„Voyage of Time: Life’s Journey” – invitaţie la contemplare prin călătorie
https://www.ziarulmetropolis.ro/voyage-of-time-lifes-journey-invitatie-la-contemplare-prin-calatorie/

Seria Documentary Mondays din această primăvară continuă cu un documentar ca o poezie, care îmbină datele ştiinţifice cu imagini impresioante, menite să absoarbă privitorul într-o lume care e a noastră, însă pe care ochiul uman nu o poate surprinde astfel. Luni, 21 mai, de la ora 20:00, la Centrul Ceh, vedem „Voyage of Time: Life’s Journey”, primul documentar al renumitului regizor Terrence Malick, narat de Cate Blanchett.

Un articol de Liliana Matei|17 mai 2018

Abordând atât trecutul nostru planetar, cât și o căutare a locului umanității în viitor, documentarul vibrează cu energia naturii în sine, combinând diferite efecte speciale inovatoare cu imagini de arhivă terifiante de pe întreg mapamondul, în căutarea a ceea ce rămâne, ceea ce supraviețuiește timpului schimbător.

Acțiunea trasează cronologia științifică a Terrei, de la nașterea stelelor până la apariția vieții și, în final, la debutul umanității şi schimbările pe care aceasta le produce asupra planetei. Malick invită publicul să asiste la trecut, prezent și viitor într-un mod intim. Lucrând cu o echipă de consultanți științifici și artiști vizuali conduși de Dan Glass (The Tree of Life, Batman Begins, The Matrix Reloaded), documentarul ilustrează o înșiruire de fenomene naturale nemaivăzute – celeste și terestre, macroscopice și microscopice – într-o varietate de moduri. 

Unul dintre cele mai mărețe vise ale mele” – spune regizorul despre documentarul la care a lucrat mai bine de 40 de ani. Un film colaj (la fel ca Koyaanisqatsi de Godfrey Reggio) care intenționează să ilustreze viața unui univers nedescoperit. Probabil cel mai ambițios film al lui Malick, Voyage of Time este un film ce poate fi considerat a fi extrem de experimental, incluzând imagini puternice care dau o notă copleșitoare imaginii filmului. Acesta a fost lansat în două versiuni, cea narată de Cate Blanchett, de 90 de minute, pentru publicul larg și o a doua, narată de Brad Pitt, de 40 de minute, pentru IMAX.

Dacă unele imagini vă sunt cunoscute, este pentru că acest proiect realizat de Terrence Malick porneşte de la prologul filmului The Tree of Life, care a primit premiul Palme D’Or în 2011, dezvoltând astfel o idee care îl măcina de mult de regizor.

Aşadar,  Centrul Ceh ne propune o nouă aventură cinematografică. Ca de obicei, intrarea este liberă şi berea Budweiser Budvar din partea casei.

Eveniment Facebook aici.

 

01
/06
/21

Documentarul, care a avut premiera mondială anul trecut în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a fost selectat în secțiunea competițională Forum, va fi distribuit de microMULTILATERAL cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Lansarea documentarului „Ieșirea trenurilor din gară” va marca cei 80 de ani de la Pogromul de la Iași, unul dintre cele mai violente masacre din istoria evreilor din România.

01
/06
/21

Așteptarea cinefililor s-a încheiat: se redeschid cinematografele! Pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, prichindeii pot urmări pe marile ecrane, în avanpremieră, noile aventuri ale nătăflețului “Peter, iepuraşul fugit de-acasă”, iar din 11 iunie 2021, filmul va rula pe marile ecrane din toată țara. Oare ce pozne mai isprăvește Peter și prin ce peripeții trece alături de prietenii lui? Aflăm curând, la cinema – prilej de distracție pentru întreaga familie!

26
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Sunt greu de ghicit mizele din spatele noului film ca regizor al lui Horaţiu Mălăele, „Luca” (2020), realizat după un scenariu de Adrian Lustig. Adevărul e că lungmetrajul pare un amestec între unele din obsesiile lui Mălăele şi unele din obsesiile lui Lustig, cei doi colaborând şi la „Nunta mută” (2008) şi „Funeralii fericite” (2013).

24
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Dacă e ceva ce diferenţiază cu adevărat „Undine” (2020), noul titlu al cunoscutului regizor Christian Petzold, de alte filme din categoria sa, adică opere europene de autor cu priză în festivaluri şi gale de premiere, este prezenţa mai multor trimiteri la romantismul german. Cam toate cronicile au remarcat de altfel aspectul de basm modern.

24
/05
/21

Cinematografia spaniolă va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) printr-un program amplu, Focus Spania, care va include proiecții și evenimente speciale, întâlniri cu cineaști, masterclass-uri, inițiative de industrie și expoziții.

24
/05
/21

Începând cu ultimul weekend al lunii mai, Arhiva Activă lansează un program de recuperare și de promovare critică a cinematografiei românești, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme și cu Cinemateca Română.

20
/05
/21

Filmul „Câmp de maci” (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat atât Premiul pentru cel mai bun film în secțiunea Fest Focus a Festivalului Internațional de Film din Belgrad, cât și Premiul pentru cel mai bun film queer (oferit de festivalul Merlinka). De asemenea, și juriul Festivalului D’A Film Barcelona din Spania a recompensat filmul cu cel mai important premiu din secțiunea Talents.

19
/05
/21

Independența Film lansează pe 21 mai în cinematografele deschise din țară „Undine”, o poveste de dragoste modernă inspirată din basme și semnată de Christian Petzold, regizorul german cunoscut publicului din România pentru „Transit” (2018). Paula Beer, protagonista filmului, a câștigat premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a fost recompensat și cu Premiul FIPRESCI la același festival.

18
/05
/21

Serialul de televiziune cu Matthias Schoenaerts în rolul principal, una dintre cele mai spectaculoase producții cinematografice europene, a început filmările în România Serialul este o producție CANAL+ și Sky Studios realizat de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franța), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal și Frame Film (România).

17
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Cu „Femeia de la fereastră” (2021), proaspăt lansat pe Netflix, regizorul Joe Wright propune un film de suspans care se inspiră din „Rear Window” (1954) al lui Alfred Hitchcock. Însă nu trece de nivelul de pastişă.

17
/05
/21

Așteptarea ia sfârșit! Filmele revin pe marile ecrane de la Cineplexx începând de vineri, 28 mai, în toate cele cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. Locațiile vor fi pregătite să găzduiască din nou spectatorii și fascinantul univers cinematografic, cu cele mai avansate tehnologii de imagine și sunet.

14
/05
/21

Până la 25 mai, cinci dintre documentarele de scurtmetraj din anii `30-`40 ale lui Jean Mihail, unul din pionierii cinematografiei române, pot fi vizionate gratuit pe platforma Cineclub Sahia Vintage, în cadrul Cineclubului One World Romania.