Voltaj promovează România „din toată inima”
https://www.ziarulmetropolis.ro/voltaj-promoveaza-romania-din-toata-inima/

Videoclipul noului single al trupei Voltaj, intitulat „Din toată inima”, include imagini cu locuri spectaculoase din România şi secvenţe dintr-un documentar de promovare a ţării prin sporturi extreme şi acrobaţie, „Transylvania Dragon”, realizat de regizorul Sabin Dorohoi.

Un articol de Petre Ivan|21 iulie 2015

Parteneriatul dintre trupa Voltaj şi producătorul documentarului este mai vechi. Videoclipul piesei „De la Capăt”, care a reprezentat România la Eurovision 2015, a fost realizat cu secvenţe din scurtmetrajul „Calea Dunării”, semnat de Sabin Dorohoi, producătorul care a făcut şi „Transylvania Dragon”.

Documentarul „Transylvania Dragon” este un proiect original realizat pe bază de voluntariat pentru promovarea ţării prin sport şi spectacol. Este iniţiativa unor tineri profesionişti care au lucrat un an ca voluntari pentru acest demers.

De aceea, pentru moment, documentarul este disponibil online numai ca „video on demand”. Preţul vizionării este de 8 lei (2 dolari), iar suma care se va strânge va fi donată voluntarilor care au muncit pentru aces proiect.

Peste 3-4 luni vom lansa online şi varianta gratuită a filmului. Dar deocamdată încercăm să-i răsplătim măcar simbolic pe cei care au lucrat benevol la acest proiect! Măcar pentru aceşti oameni extraordinari, vizionaţi filmul! 2 dolari nu e mult! Poate chiar filmul să dea idei de concedii pentru vara asta! – Sabin Dorohoi, regizorul clipului.

Documentarul „Transylvania Dragon” poate fi vizionat în întregime pe site-ul oficial al producţiei.

Documentarul „Transylvania Dragon” spune povestea lui Flaviu Cernescu, un inginer IT, care a renunţat la slujbă pentru a se dedica sportului şi acrobaţiei.

De zece ani merge pe monociclu şi sfidează gravitaţia pe o chingă de numai doi centimetri, numită slackline. Este supranumit „Balaurul”.

În 1638, un acrobat a mers pe sfoară la înălţime în mai multe oraşe din Transilvania. După 377 de ani, Flaviu a decis să plece pe urmele lui.

Foto: Voltaj, România „din toată inima” – transylvaniadragon.com.

18
/03
/15

Experimente originale, filme provocatoare ale unor regizori consacraţi, precum David Cronenberg, şi o privire în spatele camerei de filmat sunt cele trei secţiuni cu dedicaţie pentru cinefili care intră în programul celei de-a noua ediţii a Festivalului Internaţional de Film NexT.

17
/03
/15

Lungmetrajul "Still Alice", cu Julianne Moore în rolul principal, va fi prezentat în premieră în România, pe 26 martie, de la ora 20.00, la CinemaPRO din Capitală, în deschiderea celei de-a 24-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film DaKINO.

17
/03
/15

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica revine între 26 și 30 aprilie, la Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu din București, cu o selecție de filme puternice, dezbateri și evenimente speciale. Cea de-a patra ediție a festivalului va pune în discuție un subiect fierbinte, conflictul dintre Rusia și Ucraina, într-un program special.

17
/03
/15

Un prieten mai tânăr, cinefil de pripas, cataloghează filmele în trei feluri: 1. E bun, merită descărcat de pe net.; 2. Nu merită nici să fie furat.; 3. Arta se plătește, merg la cinematograf! Într-o discuție particulară devenită parțial publică grație scrisului am încercat să-l conving că ”Aferim!” merită fiecare leu pe care îl va scoate din buzunar!

16
/03
/15

Cel mai așteptat film românesc al anului “AFERIM!”, în regia lui Radu Jude, a avut un număr record de spectatori în cinematografele din România, în primul weekend de lansare. Pelicula care a câștigat trofeul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin a fost văzută de 20.039 de spectatori din toată țara și a obținut încasări de 257.404 lei

16
/03
/15

Cel de-al optulea film din franciza cinematografică SF "Războiul stelelor/ Star Wars" va fi lansat pe 26 mai 2017, a anunţat Bob Iger, directorul executiv al Walt Disney Co. Star Wars VII - “Star Wars: The Force Awakens” are premiera prevăzută pentru 18 decembrie 2015.

14
/03
/15

CRONICĂ DE FILM Nominalizat la premiile Academiei Europene, „Waiting for August” tratează, în manieră observațională, dar și cu un lirism bine temperat, problema copiilor cu părinții plecați în străinătate. Emoționantul documentar belgiano-român regizat de Teodora Ana Mihai este proiectat în cadrul One World Romania (16-22 martie).

13
/03
/15

Regizorul Cristian Mungiu a declarat că se pregăteşte să realizeze un nou film, care va vorbi despre compromis şi implicaţiile rolului de părinte, noua producţie fiind legată şi de perioada actuală pe care o traversează cineastul român.

13
/03
/15

“AFERIM!”, cel mai așteptat film românesc al anului, a fost lansat oficial aseară la București în cadrul a trei premiere de gală organizate la Cinema Pro și Cinema City din AFI Cotroceni.

13
/03
/15

De 15 ani, la fiecare sfârşit de lună martie, Radio România Cultural îi premiază, intr-o gală a valorii şi a rafinamentului, pe cei care au performat în diferitele domenii ale culturii în anul anterior. Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XV-a, va avea loc luni, 23 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon.