Vin’ la Teatru, la Focșani
https://www.ziarulmetropolis.ro/vin-la-teatru-la-focsani/

Cea de-a doua ediţie a festivalului ,,Vin’ la Teatru” se desfăşoară între 9 şi 14 iulie, la Focşani. Intrarea la spectacole este liberă.

Un articol de Liliana Matei|9 iulie 2014

Pentru că pe lista dorințelor prima a fost aceea de a crește, anul acesta spectacolele Vin’ la Teatru au trecut granițele Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia”, au poposit de dragul celor mici la Colegiul Național „Unirea” și au ales să se relaxeze la restaurantul Wassermann.

Festivalul Vin’ la Teatru are în spate aceeași muncă și aceiași organizatori, de origine focșăneni, actuali studenți sau absolvenți ai universităților din București, printre care și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”. Dorința de a oferi teatru pentru juniori, adulți sau pentru împătimiții de distracție în cafenea primează în fața simplei dorințe de a crea diversitate.

Spectacolele invitate din București, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș sau Republica Moldova, oferă publicului focșănean, de două ori pe seară, șansa de a-și petrece altfel timpul liber. Cei mici se vor bucura în perioada 10-13 iulie, de la ora 11:00, de propriul festival, Vin’ la Teatru Junior, găzduit de Colegiul Național „Unirea”. Fie că sunt de coregrafie, improvizație sau pentru copii, prin spectacolele prezente în festival se dorește educarea și crearea unui public conștient de importanța teatrului.

Pentru adolescenți s-au creat atelierele de improvizație, expresivitate corporală, comunicare verbală și nonverbală, precum și un colocviu „Cum să înțelegem teatrul”. Susținute de actori profesioniști și profesori în cadrul U.N.A.T.C. „I. L Caragiale” acestea au menirea de a suscita interesul tinerilor pentru teatru, dar și pentru o viitoare carieră în domeniu.

Pentru adulți a fost creat special atelierul de educație parentală susținut de psihologul Diana Stănculeanu din dorința de a dezvolta latura educațională pentru toate vârstele, și nu doar cea de divertisment. Ultima zi, 14 iulie, este dedicată scurtmetrajelor datorită parteneriatului creat cu festivalul de film Next, iar proiecțiile vor avea loc la Cinema Balada.

INFO

Intrarea la spectacole este liberă; și atelierele sunt gratuite.

Pe 9 iulie, la ora 17:00, publicul este așteptat la Teatrul Municipal „Maior Gh. Pastia” la primul spectacol din cadrul festivalului, „Rinocerii” după Eugen Ionescu, dublu premiat în Gala Absolvenților U.N.A.T.C. „I. L. Caragiale”. La ora 20:30, la restaurantul Wassermann, se joacă spectacolul SNAP din Cluj-Napoca.

Programul integral poate fi vizualizat pe site-ul oficial al festivalului: vinlateatru.ro precum și pe pagina de facebook.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.