VIDEO Spectacolul „Lulu” în regia lui Silviu Purcărete se joacă la Tokio
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-spectacolul-lulu-in-regia-lui-silviu-purcarete-se-joaca-la-tokio/

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă spectacolul „Lulu” în regia lui Silviu Purcărete în turneu la Tokio, în Japonia. Cele cinci reprezentaţii programate în perioada 27 februarie – 3 martie vor avea loc la Tokyo Metropolitan Theatre.   Actorii Teatrului Naţional din Sibiu vor urca pe scena Teatrului Metropolitan din Tokio la invitaţia directorului artistic […]

Un articol de Andrada Văsii|25 februarie 2013

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă spectacolul „Lulu” în regia lui Silviu Purcărete în turneu la Tokio, în Japonia. Cele cinci reprezentaţii programate în perioada 27 februarie – 3 martie vor avea loc la Tokyo Metropolitan Theatre.

 

Actorii Teatrului Naţional din Sibiu vor urca pe scena Teatrului Metropolitan din Tokio la invitaţia directorului artistic al teatrului, dramaturgul Hideki Noda. „Domnul Noda a văzut spectacolul regizat de Silviu Purcărete în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru din Sibiu din 2011 şi a fost foarte impresionat şi uimit. Sperăm ca acesta să fie începutul unei colaborări bune între Teatrul Naţional din Sibiu şi Teatrul Metropolitan din Tokio.” a declarat Hiroshi Takahagi, vice – directorul Teatrului Metropolitan din Tokio.

 

Spectacolul „Lulu” în regia lui Silviu Purcărete marchează inaugurarea noii clădiri a Teatrului Metropolitan din Tokio, ce a fost închis timp de 17 luni pentru renovări capitale. Mai mult decât atât, acestea sunt primele reprezentaţii publice ale producţiei Teatrului Naţional din Sibiu, după incendiul din 24 septembrie 2011, de la Hala Simerom, locul unde se juca spectacolul „Lulu”. Pentru reprezentaţiile Lulu din Tokio, Lia Manţoc a fost invitată din nou la Sibiu pentru a reface în totalitate costumele pentru acest spectacol, iar decorul a fost reconstruit de o echipă formată din tehnicieni japonezi, sub îndrumarea lui Helmut Stürmer, direct la Teatrul Metropolitan din Tokio. Spectacolul va fi reluat anul acesta şi la Sibiu, unde a început reamenajarea decorului la Hala Balanţa, locul unde se joacă acum mega-producţia „Faust”.

 

 

Spectacolul „Lulu” în regia lui Silviu Purcărete a avut premiera pe 24 mai 2008 şi are la bază textul omonim al dramaturgului german Frank Wedekind. „Lulu” este un spectacol ce pune accent pe detalii şi imagini şocante. Spectatorul stă în proximitatea actorului, ocupând un loc special în amfiteatrul construit de Helmut Stürmer. Montarea lui Silviu Purcărete este o provocare a introspecţiei celor mai intime gânduri despre noi înşine, o trecere luxuriantă despre dorinţe, nedreptăţi, sexualitate patologică şi feminitate. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Ofelia Popii, Mariana Mihu, Diana Fufezan, Ema Veţean, Codruţa Vasiu, Cristina Stoleriu, Cristina Ragos, Maria Anuşcă, Raluca Iani, Constantin Chiriac, Dan Glasu, Cristian Stanca, Adrian Matioc, Pali Vecsei, Mihai Coman, Cătălin Pătru, Gelu Potzolli, Eduard Pătraşcu şi muzicienele Loredana Stranici – violoncel, Laura Călina – vioara şi Cora Miron – pian.

 

Pentru reprezentaţiile din Japonia, publicul va fi aşezat în amfiteatrul creat de Helmut Stürmer, direct pe scena Teatrului Metropolitan din Tokio. Spectacolul va fi prezentat în limba română, cu traducere la cască în limba japoneză. Turneul Teatrului Naţional din Sibiu este organizat de Tokyo Metropolitan Art Space cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR), sub egida Tokyo 2020 – oraş candidat pentru găzduirea Jocurilor Olimpice şi Paralimpice.

 

01
/12
/14

Anul acesta, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Teatrul Ion Creangă lansează campania „Teatru în ghetuțe” – o invitație adresată tuturor copiilor, părinților și bunicilor care vor să se alăture echipei de ucenici și spiriduși a Moșului și să îl ajute pe acesta să împartă cadouri și bucurii.

01
/12
/14

Televiziunea Română programează, în această seară, două filme autohtone - un prilej pentru cinefili de a revedea „la lucru” o serie de mari actori dispăruţi. Astfel, pe TVR 2, de la ora 19.00 puteţi vedea comedia Expresul de Buftea-România (1978), pentru ca două ore mai târziu, pe TVR 1, să ruleze Capcana Mercenearilor, un film regitaz de Sergiu Nicolaescu în anul 1981.

01
/12
/14

Starea de sănătate a actorului Mircea Albulescu este din ce în ce mai bună, la patru zile de la operaţia pe cord pe care a suferit-o la Timişoara, informează site-ul Digi 24, care postează şi o fotografie cu actorul în vârstă de 80 de ani alături de... "salvatorii" săi în halate albe (şi albastre).

30
/11
/14

După jurizarea celor 68 de înscrieri primite, concursul pentru tineri actori Audiție Națională 2014, organizat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematogarfică I.L.Caragiale, cu sprijinul ARCUB, a ajuns la etapa finală. Aceasta se va desfășura în perioada 3-4 decembrie, la sala Ileana Berlogea.

30
/11
/14

Capitala a deschis, oficial, sezonul sărbatorilor de iarnă. În acordul colindelor, bucureştenii şi turiştii sunt aşteptaţi la kilometrul 0, la un pahar de vin fiert, până la finalul lunii decembrie

30
/11
/14

Daniela Apostol. 37 de ani. O fiică de 18 ani, Laura. Un festival de film documentar de 3 ani, Docuart Fest (primul slogan - „Cele mai frumoase povești sunt adevărate”). Și o pasiune pentru povești și tradiții care o urmărește și când merge pe stradă.