West Side Story – Manifestul unei generații care munceşte din zori până la miezul nopții
https://www.ziarulmetropolis.ro/west-side-story-manifestul-unei-generatii-care-munceste-din-zori-pana-la-miezul-noptii/

Ne apropiem cu paşi repezi de Festivalul Naţional de Teatru, ediţia din anul 2014. Noutatea absolută a celei de-a 24 ediţii a FNT-ului este producţia proprie a unui spectacol complex, cu mişcare, muzică, text şi melodii interpretate de nu mai puţin de 21 de actori, aleşi în baza unui casting riguros organizat de UNITER şi de Răzvan Mazilu, în luna iulie a acestui an.

Un articol de Judy Florescu|16 octombrie 2014

Pe Broadway, repetițiile la un musical durează de la 6 la 8 săptămâni, mă informează un ziar american. O zi de repetiție la un musical de pe Broadway nu depășeste 8 ore și jumătate, timp stabilit prin contractul cu Asociația pentru drepturile actorilor. Se abat de la timpul standard repetițiile finale, care pot ajunge chiar și la 10-12 ore.

Un regizor de musical se confruntă cu cele mai mari dificultăți legate de stilistica spectacolului, de coregrafie, de construirea unei scene, de armonizarea actorilor din distribuție.  Regăsim într-un regizor de musical capacitățile unui strateg, ale unui psiholog, ale unui mediator care trebuie în același timp să fie un creator de artă vie, în mișcare.

Deși în România musicalurile se fac rar, acest gen de performance adună trei oameni într-unul singur – dansatorul, cântăreţul și actorul. Nu știm dacă un rol într-un musical este o provocare sau mai degrabă o pacoste pentru tinerii actori aflați la început de drum, dar, în mod cert, prin acest tip de spectacol ei își testează capacitățile artistice.

Se repetă în regim spartan de la orele dimineții până târziu în noapte, ba la sala de balet a TNB-ului, ba în podul Odeonului. Se lucrează la coregrafie, canto, text. Ideea Marinei Constantinescu și a lui Răzvan Mazilu se apropie din ce în ce mai mult de conceptul final.

„Muzica asta e gândul“, spune Răzvan Mazilu, care îi pune în mișcare pe acei câțiva tineri care repetă pașii de dans de la West Side Story. Nefiind prima repetiție la care asist, încep să le învăț numele tinerilor actori, pe care îi recunosc din unele spectacole. Rareori se menționează de cât de intens muncește noua generație de artiști pentru a se integra în breaslă și pentru a-și câștiga un statut în faţa publicului.

Trecem la repetițiile de canto cu Gabriel Bebeșelea, care, la doar 27 de ani, este dirijor principal al Operei Naționale din Iași și laureat al Concursului Internaţional de Dirijat „Jeunesses Musicales” (Bucureşti). Elegant, Gabriel Bebeșelea îi explică fiecărui actor ce vrea de la el, în funcție de vocea sa, dar și de ce a făcut în scenă în momentul pe care îl interpretează.

În interpretarea corectă a unei piese muzicale intervin mulți factori pe care publicul nu le conştientizează. Publicul tinde să critice cât de mică în loc să încerce să înţeleagă actul artistic pe deplin. Din explicațiile domnului Gabriel Bebeșelea reiese că precizia muzicală e dată de o concentrare foarte mare asupra emisiei sunetelor, dar și de o percepție foarte bună a ceea ce se întâmplă în jurul tău – cu partenerul de scenă, cu orchestra și cu publicul.

Desigur, mintea trebuie să nu uite de pașii de dans, luminile și indicațiile regizorale. Cum ține ea cont de toate? Rămâne să vedem asta la tinerii actori car vor juca în musicalul West Side Story – Manifestul unei generații, care va avea primele reprezentații pe 25 și 26 octombrie la Teatrul Odeon din București.

 

Informații spectacol:

West Side Story

 un spectacol de Răzvan Mazilu

 25, 26 octombrie. Ora 19:00

Teatrul Odeon, Sala Majestic

direcția muzicală Gabriel Bebeșelea
costumele Doina Levintza
interpretează Orchestra Națională Română
cu Petre Ancuta, Aylin Cadir, Nicholas Catianis, Idris Clate, George Albert Costea, Eugeniu Cozma, Alexandra Dusa, Anca Florescu, Lucian Ionescu, Emilian Marnea, Silviu Mircescu, Alina Petrica, Simona Pop, Ana Bianca Popescu, Ioana Maria Repciuc, Gabriel Sandu, Rares Florin Stoica, Andreea Sovan, Alexandru Stefanescu, Sanziana Tarta, Daniela Tocari

dansează Răzvan Mazilu și Judith State

cu participarea actorilor Constantin Cojocaru, Mircea Constantinescu, Istvan Teglas

Producție a Festivalului Național de Teatru și Uniter

 foto: Adi Bulboacă, video Judy Florescu

04
/10
/16

În Sala Mare a Institutului Cultural Român din București, a avut loc, marţi 4 octombrie, dezbaterea „Recuperarea memoriei: casa George Enescu de la Mihăileni", organizată în cadrul Colocviilor „Oamenii Timpului". Printre participanşi s-au numărat şi violonistul Alexandru Tomescu, care a declarat că „La Mihăileni, urmează să fie organizată o academie de muzică și de arte vizuale care să fie o rampă de lansare pentru viitoarele talente ale României."

04
/10
/16

Opera Naţională Bucureşti deschide noua stagiune cu cu două spectacole excepţionale: Gala Extraordinară de Operă (vineri 14 octombrie, de la ora 19:00) şi Gala Extraordinară de Balet (duminică 16 octombrie, de la ora 19:00). Biletele au fost puse în vânzare de astăzi, 4 octombrie, de la ora 11:00, atât la casa de bilete, cât şi în sistemul online.

03
/10
/16

Compozitorul și dirijorul român Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret vor susține un concert extraordinar la Palais des Congrès de Paris, duminică, 9 octombrie 2016, de la ora 17.00. Evenimentul din capitala franceză este debutul turneului desfășurat până la 17 februarie 2017 în Franța și Elveția, marcând 50 de ani de succes artistic al marelui muzician.

30
/09
/16

Deja de tradiţie în viaţa muzicală românească, Turneul Internaţional „DUELUL VIORILOR” își continuă extraordinarul traseu. În acest an, după ce în perioada 4-15 octombrie vor străbate țara, cei trei muzicieni, violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail vor ajunge la 2 decembrie pe una dintre cele mai prestigioase scene ale lumii: Carnegie Hall din New York.

29
/09
/16

Din 1 octombrie și până în 31 octombrie, “Ascultă 5 minute de muzica clasica” în spaţii neconvenţionale - hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee - graţie unui proiect Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz. Din 10 octombrie până la finalul anului școlar, „Ascultă 5 minute de muzică clasică” din nou, și în școlile din România.

26
/09
/16

Seria concertelor Twin Arts continuă în această toamnă cu 5 concerte ce se anunță spectaculoase. Primul invitat este maestrul tunisian al oud-ului, Dhafer Youssef, care se întoarce în România într-o formulă nouă, alături de care își va prezenta proaspătul disc Diwan of beauty and odd, scos pe piață în data de 16 septembrie.

26
/09
/16

Decesul prematur al îndrăgitului muzician şi actor Ioan Gyuri Pascu a întristat comunitatea artistică românească. “A fost un artist care semăna numai cu el însuși” - Dorel Vișan, „Era un om special, un artist aparte. Avea un suflet de copil (...)” – Monica Anghel, „Rămas bun, prietene. Dumnezeu să te odihnească în pace” - George Ivașcu. Ioan Gyuri Pascu a murit în această dimineață, la vârsta de 55 de ani, în urma unui stop cardiorespirator.

26
/09
/16

Ediția 2016 a Concursului Internațional "George Enescu" s-a încheiat duminică seara, la Ateneul Român, cu finala Secțiunii de Pian câștigată de tânăra solistă de 23 de ani Victoria Vassilenko (Bulgaria). Printre câştigători s-au aflat tineri soliști din Coreea de Sud, SUA, China, Italia și Bulgaria

26
/09
/16

Actorul Ioan Gyuri Pascu, fost membru al trupei Divertis, a murit, în această dimineaţă, la vârsta de 55 de ani, în urma unui infarct. Actorul se retrăsese din viaţa artistică din cauza problemelor de sănătate.

23
/09
/16

În avanpremiera deschiderii stagiunii 2016-2017 a Orchestrelor și Corurilor Radio România, pe 7 octombrie, de la ora 19:00, pe scena Sălii Radio din București, Societatea Română de Radiodifuziune, Orchestrele și Corurile Radio România, creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București și Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură prezintă Gala Aniversară „LEONTINA VĂDUVA 30”.

23
/09
/16

Publicul bucureştean e invitat să descopere arta viitorului, între 28 septembrie şi 1 octombrie. Peste 60 de artişti din 8 ţări vor fi prezenți pe scenele de la Cinema Elvira Popescu, The Ark, ARCUB Gabroveni, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Muzeul Naţional George Enescu pentru 4 seri de spectacole inedite.

21
/09
/16

“Poezia este doar dovada vieţii. Dacă viaţa arde bine, poezia este cenuşa.” - Leonard Cohen. Unul dintre cei mai iubiţi şi aclamaţi artişti ai momentului împlineşte, astăzi, 82 de ani.

20
/09
/16

Violonista Gyehee Kimdin Coreea de Sud, în vârstă de 23 de ani, a câștigat Premiul I al Secțiunii Vioară a Concursului Internațional George Enescu 2016, la sfârșitul unei Finale în care a interpretat Concertul pentru vioară în Re Major op.35 de Ceaikovski, acompaniată de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Christoph Poppen.