Vlad Ivanov şi „amicii” – John Hurt, Ed Haris şi Tilda Swinton -, închid DaKINO-ul
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-ivanov-si-amicii-john-hurt-ed-haris-si-tilda-swinton-inchid-dakino-ul/

Mult-aşteptatul film Snowpiercer, în care Vlad Ivanov joacă alături de mari nume ale cinematografiei va avea premiera în România fiind prezentat în închiderea Festivalului Internaţional de Film DaKINO, ediţia 23.

Un articol de Petre Ivan|25 februarie 2014

Mult-aşteptatul film Snowpiercer, în care Vlad Ivanov joacă alături de mari nume ale cinematografiei va avea premiera în România, fiind prezentat în închiderea Festivalului Internaţional de Film DaKINO, ediţia 23.

Filmul, regizat de coreeanul Bong Joon-ho, îi are pe afiş pe: Tilda Swinton– câştigătoare a Premiului Oscar pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar în Michael Clayton, 2008, Octavia Spencer, câştigătoare a Premiului Oscar pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar în The Help/ Culoarea sentimentelor, 2012,John Hurt, de două ori nominalizat la Premiile Oscar pentru The Elephant Man în 1981 şi Midnight Express în1979 şi Ed Harris, de patru ori nominalizat la Premiile Oscar pentru The Hours în 2003, Pollock în 2001, The Truman Show în 1999 şi Apollo 13 în 1996.

Vlad Ivanov

Filmul îi are de asemenea în distribuţie pe Chris Evans (The Avengers) şi Jamie Bell– câştigător al Premiului BAFTA pentru rolul din Billy Elliot în 2001. Snowpiercer va fi proiectat sâmbătă, 15 martie, orele 20.00 la CinemaPRO, prin amabilitatea MediaPro Distribution.

Un SF post-apocaliptic a cărui acţiune are în prim plan un tren imens care călătoreşte în jurul lumii îngheţate, filmul este adaptarea romanului grafic Le Transperceneige, de Jacques Lob, Benjamin Legrand şi Jean-Marc Rochette.

Bong Joon-ho semnează regia pentru titluri precum The Host (2006), segmentul Shaking Tokyo din cadrul tripticului Tokyo! (2008, realizat împreună cu Leos Carax şi Michel Gondry), Mother (Un Certain Regard, Cannes 2009, unde a concurat cu Poliţist, adjectiv şi Amintiri din Epoca de Aur, ambele avându-l pe Vlad Ivanov pe afiş).

Festivalul Internaţional de Film DaKINO se va desfăşura în perioada 12- 16 martie la Bucureşti. Gala de Deschidere şi Gala de Închidere DaKINO 23 vor fi găzduite de CinemaPRO pe 12 şi respectiv 15 martie, iar proiecţiile din cadrul Festivalului de Hollywood Multiplex Bucureşti Mall între 13 şi 16 martie.

Foto cu Vlad Ivanov şi Snowpiercer – MediaPro Distribution şi Cinemagia

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.