Vlad Logigan, actor: „Trăiesc și pentru dragoste, și pentru teatru”
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-logigan-actor-traiesc-pentru-teatru-si-dragoste/

INTERVIU Vlad Logigan (32 de ani) vorbeşte despre Momo, adolescentul evreu din „Ibrahim şi florile Coranului”. Cel mai nou spectacol al Teatrului Metropolis, în regia lui Chris Simion, se joacă pe 23, 24, 25 şi 26 ianuarie.

Un articol de Monica Andrei|15 Ianuarie 2016

Monica Andrei: De ce crezi că trebuie să vină publicul să vadă noua premieră a Teatrului Metropolis, “Ibrahim şi florile Coranului”?

Vlad Logigan: Pentru povestea care este foarte frumoasă, despre umanitate, omenie, prietenie, înţelegere, acceptare. Apoi, pentru mesajul şi învăţăturile care vin din poveste. Un puşti evreu este prieten cu un arab musulman, sufit. Subiectul este delicat, el continuă să vorbească despre prietenie şi înţelegere dincolo de bariere, de prejudecăţi. În principiu este vorba despre acceptare şi împrietenire indiferent care ţi-e culoarea, religia, naţia, direcţia în care bate vântul tău.

Alt motiv este distribuţia. Am o deosebită plăcere să joc alături de Marian Râlea, Claudiu Bleonţ, Magda Catone, Lia Bugnar, Amelia Ursu, în regia lui Chris Simion. Decorul realizat de Maria Miu este atât de frumos, cum nu s-a mai văzut în teatrul românesc de multă vreme, şi nu vreau să dau detalii, pentru ca spectatorul să aibă curiozitatea să intre în sala nouă de la Teatrul Metropolis, la parter.

Cum te-ai apropiat de personaj?

Joc Momo sau Moise, adolescentul evreu, care trăieşte o pendulare între mediul de acasă şi lume; are un tată dur, cu care nu reușește să comunice. Însă reușește cu Ibrahim, arabul, care trăieşte pe o uliţă evreiască din Paris; acolo descoperă înţelegere, compasiune, primeşte sfaturi. Personajul meu are pendulări permanente între scene dure cu tatăl lui şi scene de lumină cu prietenul său, Ibrahim. Tatăl îl părăseşte, rămâne singur, iar Ibrahim îi devine prieten şi confident şi îl ajută să păşească drept în viaţă; e suplinitor de părinte, partener de joacă, îl învaţă ce înseamnă imaginaţia, cum să vadă viaţa zâmbind şi cu sufletul pe afară.

Dacă personajul Ibrahim ar fi acum de faţă cu noi, ce i-ai spune?

Că-l iubesc. Pentru că face pentru Momo enorm de multe lucruri, iar personajul meu nu le merită. Vede că am nevoie. Dă sfaturi, poveţe, le oferă, ca un om bun, unuia mic care are nevoie.

De ce alegi să joci la Teatrul Metropolis? Joci pentru că-ţi plac personajele, distribuţia, regizorul sau pentru că teatrul este nou?

E un cumul de motive. Regizorii mi-au oferit încrederea să joc rolul crezând că eu voi putea face ceva; pe de altă parte, e vorba de jocul în sine, cu partenerii de scenă, jocul meu cu personajul, aşa cum e descris în text; încercarea de a-l face cumva viu şi a-l întruchipa pe scenă. La Teatrul Metropolis îmi face plăcere să joc și în „Tarelkin” şi în „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria”.

Aici, la Metropolis, este un colectiv frumos, începând de la doamna de la bilete, la personalul tehnic de la scenă, domnul de la pază, pompierul. Vin cu bucurie de mulţi ani aici. Oamenii care muncesc în teatru te primesc cu braţele deschise, se bucură când joci. Sunt maşinişti la „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria” care mai bagă ochiul în culise, pentru că le place scena; o privesc ca nişte spectatori şi mai uită câte o manevră. E o atmosferă frumoasă. Mă întorc cu bucurie întotdeauna ca să joc.

Ce alegi între dragostea pentru teatru sau dragostea pentru o femeie?

Grea întrebare! (Râde) Există loc pentru multă dragoste pe lumea asta. Nu cred că trebuie să alegem.

Dimineaţa eşti prezent la repetiţii şi seara la spectacol. Când mai ai timp şi pentru dragoste?

Îmi găsesc timp dacă ea mă iubeşte. Cred că există loc în vieţile noastre pentru mult mai multă dragoste şi este important să ştii să oferi.

Eşti îndrăgostit?

Da. O iubesc pentru cine este ea, pentru sufletul ei. Nu e din teatru.

Dacă nu ar fi fost teatrul, ce altă meserie ai fi avut?

Nu ştiu. Doamne, ce bine, că există teatrul!

Ce recomanzi publicului tău?

Le recomand să aplaude doar dacă le-a plăcut ce au văzut pe scenă. Să fie onest. Astăzi, spectatorul aplaudă orice.

Eşti din Iaşi, joci în Bucureşti, mai joci şi pe la teatrele din provincie?

Nu. Joc doar în Bucureşti. Aici, am absolvit Facultatea de Teatru, de la Universitatea Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”. Mi-am dat şi doctoratul. Predau la Facultatea de Teatru. Mă înţeleg bine cu studenţii. Încerc să relaţionez diferit cu ei. Nu cred că există o reţetă care să meargă tuturor studenţilor. Ei vin cu bagaje emoţionale diferite, din medii diferite, unii sunt introvertiţi, alţii extrovertiţi.

Unul vrea repede să zboare şi trebuie ajutat tocmai ca zborul lui să fie susţinut. Altul a citit mult, dar e introvertit şi trebuie să am răbdare, ca și cum aș lucra cu un ghiocel care iese de sub zăpadă, să crească la timpul lui; aşa e ritmul lui, ţine de o bucătărie interioară. Merg cu fiecare student în funcţie de datele lui.

Eu am o expresie – „lucrez cu materialul clientului, ca la croitor”; adică lucrez cu ce are el şi încercăm să vedem împreună. Sunt ca un antrenor, dar căutarea este a lui.

Cum te vezi în viitor?

Sper că vesel şi optimist. (Râde)

O să te însori?

Da, mi-a trecut prin cap, dar mai vedem. Am timp. Cu teatrul m-am însurat deja.

Şi n-o să te mai poţi însura şi cu altcineva sau altceva…

Nu se mai poate? (Râde) Eu cred că se poate. Este loc de dragoste. Nu cred că voi avea de-a face cu gelozia. Trăiesc şi pentru dragoste, şi pentru teatru.

FOTO: Facebook Vlad Logigan

08
/02
/19

INTERVIU „Monștri.”, debutul regizorului Marius Olteanu, este singurul film românesc din selecția din acest an a Festivalului de la Berlin, unde a fost inclus în secțiunea Forum. Un film cu o „poveste de dragoste atipică”, așa cum o numește Marius Olteanu, care vorbește pe larg despre realizarea acestui lungmetraj ambițios.

30
/01
/19

Andreea Soare, soprană la Opera din Paris, puțin cunoscută în presa și constiința publică din România, este o voce deja consacrată și valorificată pe marile scene ale lumii. Deși și-a câstigat un renume la nivel european, un renume care îi asigură un loc în rândul elitei muzicale tinere, ea este cuprinsă de o dorință arzătoare de a cânta acasă, acasă însemnând România, țara pe care a învățat să o iubească pornind de la familie.

18
/12
/18

Povestea scrisă și regizată de Andreea Cristina Borțun, cea a celor a doi frați care se reîntâlnesc după mai bine de zece ani, în timpul unor proteste, despre vinovăție și frică, despre Cain și Abel, despre dragoste și ură, pe fundalul unei Românii în tranziție, îi aduce față în față pe Cosmina Stratan și Alexandru Ion.

Page 1 of 3212345...102030...Last »