iată, Frida, îți scriu această scrisoare, prima dintr-un șir de scrisori către cei din cărți, și nu mă aștept să-mi răspunzi...

22
/09
/16

În această seară, de la ora 19.00, a Librăria Humanitas de la Cişmigiu, iubitorii de carte sunt aşteptaţi la lansarea cărţii „Drum întrerupt. De la Porţile de Fier până la Muntele Athos“ de Patrick Leigh Fermor. La eveniment vor vorbi istoricul Georgeta Filitti, criticul şi istoricul literar Dan C. Mihăilescu şi prof. univ. Mihaela Irimia, specialist în literatură şi cultură britanică.

15
/09
/16

Târgul Gaudeamus Carte școlară revine în Piața Universității din Capitală, pentru ediția a XIV-a, cu o ofertă bogată de manuale, materiale auxiliare sau beletristică. Târgul, cu intrare liberă, este deschis zilnic între orele 10,00 și 20,00, cu excepția zilei de duminică, 25 septembrie, când programul este 10,00 — 15,00.

14
/09
/16

Cartea „2666” (în trei volume), traducere din limba spaniolă de Eugenia Alexe Munteanu, a fost publicată la Editura Univers, în 2016.

14
/09
/16

Nouă editori germani, austrieci și elvețieni ajung miercuri la București. Aceştia se vor întâlni cu editori români în vederea stimulării numărului de traduceri din limba română în limba germană, în contextul în care România va fi invitată de onoare la Târgul de Carte de la Leipzig din 2018.