Volumul lui Klaus Iohannis şi editurile Humanitas, Rao şi Polirom, vedetele Gaudeamus 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/volumul-lui-klaus-iohannis-si-editurile-humanitas-rao-si-polirom-vedetele-gaudeamus-2014/

Trofeele Gaudeamus 2014 pentru edituri au fost câştigate de Humanitas (locul I), Rao (locul al II-lea) şi Polirom (locul al III-lea), iar cea mai râvnită carte a târgului, decisă prin votul publicului, a fost volumul autobiografic „Pas cu Pas”, de Klaus Iohannis, apărut la Curtea Veche.

Un articol de Petre Ivan|24 noiembrie 2014

Numărul vizitatorilor în cele cinci zile ale Târgului Internaţional Gaudeamus, desfăşurat în perioada 19 – 23 noiembrie, la Romexpo în Bucureşti, a fost de aproximativ 117.000, faţă de 115.000 la ediţia din 2013, stabilindu-se astfel un nou record în istoria evenimentului, informează organizatorii.

Un alt record a fost stabilit prin numărul de evenimente la care publicul a participat – 750.

Programul invitatului de onoare – Federaţia Rusă – a cuprins peste 30 de evenimente organizate în incinta târgului şi în alte spaţii din Bucureşti, prezentând 17 scriitori, critici literari, editori, jurnalişti şi muzicieni din Rusia.

Numeroase personalităţi ale vieţii publice din România au trecut pragul târgului şi în acest an. Klaus Iohannis, preşedintele ales al României, a fost prezent la târg de două ori – prima dată, pe 19 noiembrie, la lansarea volumului autobiografic „Pas cu Pas”, iar a doua oară, pe 21 noiembrie, în calitate de invitat special la lansarea volumului „Tranziţia. Primii 25 de ani”, semnat de Alina Mungiu-Pippidi şi Vartan Arachelian şi apărut la editura Polirom.

Târgul de carte s-a încheiat oficial duminică, odată cu decernarea premiilor Gaudeamus – ediţia XXI.

Foto: Gaudeamus 2014 – gaudeamus.ro

22
/12
/19

Dragostea este în fel și chip. Sentimentul suprem, care se colorează în infinite nuanțe, care înflăcărează imaginația creatorilor dintotdeauna, a dat naștere unora dintre cele mai reușite romane, care își păstrează peste ani puterea de seducție asupra cititorilor.

16
/12
/19

Miercuri, 18 decembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc lansarea romanului „Doamna Pylinska și secretul lui Chopin” de Eric-Emmanuel Schmitt, bestseller Gaudeamus 2019, recent apărut în seria de autor dedicată scriitorului francez, la Humanitas Fiction, în traducerea lui Doru Mareș.

15
/12
/19

Cartea „Milioanele arlechinului”, traducere din limba cehă și note de Sorin Paliga, a fost publicată la Editura Art în anul 2019.

14
/12
/19

Editura Humanitas vă învită luni, 16 decembrie, la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea romanul „Deborah” de Cătălin Mihuleac, volum publicat în colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani”, coordonată de Andreea Răsuceanu.

05
/12
/19

Editura Corint vă invită la un eveniment cu totul special, dedicat pasionaților de istorie, dar și celor pentru care Regele Mihai I ocupă un loc aparte în inimă și bibliotecă. Joi, 5 decembrie, ora 18:00, la Exotique (Splaiul Unirii, nr. 96, București), are loc relansarea volumului „Ultimele convorbiri cu Regele Mihai I“ de Bogdan Șerban-Iancu.

04
/12
/19

Editura Humanitas Fiction vă invită joi, 5 decembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la o întâlnire cu Eshkol Nevo, liderul noii generații de scriitori israelieni, prilejuită de lansarea romanului „Simetria dorințelor“, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea excelentă a Ioanei Petridean. Vor participa, alături de autor, jurnaliștii Cătălin Striblea și Marius Constantinescu. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.