VIDEO O copie restaurată a primului film regizat de Orson Welles, cu trei ani înainte de „Citizen Kane“, va fi prezentată la un festival italian
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-o-copie-restaurata-a-primului-film-regizat-de-orson-welles-cu-trei-ani-inainte-de-citizen-kane-va-fi-prezentata-la-un-festival-italian/

Un film regizat de cineastul Orson Welles, cu trei ani înainte de filmul ,,Citizen Kane” cu care a devenit celebru pe plan mondial, a fost descoperit în Italia, unde a fost restaurat, şi va fi proiectat la ediţia din acest an a unui festival de film din Italia.

Un articol de Andrada Văsii|15 august 2013

Un film regizat de cineastul Orson Welles, cu trei ani înainte de filmul „Citizen Kane” cu care a devenit celebru pe plan mondial, a fost descoperit în Italia, unde a fost restaurat, şi va fi proiectat la ediţia din acest an a unui festival de film din Italia.

Istoricii au crezut multă vreme că toate imaginile filmate pentru pelicula „Too Much Johnson”, un film pe care Orson Welles (foto sus) l-a turnat la sfârşitul anilor 1930 pe când avea vârsta de 20 de ani, au fost distruse într-un incendiu.

Însă acel film, o peliculă cu nitraţi, o comedie mută al cărei scenariu a fost scris tot de Orson Welles, a fost descoperit într-un depozit din Pordenone, în Italia, şi a atras atenţia unor arhivişti în decembrie 2012.

La 75 de ani după ce a fost realizat, acest film în care rolul principal este jucat de Joseph Cotten, va fi proiectat la ediţia din acest an a unui festival destinat filmelor mute din Pordenone – Le Giornate del Cinema Muto – pe 9 octombrie. Experţii italieni în cinematografie au colaborat cu reprezentanţii de la Fundaţia Naţională pentru Conservarea Filmelor pentru a restaura această peliculă. Filmul va fi proiectat ulterior, după o săptămână, la Rochester, în statul american New York.

George Orson Welles (1915- 1985) a fost un regizor de film şi teatru, actor, scenarist, distribuitor şi producător american. Considerat un copil minune, a studiat mai multe discipline din industria de divertisment şi a ajuns apoi să exceleze în cele mai multe dintre ele.

Un film sursă de inspiraţie

A devenit faimos pe plan naţional după emisiunea radiofonică din 30 octombrie 1938, în care a lecturat romanul „Războiul lumilor”, H. G. Wells, provocând panică printre auditori.

Este cunoscut în special pentru clasicul său film din 1941 „Cetăţeanul Kane”, care a fost nominalizat în 1942 la Oscarul pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu şi cel mai bun actor. Orson Welles s-a remarcat şi ca actor, în special cu rolul lui Falstaff, interpretat în 1965, în filmul omonim.

Ulterior, stilul său regizoral, dar şi jocul său actoricesc, au exercitat o influenţă majoră asupra cinematografiei mondiale din anii 1950-1970, în special asupra lui Stanley Kubrick, notează Mediafax.

Artist precoce şi polimorf, ţinând cu orice preţ la independenţa sa artistică, pasionat de trabucuri, tauromahie şi magie, Orson Welles a revenit în mod constant pe parcursul carierei sale la teatru şi la literatură, la marile texte clasice („Othello”, „Don Quijote”), dar şi la cele contemporane („Procesul”). Sfidând cu regularitate sistemul de producţie din cinematografia americană şi întreţinându-şi propria legendă, prin efecte spectaculoase şi enigmatice, cineastul american şi-a lăsat multe filme neterminate.

Foto credit: Cinemagia

28
/11
/19

CRONICĂ DE FILM După „Cealaltă Irina” (2009) și „Q.E.D.” (2013), regizorul Andrei Gruzsniczki revine cu un nou lungmetraj, „Zavera” (2019), o dramă minimalistă - dar și manieristă - despre un inginer constructor (Dorian Boguță) a cărui viață e dată peste cap de moartea celui mai bun prieten (Șerban Pavlu).

28
/11
/19

Organizat de American Independent Film Festival și Cinema „Elvire Popesco”, pe 30 noiembrie, Maratonul „Blade Runner” este o invitație în lumea a două filme cult.

27
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Martin Scorsese revine cu voluptate la ce i-a fost cel mai drag: filmul cu gangsteri. Produs și lansat de Netflix, adică în afara limitărilor la durată impuse de o distribuție în cinematografe, „The Irishman” i-a permis veteranului regizor să se lăfăie într-o cronică a mafiei de aproape trei ore și jumătate.

23
/11
/19

10 filme internaționale proiectate în premieră la București, un juriu de excepție, 12 masterclass-uri și 2 workshop-uri cu specialiști în cinematografie și actorie, și voie bună fără limite!

21
/11
/19

CRONICĂ DE FILM După două filme ilustrative, fără forță, eșuate, „Poarta Albă” (2014) și „Fals tratat de mântuire a sufletului” (2018), nu aveam mari așteptări de la noul lungmetraj al regizorului Nicolae Mărgineanu, „Cardinalul” (2019), tot despre victimele comunismului. Filmul are însă câteva calități, fără a fi memorabil.

19
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Primele două episoade din sezonul al treilea al miniseriei „Umbre”, produs de HBO și scris și regizat de Bogdan Mirică, arată mai bine decât primele două sezoane. Asta nu înseamnă că lipsesc de tot replicile teribiliste sau că narațiunea nu e tot simplistă. Doar că personajele sunt mai închegate.