Un interviu cu criticul Eddie Bertozzi, directorul artistic al celei de-a treia ediţii a „Visuali Italiane – Noua Cinematografie Italiană în România”, care va avea loc în luna martie în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.
Un articol de Ionuţ Mareş|28 februarie 2024
Festivalul dedicat cinematografiei italiene revine în martie cu a treia ediție, care va avea loc la București (4 – 10 martie, Cinema Muzeul Țăranului), Cluj-Napoca (14 – 17 martie, Cinema Victoria), Iași (23 – 24 martie, Cinema Ateneu) și Timișoara (28 – 31 martie, Cinema Victoria).
De asemenea, pentru 29 mai – 2 iunie, „Visuali Italiane” anunță un parteneriat cu Este Film Festival din Sibiu.
„Visuali Italiane – Noua Cinematografie Italiană în România” aduce publicului cele mai bune producții recente, de la regizori consacrați la debuturi uimitoare, precum și filme de referință, care vor putea fi văzute în prezența unor invitați speciali – regizori sau actori, anunţă Institutul Italian de Cultură din Bucureşti.
În selecția festivalului, realizată de curatorul și criticul Eddie Bertozzi şi care va fi deschisă de noul film al lui Matteo Garrone, „Io Capitano” / „Eu căpitan”, nominalizat la Oscar 2024, se regăsesc titluri precum „Comandante” / „Comandantul”, co-scris și regizat de Edoardo De Angelis, „La Chimera” / „Himera”, de Alice Rohrwacher, selectat anul trecut în Competiţia Festivalului de la Cannes, „Misericordia” / „Mizericordie”, de Emma Dante, „Gli oceani sono i veri continenti” / „Adevăratele continente sunt oceanele”, de Tommaso Santambrogio, „Te l’avevo detto” / „Ți-am zis eu!”, de Ginevra Elkann, „Palazzina Laf” / „Clădirea Laf”, de Michele Riondino, și clasicul „Le conseguenze dell’amore” / „Consecințele iubirii”, de Paolo Sorrentino, care poate fi revăzut la 20 de ani de la lansare.
Eddie Bertozzi are un doctorat în Studii de Film Chinez la SOAS, Universitatea din Londra. A fost manager de program al Săptămânii Internaționale a Criticilor de Film de la Veneția (Festivalul de Film de la Veneția) din 2009 până în 2020 și este curator la Festivalul Filmmaker din Milano din 2017. În 2021 s-a alăturat Festivalului de Film de la Locarno în calitate de șef al comitetului de selecție pentru secţiunea Pardi di domani și consilier pentru secțiunile competitive. De asemenea, lucrează în distribuția de film din 2014, în prezent fiind responsabil de achiziții pentru compania italiană de producție și distribuție Be Water Film. Este membru al SNCCI (Uniunea Criticilor de Film Italieni) și EFA (Academia Europeană de Film).
Eddie Bertozzi
Ionuţ Mareş: Care au fost principiile după care ai realizat selecția?
Eddie Bertozzi: Am vrut doar să respect principiul plăcerii cinematografice pure și al surprizei. Scopul meu a fost să modelez o selecție de titluri care arată și se simt foarte diferite unele de celălalte, cartografiind peisajul pestriț al cinematografiei italiene de astăzi. De la filme de gen cu buget mare la bijuterii arthouse strălucitoare, selecția își propune să fie o călătorie aventuroasă prin numeroasele fețe ale producției de film italiene contemporane.
Cum reflectă noile filme ale lui Matteo Garrone și Alice Rohrwacher viziunea lor originală, care îi diferențiază, fiecare în felul său, de alți regizori italieni contemporani consacrați?
Matteo Garrone și Alice Rohrwacher sunt doi dintre cei mai mari regizori italieni – și nu numai italieni – care lucrează astăzi. Poţi recunoaște filmele lor dintr-o singură scenă sau chiar dintr-o singură imagine. Sunt unice prin consistența viziunilor lor estetice recurente și a obsesiilor tematice. Sunt adevărați autori.
În cel mai recent film al său, „Io Capitano”, Garrone îmbină două tendințe care i-au influențat întregul cinema, pulsul realist și impulsul fabulei, într-o lucrare puternică de umanism pur. În ceea ce privește „La chimera”, Rohrwacher continuă să ridice ștacheta visului ei magnific privind cinemaul, sfidând formele convenționale pentru a explora noi teritorii pentru cinematografia italiană.
Cum ai descrie noua generație de cineaști italieni, reprezentată în selecție de mai multe debuturi?
Cred că sănătatea unei cinematografii naționale este dată de calitatea debuturilor sale. Pe această bază, putem spune cu bucurie că cinematografia italiană o duce bine. Filmele regizorilor la debut pe care le prezentăm în selecția noastră arată curaj în alegerea subiectelor și strategiilor vizuale, trecând de la comentarii sociale la reflecții existențiale.
Vom putea revedea, la 20 de ani de la lansare, „Le conseguenze dell’amore”. De ce este aceasta o proiecție specială? Și cum ai descrie statutul lui Paolo Sorrentino în cinematografia italiană acum, la două decenii după acel moment?
Paolo Sorrentino este probabil cel mai apreciat regizor italian de astăzi la nivel internaţional. El a inventat un nou stil, o abordare vizuală a imaginilor cinematografice care este imediat recunoscută și care a fost întâmpinată cu un entuziasm de neegalat de publicul din întreaga lume. Sărbătorirea a 20 de ani de la apariţia „Le conseguenze dell’amore”, cel de-al doilea lungmetraj al lui Sorrentino, este astfel o ocazie specială de a (re)descoperi geneza unuia dintre cei mai influenți cineaști care lucrează astăzi. Și este un film atât de grozav – neobosit de elegant, emoționant într-un mod subtil.
Pare că cinematografia italiană merge bine de câțiva ani, cel puțin judecând după prezența la marile festivaluri a unor cineaști consacrați, din diverse generații, dar și a unor voci noi și foarte diferite. Este corectă impresia? Care este starea filmului italian contemporan?
Această impresie este mai mult decât corectă. Pe de o parte, cinematografia italiană pare să funcționeze întotdeauna în umbra gloriei sale trecute, purtând greutatea marilor autori care au definit istoria cinematografiei. Cu toate acestea, starea filmului italian contemporan sugerează astăzi că trăim o altă eră înfloritoare: cineaști consacrați și nou-veniți interesanți lucrează printr-un spectru larg de posibilități, de la mainstream la arthouse, ridicând în mod constant ștacheta calității și a recunoașterii lor la nivel mondial.
Imaginea principală – cadru din „La chimera”
